Diferenţa între Aradul european din anii ’30 şi cel supus cutumei comuniste :- merge şi aşa – lege nescrisă, păstrată până-n zilele noastre, este vizibilă la tot pasul. Uşile de vizitare a instalaţiei electrice, nu se mai încuie, unele sunt deschise şi pline de gunoaie printre fire, la exterior se păstrează încă lăturile cu care s-au lipit afişele electorale, din cutia electrică ies fire ce urcă , unele atârnă, o batjocură la frumosul nostru cotidian. Ce…parcă dacă nu se încuie, au afişe lipite, nu luminează? Merge şi aşa!
În Aradul din epoca realismului socialist, s-au construit stâlpi de iluminat, la fel pretutindeni, la Vaslui şi la Arad, nişte ţevi otova, fără ornamente, cu cutiile de tablă pentru instalaţia electrică ataşate, astăzi fără capace, ca vai de mama lor, priviţi-le pe cele din Piaţa Gării. Merge şi aşa. Atât de extinsă este metoda cu sârmele legate la curent şi expuse la vedere, că cei care răspund de ele, au înconjurat Primăria cu asemenea cofrete. Fără uşi, dar, merge şi aşa! Cui îi pasă?
Cofretele la îndemâna copiilor, prin parcuri, pe bulevarde, afişele lipite pe instituţii şi monumente istorice, două probleme acute ce ne dovedesc o Primărie indiferentă la aspectul civilizat al oraşului, la securitatea cetăţeanului. Două aspecte, cele mai la îndemâna aleşilor să le mântuie. Acestea nu sunt legate de eternele imposibilităţi, gropile, locurile de parcare, dispariţia caselor din zona protejată, pentru a căror rezolvare ar trebui să ne mai naştem odată.
O, şi câte ar mai fi, dintre acelea pe care ziarul îndrăzneşte să le fixeze în insectarul lucrurilor care ne enervează.