Pro Urbe Arad

Blogul asociaţiei pentru protecţia patrimoniului urban

În interes de serviciu

Publicat de Bujor Buda în 29 martie 2009

Cu mult timp în urmă, prin 1959, eram inginer stagiar la „BUCEGI” Pucioasa, repartizat ca maistru în atelierul vopsitorie. Atunci am avut şansa să-l cunosc, să-mi fie şef, Henri Prasse, polonezul adus în 1939 de patronul Stan Rizescu, drept mare specialist în meserie. M-a învăţat multe, doar meseria se fură, dar mai ales am învăţat abecedarul activităţii maistrului, brăţara de aur a meseriei.

Iată, printre altele, ce m-a învăţat domnul Prasse: -„ De cum ai intrat în secţie, indiferent când, în ori ce situaţie, indiferent care îţi este itinerarul, chiar şi în pauză, tu te deplasezi în interes de serviciu. Prin fabrică nu te plimbi, nu păşeşti visând la nevastă, ori la ploaia ce nu mai vine. A te deplasa în interes de serviciu, înseamnă să vezi ce te înconjoară, să intervii la nereguli, să-ţi pese de secţia ta, să înregistrezi neregulile. Regulă de aur!

După câte se petrec în Arad, nereguli şi fărădelegi, ne demonstrează că ajunşii noştri, consilierii municipali, îngerii păzitori ai Aradului, împuterniciţii noştri, cei ce au purces dintre noi muritorii, n-au avut de unde să afle de REGULA DE AUR A DOMNULUI PRASE. Si atunci, pe cale de consecinţă, deci, nu poartă nici o vină ca au dispărut parcuri, că dispar instantaneu clădiri emblematice, iar clădirile de patrimoniu sunt vopsite la faţadă, în cel puţin 3 culori complementare, după vrerea muşchilor proprietarilor. Ei nu aveau de unde să afle că pe un P plus 4 a mai apărut un 2 peste lege. Doar 2-ul a apărut, aşa, instantaneu, peste noapte.

Fărădelegile cu afişele, ce răsar peste tot, ca ciupercile în pădure la Vladimirescu, pe stâlpii de iluminat, pe instituţii publice, pe monumente istorice, toate contravenind Hotărârii C.M. nr. 186/iulia 2006 cu adăugiri suplimentare, iar ultima, în plus, cu aspect penal contravenind Legii 422/2001, la care nu reacţionează nici poliţia, când făptaşii şi-au lăsat adresa la locul faptei. Tot fărădelegi se numesc , modificările şi distrugerile monumentelor istorice, nevăzute de consilierii noştri, bunăoară cutia de condiţionare de pe monumentul clasificat DIECEZANA din str. Eminescu, sau poarta avariată cu nici doi ani în urmă, pe str. Horia nr.2, la 200 m. distanţă de intrarea în Primărie.

Şi acum, închei, rugându-i pe cei aleşi, pe durata mandatului, să se deplaseze în INTERES DE SERVICIU, de cum ies din casă, să observe anomaliile, unele, interzise prin în H.CM., altele prin lege. Să se deplaseze prin oraşul acesta, întotdeauna în interes de serviciu, chiar şi atunci când merg la cumpărături, ori traşi la trei ace, în vizită la prieteni. În week-end.

Dar atenţie, dragilor, feriţi-vă să nu atingeţi vreo sârmă ce atârnă din cofretele libere din chiar faţa Primăriei, ori, Doamne fereşte, vreun canal fără capac….

Dacă vă amintiţi, pe durata mandatului, de LEGEA LUI PRASSE, să o folosiţi, vor apărea şi satisfacţiile, un oraş mai bine gospodărit, mai frumos. În mandatul vostru, s-ar putea să aveţi şansa să lăsaţi ceva în urmă, mumele vostru să-l legaţi pentru veşnicie de realizări remarcabile, să deveniţi nemuritori.

Din categoria: Îi doare în cot

Un răspuns la “În interes de serviciu”

  1. Andrei spune:

    Alesii nostrii sunt concentrati ,va rog sa ma credeti tot timpul si,se cred in inters de serviciu oriunde li-se ofera o gratuitate,oriunde cred ei ca pot iesi in evidenta.problema este ca privirea lor este indreptata mai degraba catre jos,spre buzunare decat spre sus unde ar putea sa constate cele descrise de catre Dvs.

Scrie un comentariu

*