Pro Urbe Arad

Blogul asociaţiei pentru protecţia patrimoniului urban

Arhiva categoriei ‘Îi doare în cot’

EFECTELE UNOR BURLANE ȘI JGHIABURI DEFECTE.

Publicat de Bujor Budaîn 20 ianuarie 2016

În acest sfârșit de an, am înregistrat  eșecuri, proiecte și speranțe s-au năruit, bunăoară am pierdut în competiția pentru Capitală culturală, în care mi-am pus atâtea speranțe. Dar, până a afla obiectiv și corect cauzele pentru care am pierdut, consider că trebuie să mă implic  în problemele urbanismul arădean, să nu mă opresc să subliniez cele bune și cele rele. Scopul, este să stopez degradarea fațadelor,  să putem fotografia ori ce edificiu fără a retușa imaginea maculată de cabluri, cofrete , ornamente și tencuiala căzută. Am început să redactez Cartea Neagră a Urbanismului Arădean, cu exemple și imagini publicate în presă, fără a insista asupra cauzelor care au contribuit la degradarea imaginii orașului.

PC070015 PC070013 PC070007 DSCN8242 DSC_0031 DSC_0015 DSC_0014 DSC_0002 DSC_0006

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ați constatat și dumneavoastră că invazia cofretelor pe fațade, a început cu primul cofret montat, „acela”, de care nu s-a sinchisit administrația. A urmat conform unei reguli ad-hoc, adică dacă vecinul a putut monta cofretul, voi putea și eu. La fel se petrec lucrurile cu burlane și streșini, când apare prima gaură, din care se prelinge apa de ploaie în tencuială, și care, drept urmare, s-a desprins în capul trecătorilor. Cât ar fi costat etanșarea burlanului la prima gaură?  Ori costul pentru o simpla intervenție a unui tinichigiu? Fotografiile anexate reprezintă în mod selectiv dezastrul provocat la fațade și chiar la structura clădirii , burlanele și jghiaburi neîntreținute.

În zilele următoare voi  prezenta dezastre provocate de acoperișuri defecte, de geamurile lăsate deschise, și alte asemenea.

Concluziile să le trageți și dumneavoastră stimați consilieri CLM. Trebuie să arătăm că ne pasă de aspectul orașului, de faptul că apar din ce în ce mai multe afișe care invadează  fațadele ce anunță pericolul ornamentelor și a tencuielilor ce stau să cadă. Nu dau nici un nume, dezastrul clădirilor vechi este, din păcate, o stare de fapt, și nu ceva izolat, evidențiat pe o simplă listă.

 

Bujor Buda

ACOPERIȘ DEFECT, ÎNSEAMNĂ CONDAMNAREA LA MOARTE A CLĂDIRII.

Publicat de Bujor Budaîn 20 ianuarie 2016

Când am început să redactez CARTEA NEAGRĂ A PATRIMONIULUI CONSTRUIT, am înșiruit clădiri și palate aflate într-0 stare deplorabilă. Credeam că acele exemple prezentate și comentate vor stimula proprietarii să-și repare stricăciunile , să restaureze fațadele, funcționalitatea și ea degradată. A apărut la orizont posibilitatea de a deveni CAPITALĂ CULTURALĂ/2021 , si din ambiție și atașament față de Arad, am apăsat pe accelerație asumându-mi  rolul de  legătura între administrație și populație. Doresc să fim gazde primitoare și exemplari în ordine și curățenie. La concurs n-am avut succes, am picat, iar As. Pro Urbe  din inerție, dorește să continue  cu ce s-a ambiționat să facă. Din visul nostru, al meu, am rămas cu un breloc, o cană, și un pix, care-mi amintesc să nu abandonez cutuma: „VOI NICI NU ȘTIȚI CE ORAȘ FRUMOS AVEȚI”.

DSC_0001 DSC_0001a DSC_0002 (1) DSC_0002A DSC_0015 (1) DSCN7107 DSCN7114 DSCN7115 DSCN8207 DSCN8238 DSCN8240 DSCN8244 DSCN8246 P1010010 PB270003

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ȘI iar am început să întorc urbanismul pe toate fețele, și să detaliez cauzele  ce distrug patrimoniul nostru construit. Astfel prima cauză sunt banii, care sunt din ce în ce mai puțini , după cum sunt de adânci prăpăstiile tranziției și priceperea clasei politice să ne scoată din ele; ele, ce sunt ca și Coloana Infinitului, când ne strâng de…gât, când ne dau drumul.

Astăzi vă prezint pericolele multiple pe care acoperișurile  Aradului, într-o stare deplorabilă nu ocrotesc de ploi și vânturi casele arădenilor. Privind din dronă, avion, ori din turnurile bisericilor, peste case, până, cât vezi cu ochii, te doare capul și te apucă mila de Aradul nostru, acoperit cu culoarea gri-murdar, și foarte puțin cărămiziu, culoarea țiglelor. Apoi, nu găsești o casă mai acătării fără țigle lipsă și defecțiuni la cornișă. Natura materialelor care figurează pe post de acoperiș, merge de la azbest, tablă, cârpituri diverse, țigle cu mușchi și licheni, tablă ruginită cum se văd pe palatele CFR și Cenad, privind fotografiile anexate. O singură relicvă nu am găsit de cuviință să-i public fotografia, este a Teatrului Vechi, oblojit în cârpe ca un muribund. În rest, dacă aveți preferințele voastre asupra vreunei clădiri din fotografiile anexate, rogu-vă, aprindeți o lumânare și atașați un buchețel de flori pe clanță.

Bujor Buda

 

Atenție, cad ornamentele

Publicat de Bujor Budaîn 20 ianuarie 2016

Din punctul de vedere al anvelopelor clădirilor, Aradul traversează o acută perioadă de criză. Am avut ocazia să particip la întruniri oficiale, în care problema aceasta a fost întoarsă pe toate fețele, s-au promis grabnice măsuri de stopare și remediere. Urmare, a și început să se miște ceva, iar cum minunea ține trei zile, avântul s-a pierdut, inițiativele s-au diluat, crescând în schimb numărul afișelor ce anunță : cad ornamentele și cade tencuiala. Grav este că, din cauza gropilor din asfalt, a capacelor de canale , sub și peste cotă, a bordurilor, nu se poate admira ce a mai rămas intact din splendoarea secession, atenția oamenilor, după cum este cazul, este sus la streșini ori jos pe unde calcă.
Atâtea afișe ce avertizează catastrofe, au apărut pe fațadele palatelor din centrul Aradului, îngrijorător de multe. Intervențiile pompierilor s-au înmulțit și ele, pentru a disloca bulgării de mortar ce atârnă periculos în firele subțiri de fier-beton. De sus stau să cadă ornamente dreptunghiulare, priviți-le la Palatul Neuman și la mai toate palatele din centru, tot la cornișe, ce doar printr-o minune nu au căzut încă. Defecțiunile de la cornișe, priviți-le și la Palatul Cenad, apa care se prelinge dintr-o gaură minusculă, înconjurată de rugină pe streșină, distruge totul în cale. Lespezile de tencuială, ce stau să se desprindă din fațadă, acționează ca niște bombe cu ceas, acum ori la primăvară, tot se vor prăvăli câteva.
DSCN8542
Iar acum să dezlegăm taina afișelor.
ATENȚIUNE! Cad ornamentele… se adresează pietonilor? Nu cred. Ele se pot citi în momentul când pietonul se află în fața afișului, de departe, oblic, devine nelizibil. Și atunci, unul dintre ornamentele menționate se desprinde și cade. Catastrofă! Dacă ai scăpat, mai treci tu, pieton grăbit, pe trotuar în zona ornamentelor căzătoare? Vei prefera, probabil, un ocol pe partea carosabilă, riscând să concurezi automobilele. Și atunci…
ATENȚIUNE! Cad ornamentele…se adresează proprietarului? Posibil. În cazul unei catastrofe, are în apărare afișul. „Eu am anunțat pericolul”. Poate că după catastrofa de la Clubul COLECTIV din București, rezultat al unei șerpării de legi și ordonanțe încălcate, ori ce catastrofă primește astăzi proporții astronomice. Să ne ferească Cel de Sus, și să începem să eliminăm treptat cauzele acestei situații neplăcute. Cereți sprijinul administrației pentru a alege o soluție eficientă și convenabilă financiar.
ATENȚIUNE! Cad ornamentele…se adresează cumva unor instituții liniștite, ce ar trebui să se agite. Desigur, noi avem „delegații noștri” consilieri și parlamentari, care bătând orașul în lung și-n lat, să-și transforme deplasarea oarecare, în DEPLASARE ÎN INTERES DE SERVICIU, situație în care, obligatoriu, afișele acestea, sinistre, vor fi băgate-n seamă.
Atâtea situații periculoase, și bube pe obrazul orașului, sunt rezultatul luptei surde între administrație și proprietatea privată, ce conduce treptat la situații limită. Legea fațadelor, Legea 422/2001, Hotărâri CLM , legile ce reglementează mediul, urbanismul, Protecția Muncii etc. care dacă ar fi respectate și controlate, am trăi ca în Elveția. Dacă cineva se electrocutează, inconștient fiind, în zecile de cofrete electrice fără capace, ori neîncuiate, cum ar evolua ulterior evenimentele?
Deci, stimați mei consilieri, cercetați, evaluați și procedați în consecință, feriți-ne de atâtea pericole care ne atacă de pretutindeni.
Bujor Buda

Aradul in oglinda

Publicat de Bujor Budaîn 13 decembrie 2015

DSC_0152Un grup de arădeni a vizitat în 1 octombrie orașul Gyula, iar cum relațiile noastre sunt frățești-prietenești, vizita a fost una cordială, chiar dacă din ambele delegații au făcut parte oficialități din administrație.  Așadar, s-au întâlnit prietenii să-l comemoreze pe fostul primar arădean Salacs Gyula, cu coroane și flori, pe care le-au atașat la placa comemorativă. Personalitate emblematică de care sunt mândri arădenii și cei din Gyula. Primarul Salacs s-a născut în Gyula și vreme de 26 de ani a fost primar la Arad. Prietenii, în finalul vizitei noastre, ne-au invitat la o plimbare, să vedem, să comentăm, urbanismul orașului, arhitectura, să vedem florile și oamenii  la ei acasă.

 

Am văzut orașul Gyula la pas, să-i putem admira ordinea,  curățenia, arhitectura, urbanitatea. Am văzut și uimit mă întrebam fără cuvinte: CUM ESTE POSIBIL? În  Gyula  nu sunt gropi în asfalt, nu sunt case cu fațadele dărăpănate  , să le plângi de milă, nici chiștoace n-am văzut, nici gunoaie și peturi. Am văzut spații verzi, rondouri cu flori, la mijlocul sensului giratoriu există un buchet imens de flori, spațiile verzi cu copaci îngrijiți și gazonul strălucind în lumina toamnei. Cum este posibil să nu existe terenuri virane cu bălării, scaieți și grămezi de moloz. Arhitectura nouă, casele noi, sunt în deplină armonie cu arhitectura veche, nu există fațadă cu igrasie și porți degradate și scrijelite. Nu există cofrete, țevi galbene, felinare mânjite cu afișe, reclame și firme ce degradează fațada. Oare cu ce preț orașul Gyula își poate permite luxul de a fi curat și îngrijit.

Cabina telefonica

Până la urmă explicația a venit singură. Priviți cele două fotografii alăturate, două cabine telefonice, pe lângă care trec oamenii, oficialitățile, instituțiile, polițiile, în Arad și Gyula.

Dacă asemenea utilități sunt tratate diferit, în cele două orașe, atunci nu mă mir că la Arad nu se poate fotografia o clădire cu fațadă impecabilă. Cabina telefonică arădeană mi-o amintesc și din iarna trecută , coș de gunoi, cu geamuri sparte, pe lângă care trec nepăsători oameni. Trec și aceia ce au sarcină să le îngrijească.

Am semnalat cu mare îngrijorare atâtea  pete și defecțiuni care ne degradează obrazul orașului, și timpul care trece implacabil, este puțin pentru o agentă atât de încărcată. În Gyula am reușit să văd cum sunt rezolvate problemele dificile, grele, și cum au contribuit locuitorii  la eforturile administrației.

Bujor Buda

Undeva departe de lumea civilizata

Publicat de Bujor Budaîn 13 decembrie 2015

Priviți fotografiile anexate, ele reprezintă cazuri autentice și neregizate. Fapte reprobabile ce s-au petrecut la noi, în Arad, și care ne coboară pe scara civilizației, departe de lumea civilizată.

Cutia poștală pe bd. Decebal

Mă întreb eu, întrebați-vă și dumneavoastră, aleșii mei, salariați ai primăriei, ai prefecturii, polițiștilor din toate specialitățile și jandarmilor, șefi ai tuturor deconcentratelor, domnule primar, domnule prefect și domnilor președinți în Consiliul Județean , întrebați-vă și mirați-vă: – oare cum și de ce am ajuns în halul,acesta?

Ascultați-mă, unde s-a mai pomenit ca găinari mărunți, mitocani, care s-au specializat în devalizarea cutiilor poștale, și care cu regularitate le fură conținutul, să acționeze nestingheriți în locuri populate, la vedere, cu tupeu nemaipomenit și fără frică? Ultima victimă, cutia poștală de la poarta Liceului Pedagogic „Dimitrie Țichindeal”. Nu-i acest fapt de domeniul siguranței naționale? Atentat la cutuma mărcilor poștale, a stemei naționale, a simbolului, a puterii și încrederii în marca poștală ce ne garantează primirea plicului de către adresant. Iar dacă pe toți vă lasă neclintiți în a nu vă implica, cum să calific faptul când, cutia poștală, cu ușa de vizitare lipsă este lăsată săptămâni acolo, să o vadă toți, ca o rușine în care suntem toți implicați. Finalul este de-a dreptul grotesc, și după ce a stat „violată” de mitocani, la vedere cu săptămânile, , reacția Direcției de Poștă este bizară, cutia dispare cu totul, să alerge oamenii departe, cu scrisoarea în mână, la una dintre puținele cutii rămase în funcțiune. Au dispărut astfel cutiile din Piața Orizont de pe Sighișoarei, cele de pe Bulevard de la Fondul Plastic, de la Str. Unirii colț cu Bulevardul, din Piața UTA, de la Turnul de Apă, etc.Cabina telefonica

Domnilor consilieri, ați mai văzut o cabină telefonică, în plin centru, pe str, C.I.Brătianu colț cu b-dul Revoluției, cu geamurile sparte, înăuntru tomberon cu gunoaiele neridicate și culmea, telefonul în funcțiune. Dacă priviți jalnica cabină, cu o ușă înțepenită și gunoaiele ce dau pe dinafară, nu se poate să nu observați cofretul electric distrus, din care doamna în negru cu coasa în mână își caută clienții. Nici pe aici n-a trecut nimeni, dintre cei cărora le-am strigat apelul la începutul scrisorii mele. Chiar nimeni să nu fi văzut enormitatea? , Nimeni, nimeni?

Nu pot să închei fără a semnala că pe str. Sighișoarei la gardul Școlii Generale „acad Caius Iacob” există un punct termic, înconjurat de atâtea buruieni de nu i se pot zări geamurile, iar gunoaiele, nu că sunt inestetice, dar fac zona insalubră. Culmea, tot acolo este și un loc de colectarea gunoaielor , îl vedeți desigur în fotografie. Ca totul să fie ca în Primul Război Mondial, după un bombardament de artilerie, noroiul până-n glezne fac ca riveranii, scrâșnind din dinți traversează zona cu copii în cârcă. Nici aici n-a trecut nimeni , dintre acei domni ,cineva în măsură că salubrizeze teritoriul uitat de lume.

Măi, dar multe s-au adunat să ne tulbure visul frumos de gazdă primitoare și de capitala culturală.

Zone departe de lumea civilizată, mai există în orașul nostru și descrierea lor urmează într-un serial de cronică neagră a urbanismului arădean. Atât de mult doresc, să pot striga cât mă țin puterile: VOI NICI NU ȘTIȚI CE ORAȘ FRUMOS AVEM !

Eu am soluție pentru a curma asemenea rușine ce ne maculează blazonul. O soluție universală pentru civilizație, învățată de mult, de la bătrânul domn, Henric Prasse, specialist în jacard, angajat tocmai din Polonia la fabrica textilă din Pucioasa, unde făcui și eu ucenicia. Am soluția, și o voi relata data viitoare.

Bujor Buda

ARTA BURLANIERĂ BINE REPREZENTATĂ.

Publicat de Bujor Budaîn 13 decembrie 2015

Caracteristic arhitecturii arădene,  sunt și turnurile ornamentale ce împodobesc acoperișurile grandioaselor edificii. Privind în lungul Bulevardului, pe străzile Decebal, Eminescu, și altele paralele ori adiacente, turnurile înălțate pe colturile palatelor încântă privirea.

DSC_0002a

Aceste veritabile lucrări de artă, au impresionat un „gugulan din țara gugulanilor”, stabilit în Arad prin anii ”70, devenit cunoscut și apreciat scriitor arădean, dr. Florin Bănescu (1939-2003). A fost medic,scriitor, traducător și coordonator de cenaclu român.  Printre multele cărți scrise de dl. Bănescu, găsim și „ARATA BURLANIERĂ”/1997, singurul volum ce se ocupă de aceste lucrări de artă. Volumul pe care-l amintesc este un omagiu adus proprietarilor și arhitecților care le-au creat să ne înfrumusețeze orașul.  Iar acum, iată, fac  și eu o prezentare a acestor lucrări de artă, fotografiate,  prilej să aduc mulțumiri postume, lui Florin Bănescu, scriitorul ce le-a făcut nemuritoare.

Privindu-le, nu am de semnalat nimic special, iar starea actuală a acestor turnuri, se încadrează perfect în starea generală a clădirilor din Arad, cu fațadele neglijate, gâtuite de cabluri și maltratate de țevi și cofrete. Semnalez că starea unor fațade, este atât de proastă, încât au devenit un pericol  pentru pietoni. Afișele avertizoare s-au înmulțit îngrijorător. ATENȚIE CAD ORNEMENTE. Iar dacă mă refer la turnuri, foarte puține au fost restaurate și consolidate. Am selecționat două la număr, exemple pozitive, pe care le voi menționa în mod special.

Primul aparținând  palatului de la numărul 19 pe b-dul. Vasile Milea    colț cu str. Grigorescu, construit în anul 1906 după planurile arhitectului Babocs Istvan, aparținând soției lui Kovacs Artur. A fost restaurat si acoperit cu tablă din zinc și prelucrat manual, impecabil.

DSC_0013

Al doilea exemplu s-a realizat după îndelungi insistențe, atunci când starea lui devenită pericol public, n-a mai suferit nici o amânare. Este vorba despre turnul din spre bulevard al Palatului Neuman, B-dul  Revoluției nr.78 construit în 1892 după planurile arhitectului renumit Emil Tabacovici.

În rest fotografiile turnurilor prezentate, a căror proprietari și adrese nu le menționez, dintr-un motiv ce nu-l mărturisesc, adică nu public un tabel ce ar trebui să conțină numele proprietarilor și adresele edificiilor , atunci când fiecare exemplar constituie un caz aparte. De asemenea nu cred că pentru serviciul Serv. Arhitectului Șef  și pentru Direcția ptr. Cultură,

Un oțetar s-a prăsit pe un soclu de statuie

Publicat de Bujor Budaîn 5 noiembrie 2014

Un copac extrem de interesant, are însușiri de neînchipuit, și o putere de anticipație a nenorocirilor, mai ceva ca celebra Casandra. Oamenii ce privesc oțetarul despre care este vorba acum, prăsit singur pe un soclu ca de statuie, răsărit printre lespezi de marmură roșie, pare falnic, sinistru, și cu tupeul ce îi este caracteristic. Iată-l în fotografia anexată, undeva pe Calea Lipovei, în zona Direcției de Statistică. Dar să redau descrierea ce se găsește pe google, să fiu înțeles de arădeni.

-„Arbore cu frunze compuse, alterne, cu flori galbene-verzui și cu fructe roșii-purpurii ale cărei scoarță și frunze, bogate în tanin, se folosesc în tăbăcărie, iar fructele la fabricarea oțetului” . Fiind o explicație prea sumară, să completăm DEX-ul.
– Crește doar aparent spontan pe domeniul public ori privat din mediul urban. Oțetaru-i, piază-rea, ca pisica neagră. Unde crește, acolo se întâmplă ceva rău. Prezența lui prevestește nenorociri. Crește „spontan” acolo unde urmează să apară AUTORIZAȚIA DE DEMOLARE. Oțetarii vestesc un eveniment rău ce se apropie implacabil, ca moartea. Incinta Fabricii de Zahăr veche este plină de oțetari, la fel în curtea fostei Fabrici de Oțet, fala Vinalcoolului de odinioară. Pe Faleză este plin de oțetari, ce și-au ales selectiv rondourile de trandafiri. Înseamnă că rozele vor muri. Păcat că în orașul nostru sunt atâția oțetari, din centru la periferie. Încă ceva, apariția oțetarului dovedește că stăpânul parcelei de pământ este un leneș, iar dacă el nu cunoaște sapa ori foarfecele de vie, după doi ani de la apariție, oțetarul trebuie tăiat cu drujba.
În final, priviți acest oțetar , ce s-a instalat pe loc de statuie, ca avertisment și simbol prevestitor de rele. În fond și relele au multe muzee pe lume. Sunt destule țări ce se închină în mausolee la statui, ale lui Lenin ori Stalin .

În municipiu se fură și simbolurile.

Publicat de Bujor Budaîn 15 octombrie 2014

Au fost odată , demult, și astăzi nu mai sunt. Aveam până în urmă cu câțiva ani, o cutie poștală, trainică, frumoasă, sigură, un simbol ce reprezenta România și instituția, P.T.T.R. POȘTA TELEGRAF TELEFON. Cu încetul, totul a început a merge din rău în mai rău, astfel din P.T.T.R. se ajunge la Regie autonomă , apoi companie națională, iar cutiile poștale tradiționale, turnate din fontă, vopsite în albastru cu orarul de ridicarea corespondenței scris citeț, fixate solid pe un perete, ori pe un cadru metalic înfipt în pământ, au dispărut, așa, de la o zi la alta.

A apărut cutia din plastic, pe care nu mai scrie orarul, și este fragilă, din care răufăcătorii, în plin centrul orașului demontează ușa de acces, lucru ne semnalat niciodată la rubrica :- – Aflăm de la poliție -, și mucles, cum a dispărut conținutul cutiei devastate. Săracii destinatari. Apoi, toate cutiile poștale la care s-au furat ușile , au stat câte două săptămâni ca mărturie al gradului de civilizație, apoi, din lipsa de uși de rezervă, cutia este desființată, luată din locul ei și problema a fost rezolvată într-un pur stil românesc. Ultima ispravă s-a petrecut în fața Liceului Pedagogic, priviți fotografia anexată. Îi pasă cuiva, fraților , de faptul că destinatarii nu vor mai primi plicul? Probabil că atunci când vom ajunge Capitală Culturală, în Arad nu vor exista cutii poștale, și rău făcătorii se vor orienta spre domenii mai rentabile. În ediția virtuală www.glsa.ro sunt fotografiile mai multor cutii devastate ce astăzi au dispărut cu totul.

Ne cad ornamentele în cap și noi căutăm tichia de mărgăritar

Publicat de Bujor Budaîn 24 ianuarie 2013

Vila Urban

Ne cad ornamentele în cap, și fațadele palatelor, pe ambele sensuri ale bulevardului, se prezintă într-o stare deplorabilă, la fel ca multe edificii valoroase, scăpate de la demolare, întâlnite prin cartiere. Și atunci cheltuirea banilor, indiferent de sursă, europeană ori locală, pentru o fântână în mijlocul Mureșului, pare bizară, pare fantezistă, pare o fumigenă, să nu ne vedem mizeria.

Nu vedeți stimați consilieri că problema fațadelor în tot orașul a devenit acută? Mai grav este că fostele fabrici , aducătoare de venituri și locuri de muncă, au fost falimentate după planuri diabolice, apoi vândute și în final demolate. Cumpărătorii, în mare parte străini de oraș, au demolat cu sânge rece, trecând peste istoria noastră, îngropându-ne amintirile și istoria. Au rămas în picioare, porțiuni din fabricile emblematice, ce se vor dărâma singure ne fiind îngrijite. Mai bine să încercăm să concepem proiecte ce să valorifice ce ne-a mai rămas din fosta Fabrică M.A.R.T.A. , Indagrara 1851, ambele monumente istorice, la fel Moara Fraților Neuman. Oare câți consilieri din CLM au încercat să contacteze patronii, pentru a găsi soluții de salvarea porțiunilor cu semnificație istorică din fostele fabrici? Iată câteva dintre prioritățile ce stau înaitea fântânii de pe Mureș. Dacă ne vor restitui Cetatea, cum vom mai reuși să ne salvăm edificiile monument, din ce bani? ; bani care vor curge, fluviu, spre restaurarea ei.

Orașul suferă de boli cronice, care ne degradează imaginea, când, vrând ne vrând, turiștii ne compară cu Europa. Stimați consilieri CLM, încercați să fotografiați părțile (încă) frumoase ale orașului, clădirile, și vă garantez eșecul imaginii artistice. Fotografia este bruiată de cabluri, de conducte de gaz, de cofrete și în fine, de afișe. Mai grav că DVS tolerați ca eșapamentele cazanelor de apartament să iasă prin fațadă spre stradă.

Partea carosabilă a străzilor și bulevardelor, pline de gropi și canale transversale, fac un chin dintr-o plimbare în scop de destinderea a citadinilor. Și mai grav , dacă nu există nici una dintre cele enumerate, capacele de canal sub nivelul carosabilului cu trei-patru degete, ce te iau prin surprindere, iată, ne dovedește că nici meseriași ca lumea nu avem. Pentru remedierea străzilor, trebuie bani, nu glumă.

Credeți că, doar proprietarii clădirilor clasificate, persoane fizice, lasă paragina să le mănânce fațadele? Greșiți! Municipiul și statul au în proprietate, sau tolerează degradarea, priviți clădirea Teatrului Vechi din Piața A. Iancu. Avem mărturia multor premiere naționale și europene prin care Aradul s-a făcut cunoscut în lume. Bunăoară punctul de colectarea apelor menajere Shone, la Burza, ce se degradează accentuat și pentru care, cu proiect plătit de altcineva, nimeni nu se încumetă să-l amenajeze. Nu avem bani! Da? Dar pentru fântâna din apele Mureșului avem? A dispărut , statul a demolat Gara Electrică, mărturia trenului electric , printre primele din Europa. Bani pentru demolare am avut, o demolare perfectă, și pentru a se pierde urma, s-a schimbat și denumirea intersecției: Piața Tricolorului!. Mie ca francofon îmi vine în minte și drapelul francez, altuia filogerman ,steagul german, iar lui Janos. . . și așa mai departe. Parcă în ciudă, arădenilor tot Piața Podgoria le vine în minte. Pentru O machetă a gării , cheltuiala, tot înaintea fântânii ar fi mai necesară.

În final, vă voi prezenta niște fotografii, toate cu situații ce ar merita să fie soluționate înaintea fântânii. Iar la final, chiar, o fântână pe Mureș, ar merge, pentru o plimbare pe faleză, așa, ca divertisment.

Fabrica de zahăr veche, o haldă de gunoaie.

Publicat de Bujor Budaîn 2 octombrie 2012

Halda de gunoaie

Arădeni au un simț special al locurilor părăsite. Cum apare un astfel de loc, cum se umple de gunoaie. Apoi apar oțetarii. Grămada gunoaielor crește și crește, proporțional cu legislația încălcată. Se încalcă și hotărâri ale Consiliului Municipal. Înfruntând toate pericolele, riscând cu sânge rece să fie văzuți de Poliția Locală, arădenii lipesc afișe pe monumentele istorice, și aruncă gunoaiele cu portbagajul.

Deunăzi, am dorit să revăd coșul Fabricii de Zahăr Veche, o piesă renumită, construită odată cu fabrica în 1926. Constructorul, firmă renumită în Transilvania, „ALPHONS CUSTOODIS, Construcțiuni de coșuri de fabrică, zidărie de cazane” Brașov. Doream să-l revăd, deoarece tremur de frică să nu fie dărâmat. În fine, am un proiect în legătură cu toate coșurile din Arad.

Am ocolit TEBA, și intrat pe Str. Malul Mureșului, îmi făceam planuri, cum să rog paznicul să-mi permită să-l văd din apropiere. Surpriză, gardul a fost dărâmat pe porțiunea spre mal, paznic nu era, și între fabrică și zidul din dig, un morman enorm de gunoaie. În curtea fabricii moloz și resturi de la demolare. Ca la bombardament. Scârboasă imagine, nici la 350 m de AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI ARAD.

Despre alte coșuri și alte mormane de gunoi, în cele ce urmează.

Monumetul cu cofrete multe

Publicat de Bujor Budaîn 29 septembrie 2012
Monument cu cofrete

Arădean fiind, nu se poate să nu fi trecut pe str. Ghiba Birta, și atunci, este imposibil să nu fi remarcat cele două edificii în suferință, de la nr.16 și nr. 18. Amândouă cu decorațiuni speciale, cu mozaic și plăci din faianță, dar căzute și pierdute, ce din păcate nu se vor putea restaura și reproduce originalele. Arată jerpelite și neglijate, de nu poți alege 1 metru pătrat de fațadă să o fotografiezi, să arați măiestria arhitectului și gustul proprietarului.

Ca dezastrul să fie complet, fațadele ambelor case sunt sluțite de cablurile ce le traversează, iar geamurile de la lucarne sunt lipsă. Casa de la numărul 18, fostă a lui Nachtnebel Odon, construită după planurile lui Emil Tabacovici în 1911, ( nici nu-i atât de bătrână), este un unicat în cadrul clădirilor stil secession din Arad, ne explică cei doi istorici prof. Ujj Janos și Gh. Lanevschi. Este o excepție, da, asta o spun eu, deoarece printre clădirile clasificate, are 4 (patru) cofrete de gaz , instalate pe fațadă, la vedere. Stilul este autentic arădean, cu toate utilitățile pe fațadă, fără a se ține seama de tăblițele ce indică calitatea de monument istoric.

Priviți fotografia, stimați consilieri municipali, poate puteți ajuta proprietarii să-și îndeplinească îndatoririle față de monumentele istorice, acestea în mod special, și celelalte din oraș.

Câinii, caii și copacii

Publicat de Bujor Budaîn 28 mai 2011

Copac de pe lângă șoseaua Arad-Oradea

Când s-au schimbat la noi orânduirile, guvernanții înscăunați s-au năpustit asupra câinilor. Parcă câinii ar fi fost soluția salvatoare de la foamete și sărăcie. Îmi amintesc, locuiam la Pecica, era prin 1950, când primăria comunistă a dat ordin să se reducă numărul de câini, care consumă, ziceau ei, din hrana poporului. Deci, câinii trebuiau aduși la primărie, predați autorităților. A fost jale la Pecica. Mai târziu, în orașe, urmarea demolărilor și a concentrării populației în blocuri, au rămas câinii din fostele gospodării, de capul lor, părăsiți, din care s-au prăsit haitele câinilor comunitari de mai târziu.

Imediat după 2000 a început prigoana câinilor, cu sălbăticie, primitivism, cu cruzime, am văzut scene de neprivit, groaznice.

Câinelui – prietenul omului – i s-a hărăzit o soartă nemeritată. Chinuitul câinilor a devenit o regulă, deunăzi au fost omorâți 200 și băgați în saci, aliniați în curtea instituției ce trebuia să-i ocrotească.

Caii. După colectivizare , când s-a început sistemul (agri)-culturii colhoznice, în Pecica , (ca pretutindeni în RPR), s-a dat ordin din primărie pentru predarea cailor. Se considera că aceștia consumă din abundenta recoltă comunistă; mănâncă nemeritat. Până în 1945 n-am văzut cal prăpădit, neîngrijit, țăranii din Pecica își iubeau caii, se făleau cu caii lor; ce căruțe, ce cai , adevărate forțe ale naturii. A dispărut treptat dragostea pentru cai, tot mai des vedem gloabe înhămate la niște batjocuri de căruțe, lădoaie, cu cauciucuri de camion. Apoi au dispărut adevărații căruțași, uni își amintesc de ștrafurile cu doi cai ce cărau mărfuri prin oraș și coșuri de la Gara Electrică. Atât a decăzut cultul cailor, că nimeni nu-i mai ține decât pentru „fală” , scoși în sărbătoare. Caii au devenit povara satelor, astăzi, când statisticile spun că 45% din pământ nu este lucrat. În schimb sunt văzuți prin orașe , costelivi, ca vai de mama lor, tractând lăzi pe roți pline cu fier vechi.

Astăzi caii sunt bătuți cu parul, cu coada lopeții, „zbic” din piele cu ciucure din lână, colorat, nu mai există; în loc de piele s-a legat sârmă. Săracii cai! În Deltă au fost lăsați slobozi, fără stăpâni, de capul lor. Astăzi , ați văzut la TV, s-au sălbăticit. Iar ca să se răzbune pe aceste nobile animale, oamenii – neoameni, au prins caii să-i vândă la abatoare. Oameni ce n-au privit în ochii cailor, și n-au văzut blândețea și seninătatea animalului, ce-și iubea stăpânul. Cu caii s-a petrecut o fărădelege, la fel ca și cu căinii. Pacat!

Copacii. De la bunicul meu știu că, atunci când ai luat ultimul măr din pomul tău, să-i vorbești și să-i mulțumești: – „Mare mulțămită pentru rodul tău”!

Ați fost recent spre Oradea? Pe marginea drumului în reconstrucție , în zona intersecției cu drumul spre Sântana, duzii, stejarii, copaci la rând, sunt schilodiți cu crengile smulse, arată ca după bombardament, groaznic. O altă fărădelege. Dacă nu mai sunt necesari, legile nu mai permit copaci în imediata vecinătate a șoselei, tăiații domnilor, nu-i chinuiți. Ați făcut un spectacol de groază. – Mare mulțămită pentru umbra voastră!

Oare acum este rândul copacilor să fie chinuiți?

La comentariul meu atașez o singură fotografie. Un monument al cruzimii.

În întâmpinarea tinerilor

Publicat de Bujor Budaîn 10 martie 2011

CitiiAflăm din presă că, dl. Nelu Balaş, directorul Centrului Regional Reţea Poştală Timişoara se alătură programului „Job Shadow Day, destinat elevilor din ultimi ani; program prin care li se prezintă imaginea locurilor de muncă din Poşta Româmă,  să-i orienteze în alegerea profesiei.

Interesantă iniţiativa de orientare profesională a tinerilor, utilă, cred, dar dacă ne referim La Poşta Română, şi ce oferă ea arădenilor, sunt mai multe observaţii şi amendamente. De fapt este dificil să gândeşti ca un arădean, tocmai din Timişoara!

De când, prin reorganizare naţională, Direcţia Arad a fost strămutată în Timişoara, am înregistrat un regres de imagine. Oficiul Poştal Nr 1, a fost mutat într-o locaţie  mai îndepărtată de centru oraşului, dincolo de Podgoria. Aradul a devenit, iată, oraşul ce nu are poştă în Centru. În locul oficiului, fost în centru, cu care am fost obişnuiţi, vreme de zeci de ani, nici măcar o cutie poştală nu s-a păstrat. Este un obicei ca în Arad, să faci curse pentru a depune o c.p. la cutie.

Oficiul Poştal nr. 2 , cel de la Gară, arată jalnic, desigur că nu poate oferi o atracţie pentru tinerii în căutare de job.  Exterior, uşi şi geamuri scorojite, uşi ce scârţâie din toate balamalele, mobilier în oficiu şi în sala coletelor, de pe vremea consolidării regimului comunist în România. Podea denivelată în sala coletelor , totul este gri mohorât, uzat, acoperit cu tablă galvanizată. Pereţii plini cu afişe şi instrucţiuni, pe care nimeni nu are vreme să le citească.

De când conducerea este în Timişoara, dacă cineva din Arad, reclamă că nişte nemernici, oameni-neoameni, au vandalizat o cutie poştală, rămasă fără uşă, măsura operativă, dictată de şefii timişoreni, este simplă şi eficace.  Să se desfiinţeze cutia. De atunci, cei din cartierul Pieţei  Orizont au rămas fără cutie. Cutia apropiată este la 1 kilometru.

Iar cutiile poştale, sunt într-un fel emblemă a României, cu siguranţă şi a Poştei Române.  Şi atunci, rog Direcţia din Timişoara să privească cutiile din Arad, cu ochii turiştilor, cu ochii celor veniţi de pe alte meleaguri,  unde se respectă aceste simboluri. La ei, cutiile, lucesc de curăţenie, cu programul de funcţionare scris vizibil, fără etichete şi mizerii lipite. La noi sunt o ruşine. Jegoase , mizerabile. Exemplul din fotografie reprezintă cutia vandalizată ,apoi desfiinţată din apropierea Parcului Orizont din Micălaca.

Pentru ce nu ne respectăm, noi pe noi, oameni buni? Să dăm un exemplu celor tineri, să considere Poşta o atracţie, la fel cu CFR-ul, în vremurile când trăiam într-o ţară admirată de Europa.

Scurtă și tristă istorie a toaletării copacilor

Publicat de Bujor Budaîn 18 ianuarie 2011

Dacă ar trăi , fie iertatul JANOSI IOSIF BELA (1888-1961), ultimul grădinar şef al Aradului, fie că ar fi murit de inimă privind la pomii chinuiţi, fie că n-ar fi permis ciuntirea. Amintesc că şi tatăl acestuia, JANOSI JANOS a fost şi el grădinar şef în Arad, ce şi-a transmis experienţa fiului. JANOS a fost prieten şi coleg în ale grădinăritului cu bunicul meu, preotul Bodea Cornel din Dezna. De la el am aflat amănunte şi aspecte ale Aradului din perioada interbelică.

Trebuie să amintesc arădenilor că, oraşul era „grădinărit”, din tradiţie, în manieră europeană, în toată perioada interbelică. Privind ilustratele vremi, constatăm că bulevardele şi pieţele beneficiau de o vegetaţie îngrijită, soiuri alese, pomii tunşi ca la cosmetică. Pomii şi farmecul arhitecturii erau într-o armonie perfectă. Căutaţi vederi ce să reprezinte bulevardele, Regele Ferdinand I de la Primărie la Gara Electrică şi Regina Maria până la teatru, şi vă convingeţi singuri de cele afirmate. Parcurile noastre s-au realizat în jur de 1900 odată cu modernizarea centrului. Parcurile, „Faleza” şi bulevardele, sunt toate unice, şi-mi amintesc de voluptatea cu care le descria neuitatul arhitect Miloş Cristea.

Revenind la sadica şi sălbatica retezare a pomilor, faptul că n-am învăţat cum se face o toaletă , este o chestiune lăsată în voia sorţii şi a priceperii „celui cu drujba”. După mine, vina nu o poartă cel ce a dispus aranjarea pomilor, vina o poartă cel ce a instruit lucrătorii. Vă amintesc că în 2007 , toamna târziu, s-au tăiat pomii, la fel ca acum, iar în vara lui 2008, aceştia nu s-au mai regenerat, au murit. Iată că din „aventura” pomicolă a anilor 2007-2008 nu am învăţat nimic, din contră, se perseverează şi în 2011. Ne tăiem craca de sub picioare, un copac fabrică oxigenul pentru 2 persoane.

Prima fotografie reprezintă efectul mutilării pomilor din anul 2007. Locul, în faţă la Constructorul, fotografie făcută un an mai târziu, 2008. Clădirile există şi astăzi, pomii au dispărut. Apoi urmează imagini jalnice din parc, de pe bulevard, de pe T.Vladimirescu.

Nimic și nimeni nu poate opri batjocura

Publicat de Bujor Budaîn 10 ianuarie 2011

De mulţi ani clădirea Spitalului ORL, este degradată, urâţită şi mânjită, împotriva tuturor legilor şi a hotărârilor Consiliului Municipal Arad. Se lipesc afişe peste afişe, pe faţada unui edificiu clasificat, monument istoric, devenit şi pericol public, cu ornamentele ce cad.  De asemenea , cu o încăpăţânare ieşită din comun, cei în măsură să intervină, nu se implică, contrar prevederii Legii 422/ 2001 , care se referă la monumentele istorice.  De asemenea se încalcă hotărâri ale Cons. Municipal.

Asigur că, Aradul nu este un oraş lăsat la periferia legilor, la cheremul celor le încalcă. Avem o instituţie care are în mod special menirea să apere monumentele clasificate, DIRECŢIA pentru CULTURĂ, CULTE ŞI PATRIMONIU. Avem poliţie comunitară neinstruită, nepăsătoare la degradarea clădirilor de patrimoniu. În afară de problemele de circulaţie, la ce altceva se implică?

Dar, lipirea afişelor , mereu şi mereu, pe acelaşi faţade, cu tot riscul, reprezintă, în cele din urmă, un mesaj şi o întrebare. Bine, bine, dar pe ce să le lipim? Şi atunci, cine trebuie să de-a răspunsul?

Răspunsul trebuie să vină din partea Primăriei, prin instalarea unui cilindru pentru afişaj, din acelea ce există în toate oraşele civilizate. Dar există şi în Arad, insuficiente ca număr, chiar pe Bulevardul Revoluţiei. Investiţia se poate acoperi, deoarece fiecare afiş, făcut public, presupune o taxă plătită la Primărie, după un tarif stabilit cu mult timp în urmă.

O clădire cu trecut istoric important pentru Arad, cu faţada degradată,  pe care lipim şi afişe, dă senzaţia de clădire de închiriat, părăsită.  În mod sigur, cu peste 60 de ani în urmă a aparţinut statului. Astăzi cui aparţine?