Pro Urbe Arad

Când s-au schimbat la noi orânduirile, guvernanții înscăunați s-au năpustit asupra câinilor. Parcă câinii ar fi fost soluția salvatoare de la foamete și sărăcie. Îmi amintesc, locuiam la Pecica, era prin 1950, când primăria comunistă a dat ordin să se reducă numărul de câini, care consumă, ziceau ei, din hrana poporului. Deci, câinii trebuiau aduși la primărie, predați autorităților. A fost jale la Pecica. Mai târziu, în orașe, urmarea demolărilor și a concentrării populației în blocuri, au rămas câinii din fostele gospodării, de capul lor, părăsiți, din care s-au prăsit haitele câinilor comunitari de mai târziu.

Imediat după 2000 a început prigoana câinilor, cu sălbăticie, primitivism, cu cruzime, am văzut scene de neprivit, groaznice.

Câinelui – prietenul omului – i s-a hărăzit o soartă nemeritată. Chinuitul câinilor a devenit o regulă, deunăzi au fost omorâți 200 și băgați în saci, aliniați în curtea instituției ce trebuia să-i ocrotească.

Caii. După colectivizare , când s-a început sistemul (agri)-culturii colhoznice, în Pecica , (ca pretutindeni în RPR), s-a dat ordin din primărie pentru predarea cailor. Se considera că aceștia consumă din abundenta recoltă comunistă; mănâncă nemeritat. Până în 1945 n-am văzut cal prăpădit, neîngrijit, țăranii din Pecica își iubeau caii, se făleau cu caii lor; ce căruțe, ce cai , adevărate forțe ale naturii. A dispărut treptat dragostea pentru cai, tot mai des vedem gloabe înhămate la niște batjocuri de căruțe, lădoaie, cu cauciucuri de camion. Apoi au dispărut adevărații căruțași, uni își amintesc de ștrafurile cu doi cai ce cărau mărfuri prin oraș și coșuri de la Gara Electrică. Atât a decăzut cultul cailor, că nimeni nu-i mai ține decât pentru „fală” , scoși în sărbătoare. Caii au devenit povara satelor, astăzi, când statisticile spun că 45% din pământ nu este lucrat. În schimb sunt văzuți prin orașe , costelivi, ca vai de mama lor, tractând lăzi pe roți pline cu fier vechi.

Astăzi caii sunt bătuți cu parul, cu coada lopeții, „zbic” din piele cu ciucure din lână, colorat, nu mai există; în loc de piele s-a legat sârmă. Săracii cai! În Deltă au fost lăsați slobozi, fără stăpâni, de capul lor. Astăzi , ați văzut la TV, s-au sălbăticit. Iar ca să se răzbune pe aceste nobile animale, oamenii – neoameni, au prins caii să-i vândă la abatoare. Oameni ce n-au privit în ochii cailor, și n-au văzut blândețea și seninătatea animalului, ce-și iubea stăpânul. Cu caii s-a petrecut o fărădelege, la fel ca și cu căinii. Pacat!

Copacii. De la bunicul meu știu că, atunci când ai luat ultimul măr din pomul tău, să-i vorbești și să-i mulțumești: – „Mare mulțămită pentru rodul tău”!

Ați fost recent spre Oradea? Pe marginea drumului în reconstrucție , în zona intersecției cu drumul spre Sântana, duzii, stejarii, copaci la rând, sunt schilodiți cu crengile smulse, arată ca după bombardament, groaznic. O altă fărădelege. Dacă nu mai sunt necesari, legile nu mai permit copaci în imediata vecinătate a șoselei, tăiații domnilor, nu-i chinuiți. Ați făcut un spectacol de groază. – Mare mulțămită pentru umbra voastră!

Oare acum este rândul copacilor să fie chinuiți?

La comentariul meu atașez o singură fotografie. Un monument al cruzimii.

Aflăm din presă că, dl. Nelu Balaş, directorul Centrului Regional Reţea Poştală Timişoara se alătură programului „Job Shadow Day, destinat elevilor din ultimi ani; program prin care li se prezintă imaginea locurilor de muncă din Poşta Româmă,  să-i orienteze în alegerea profesiei.

Interesantă iniţiativa de orientare profesională a tinerilor, utilă, cred, dar dacă ne referim La Poşta Română, şi ce oferă ea arădenilor, sunt mai multe observaţii şi amendamente. De fapt este dificil să gândeşti ca un arădean, tocmai din Timişoara!

De când, prin reorganizare naţională, Direcţia Arad a fost strămutată în Timişoara, am înregistrat un regres de imagine. Oficiul Poştal Nr 1, a fost mutat într-o locaţie  mai îndepărtată de centru oraşului, dincolo de Podgoria. Aradul a devenit, iată, oraşul ce nu are poştă în Centru. În locul oficiului, fost în centru, cu care am fost obişnuiţi, vreme de zeci de ani, nici măcar o cutie poştală nu s-a păstrat. Este un obicei ca în Arad, să faci curse pentru a depune o c.p. la cutie.

Oficiul Poştal nr. 2 , cel de la Gară, arată jalnic, desigur că nu poate oferi o atracţie pentru tinerii în căutare de job.  Exterior, uşi şi geamuri scorojite, uşi ce scârţâie din toate balamalele, mobilier în oficiu şi în sala coletelor, de pe vremea consolidării regimului comunist în România. Podea denivelată în sala coletelor , totul este gri mohorât, uzat, acoperit cu tablă galvanizată. Pereţii plini cu afişe şi instrucţiuni, pe care nimeni nu are vreme să le citească.

De când conducerea este în Timişoara, dacă cineva din Arad, reclamă că nişte nemernici, oameni-neoameni, au vandalizat o cutie poştală, rămasă fără uşă, măsura operativă, dictată de şefii timişoreni, este simplă şi eficace.  Să se desfiinţeze cutia. De atunci, cei din cartierul Pieţei  Orizont au rămas fără cutie. Cutia apropiată este la 1 kilometru.

Iar cutiile poştale, sunt într-un fel emblemă a României, cu siguranţă şi a Poştei Române.  Şi atunci, rog Direcţia din Timişoara să privească cutiile din Arad, cu ochii turiştilor, cu ochii celor veniţi de pe alte meleaguri,  unde se respectă aceste simboluri. La ei, cutiile, lucesc de curăţenie, cu programul de funcţionare scris vizibil, fără etichete şi mizerii lipite. La noi sunt o ruşine. Jegoase , mizerabile. Exemplul din fotografie reprezintă cutia vandalizată ,apoi desfiinţată din apropierea Parcului Orizont din Micălaca.

Pentru ce nu ne respectăm, noi pe noi, oameni buni? Să dăm un exemplu celor tineri, să considere Poşta o atracţie, la fel cu CFR-ul, în vremurile când trăiam într-o ţară admirată de Europa.

Dacă ar trăi , fie iertatul JANOSI IOSIF BELA (1888-1961), ultimul grădinar şef al Aradului, fie că ar fi murit de inimă privind la pomii chinuiţi, fie că n-ar fi permis ciuntirea. Amintesc că şi tatăl acestuia, JANOSI JANOS a fost şi el grădinar şef în Arad, ce şi-a transmis experienţa fiului. JANOS a fost prieten şi coleg în ale grădinăritului cu bunicul meu, preotul Bodea Cornel din Dezna. De la el am aflat amănunte şi aspecte ale Aradului din perioada interbelică.

Trebuie să amintesc arădenilor că, oraşul era „grădinărit”, din tradiţie, în manieră europeană, în toată perioada interbelică. Privind ilustratele vremi, constatăm că bulevardele şi pieţele beneficiau de o vegetaţie îngrijită, soiuri alese, pomii tunşi ca la cosmetică. Pomii şi farmecul arhitecturii erau într-o armonie perfectă. Căutaţi vederi ce să reprezinte bulevardele, Regele Ferdinand I de la Primărie la Gara Electrică şi Regina Maria până la teatru, şi vă convingeţi singuri de cele afirmate. Parcurile noastre s-au realizat în jur de 1900 odată cu modernizarea centrului. Parcurile, „Faleza” şi bulevardele, sunt toate unice, şi-mi amintesc de voluptatea cu care le descria neuitatul arhitect Miloş Cristea.

Revenind la sadica şi sălbatica retezare a pomilor, faptul că n-am învăţat cum se face o toaletă , este o chestiune lăsată în voia sorţii şi a priceperii „celui cu drujba”. După mine, vina nu o poartă cel ce a dispus aranjarea pomilor, vina o poartă cel ce a instruit lucrătorii. Vă amintesc că în 2007 , toamna târziu, s-au tăiat pomii, la fel ca acum, iar în vara lui 2008, aceştia nu s-au mai regenerat, au murit. Iată că din „aventura” pomicolă a anilor 2007-2008 nu am învăţat nimic, din contră, se perseverează şi în 2011. Ne tăiem craca de sub picioare, un copac fabrică oxigenul pentru 2 persoane.

Prima fotografie reprezintă efectul mutilării pomilor din anul 2007. Locul, în faţă la Constructorul, fotografie făcută un an mai târziu, 2008. Clădirile există şi astăzi, pomii au dispărut. Apoi urmează imagini jalnice din parc, de pe bulevard, de pe T.Vladimirescu.

De mulţi ani clădirea Spitalului ORL, este degradată, urâţită şi mânjită, împotriva tuturor legilor şi a hotărârilor Consiliului Municipal Arad. Se lipesc afişe peste afişe, pe faţada unui edificiu clasificat, monument istoric, devenit şi pericol public, cu ornamentele ce cad.  De asemenea , cu o încăpăţânare ieşită din comun, cei în măsură să intervină, nu se implică, contrar prevederii Legii 422/ 2001 , care se referă la monumentele istorice.  De asemenea se încalcă hotărâri ale Cons. Municipal.

Asigur că, Aradul nu este un oraş lăsat la periferia legilor, la cheremul celor le încalcă. Avem o instituţie care are în mod special menirea să apere monumentele clasificate, DIRECŢIA pentru CULTURĂ, CULTE ŞI PATRIMONIU. Avem poliţie comunitară neinstruită, nepăsătoare la degradarea clădirilor de patrimoniu. În afară de problemele de circulaţie, la ce altceva se implică?

Dar, lipirea afişelor , mereu şi mereu, pe acelaşi faţade, cu tot riscul, reprezintă, în cele din urmă, un mesaj şi o întrebare. Bine, bine, dar pe ce să le lipim? Şi atunci, cine trebuie să de-a răspunsul?

Răspunsul trebuie să vină din partea Primăriei, prin instalarea unui cilindru pentru afişaj, din acelea ce există în toate oraşele civilizate. Dar există şi în Arad, insuficiente ca număr, chiar pe Bulevardul Revoluţiei. Investiţia se poate acoperi, deoarece fiecare afiş, făcut public, presupune o taxă plătită la Primărie, după un tarif stabilit cu mult timp în urmă.

O clădire cu trecut istoric important pentru Arad, cu faţada degradată,  pe care lipim şi afişe, dă senzaţia de clădire de închiriat, părăsită.  În mod sigur, cu peste 60 de ani în urmă a aparţinut statului. Astăzi cui aparţine?

Palatele construite în jurul anului 1900, când barocul era în scădere, au excelat prin ornamentele pe faţadă, ornamente cu temă vegetală, geometrică, combinate, un fel de exuberanţă exprimată într-un stil nou. A „explodat” secessionul în Europa. Cel mai bun exemplu îl reprezintă oraşul nostru, al cărui minunat bulevard s-a realizat în cca 35 ani. Tot atunci au apărut dantelăriile din fier forjat, balustrade la balcoane şi ornamente pentru impozantele porţi.

Priviţi din str. Horea, spre Palatul Cultural, unde aspectul de oraş occidental frapează. Pe dreapta şi spre stânga se aliniază clădiri abundent decorate, şi în fundal tronează Palatul. La fel, priviţi în lungul bulevardului Decebal spre Boul Roşu şi invers, te vor uimi clădirile aliniate, impozantele balcoane şi ornamente. De departe încă nu se văd semnele degradării faţadelor. Sunt atât de impresionante imaginile că nici nu bagi de seamă cum ornamentele care se desprind, ţi-ar putea cădea în cap.

În centru oraşului şi pe bulevardele paralele alinierea la front este ordonată de regulamentele de urbanism locale, păzite cu străşnicie de primărie. Din loc în loc, monotonia frontului este întreruptă de turnurile de la colţul acoperişului, deasupra cornişei ce se înalţă spre cer. Turnurile , o combinaţie ingenioasă, inspirată, confecţionate din tablă galvanizată, cărămidă, geamuri, modele vegetale, dau Aradului un aspect unic. Structura de rezistenţă, este asigurată de o complicată combinaţie de grinzi din lemn, loc ideal pentru hoardele de porumbei.
De fapt, aceste turnuri au o singură menire, să fie frumoase, un fel de blazon pentru faima proprietarului. Iată o întrecere în frumos şi bun simţ, după cum sunt şi clădirile noastre, una mai frumoasă ca cealaltă.
Şi atunci, cum să ne explicăm că majoritatea turnurilor se găsesc într-o stare de degradare avansată, se descompun, devenind periculoase pentru pietoni şi pentru locatarii clădirilor. Să fi scăpat, aşadar, din vederile proprietarilor, fiind doar frumoase, şi nimeni nu se încumetă să le recondiţioneze. În imaginile anexate priviţi-le, sunt în suferinţă nemaipomenită, vânturile ploile, apa şi îngheţul detaşează bucăţi, transformându-le în bombe.

Dacă prin absurd, am rade turnurile , peisajul urbanistic devenind plat, Aradul n-ar mai fi Arad, ar fi o localitate fără personalitate, fără farmec, un oraş oarecare.
Ar fi ca într-un coşmar să-ţi imaginezi Piaţa Revoluţiei fără turnul de deasupra Finanţelor, fără cele două turnuri ale Palatului Neuman, fără cele ale Palatului Cenad fără….

Stimată Doamnă Deputat, Stimate Domnule Deputat

Vă rugăm să nu votați modificarea Ordonanței de Urgență a Guvernului 114/2007 în forma propusă de Comisia de administratie publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic.

OUG 114/2007 prevede interzicerea schimbării destinației spațiilor verzi urbane. Prin modificarea propusă de Comisia de administratie publică, se prevede interzicerea schimbării destinației doar pentru spațiile verzi din registrul spațiilor verzi al localităților. Dar 95-98% din localități nu au întocmit încă registrul spațiilor verzi, deci prevederea este pentru moment goală de conținut.

Prin modificarea prevederilor OUG 114/2007 ne vom întoarce la situația din anii 2005-2007, când mii de hectare de spații verzi urbane s-au pierdut prin construirea în parcuri și pe spațiile verzi dintre blocurile de locuințe.

Amintim că marea majoritate a localitaților din România sunt departe de norma europeană de 26 mp spațiu verde pe cap de locuitor și cu atât mai departe de norma recomandată de Organizația Mondială a Sănătății. Amintim că statisticile arată o dublare a incidenței bolilor respiratorii la copii și a bolilor cardiovasculare la vârstnici în marile orașe din România.

În primăvara anului 2009 au avut loc mai multe dezbateri publice între Comisia de administratie publică, Ministerul Mediului și organizațiile noastre, în urma cărora am ajuns la un compromis rezonabil asupra reglementării spațiilor verzi urbane. Nu înțelegem de ce Comisia de administrație publică propune o soluție care diferă de soluția agreată. Ne exprimăm disponibilitatea de a discuta din nou acest subiect.

Anexa conține detalieri de natură juridică ale argumentelor din prezenta scrisoare.

Cu considerație,

Alianţa Civică
Agenţia de Monitorizare a Presei – Active Watch
Asociaţia ALMA-RO
Asociaţia Bate Şaua să Priceapă Iapa
Asociaţia Bucureşti
Asociaţia Collage City. Arta. Arhitectură
Asociaţia Culturală Goodartofnoon
Asociaţia EcoAssist
Asociaţia Frontul Negustoresc Obor
Asociația Greenitiative
Asociaţia Investitorilor din Centrul Istoric (AICI)
Asociaţia Komunitas
Asociaţia pentru Arheologie Industrială
Asociaţia pentru Conservarea Ariilor Protejate Biocultural “Salvaţi Vama Veche”
Asociația pentru Dezvoltare Urbană
Asociaţia pentru Tranziţia Urbană (ATU)
Asociația Pro Democratia – Club Bucuresti
Asociația Pro-Do-Mo
Asociaţia “Pro Urbe” Arad
Asociaţia Rhabillage (Case care Plâng)
Asociaţia RPER – Rencontres du Patrimoine Europe – Roumanie
Asociaţia Salvaţi Bucureştiul
Asociaţia Salvaţi Dunărea si Delta
Asociaţia Sighisoara Durabilă
Asociația Studenţilor si Doctoranzilor Români din Franţa – ADERF
Asociaţia Terra Ecologica
Asociaţia Zona Drumul Potcoavei
Forumul Civic Românesc
Freedom House Romania
Fundația Academia Civică
Fundaţia Eco-Civica
Fundația Media Art & Social Experiment
Fundaţia Pro Patrimonio
Generaţia Verde
Grupul Arhiterra
Grupul Miliţia Spirituală
Grupul pentru Dezvoltare Locală
Grupul pentru Dialog Social (GDS)
Ordinul Arhitecţilor din Romania – OAR
Societatea Academică din România – SAR
Transparency International
Uniunea Arhitecţilor din Romania – UAR
ViitorPlus – Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă

Sunt revoltat, disperat, nu-mi recunosc oraşul. Înainte de a-mi publica gândurile şi revolta în www.prourbe.ro, le trimit plin de speranţe la ziar.

Apoi nu pot să scriu fără a mă documenta în DEX-ul/1975 pe care-l am la îndemână. Iată ce aflăm:

1. CIVISM. Atitudine, zel, devotament de care dă dovadă un bun cetăţean.

2. CIVILIZAT. Care are o cultură şi o tehnică înaintată, care a ajuns la un nivel superior de civilizaţie, la un standard de viaţă ridicat. Care este manierat, politicos.

Totul se referă la oameni şi la o anumită atitudine a lor. Precizez, ca o excepţie, nu se referă la arădeni şi la administraţia oraşului. Cu precizie nu, fotografiile acestea vă vor dovedi pentru ce.

Cofretul deschis, periculos, aflat într-un loc circulat din Piaţa Orizont, face parte din sutele de cofrete electrice din care „doamna în negru cu coasa în mână” rânjeşte arădenilor. Cofretele nimănui, descuiate, deschise, cu uşile de vizitare lipsă, manipulate de electricieni neglijenţi, iresponsabili, leneşi, fără cheile încuietorilor în trusa de scule.

Cutie poştală devastată, este ultimul caz dintre cele 4-5 existente până acum în Arad şi semnalate de către subsemnatul. Fapt cu adevărat excepţional, ne mai întâlnit nicăieri, în nici o ţară vizitată. Se vede că Poşta Română, proprietara tuturor cutiilor poştale, instituţie cu emblemă protejată de lege, a statului, nu are demnitate, prestigiu, seriozitate. CUTUMA cu – siguranţa mărcii poştale – timbrul pus pe scrisoarea corect adresată, care depusă în cutia poştală ,ajunge sigur la adresant. Iată o lovitură dată LEGII nescrise care guvernează , egal, în toate colţurile GLOBULUI PĂMÂNTESC. Dar scrisorile care erau în cutie, atunci când a fost devastată , oare unde sunt? Cazul este de neiertat.

Nimic mai dezonorant pentru cetăţenii şi administraţia Aradului , ca aceste două blesteme puse alăturat.

După frecvenţa cu care se repetă cazurile grosolane în Arad, PRO URBE şi-a pierdut speranţa de revenire la normalitate.

Cum s-ar spune mai bine?

La aşa administraţie, aşa cetăţeni, sau, la aşa cetăţeni, administraţia pe care o merită.

Priviţi la fotografia nr.1. Un animal fumător, un bou, şi-a aruncat chiştocul aprins într-un coş de gunoi, obişnuit , din plastic, de culoarea tieforange, (eu nu fac politică), care n-a suportat batjocura şi a ars cu gunoi cu tot. Ziceam deunăzi că la noi chiştoacele nu fac nici doi bani, le arunci pretutindeni, în faţa Tribunalului bunăoară, în gară, pretutindeni, şi nu vine un poliţai comunitar, jandarm, poliţist, să evalueze chiştocul în lei, zeci de lei, să se ajungă, în final, ca doar milionarii să-şi poată rezerva plăcerea de a arunca peste tot chiştoacele. La arădeni, vedeţi cu toţii, a arunca chiştocul este o plăcere , măi frate. Iată, doar una dintre apucăturile de nevindecat ale arădenilor. Şi câte mai sunt încă.

Tot în fotografia nr.1 vedeţi un cofret, unul dintre sutele de cofrete ale nimănui. Deschise, periculoase, la îndemâna copiilor, căţeilor, cofretele hazardului…La fel ca şi chiştoacele, cofretele sunt răspândite pretutindeni, pe str. Unirii de la cap la coadă, pe Revoluţiei toate „ASTRELE 1939” sunt descuiate, în Piaţa Gării, în Piaţa Soarelui din Micălaca, în Parcul Eminescu, în Piaţa A.Iancu, luaţi aminte şi observaţi-le. La astfel de administraţie, şi cetăţenii sunt pe măsură.

Soluţii de îndreptare sunt. Poftim , soluţia pentru chiştoace: Una bucată Hot. a Cons. Municipal care să evalueze chiştocul la , propun eu, ieftin, 20 lei bucata. Cum te-a prins, cum te-a amendat. Arunci arădeanule chiştocul, te costă!

Pentru coşurile de gunoi, propun soluţia din fig.2, furată de mine din Barcelona. Nu se pot fura, nu se pot aprinde, că-s de fier oameni buni. Cu preţul a 3 cutii de gunoi din plastic tieforange, se poate monta unul fără moarte.

În fine, pentru că electricienii de odinioară ai aradului s-au dus sus, departe, cei contemporani, ca meserie au devenit superficiali, delăsători, leneşi, unici într-o Europă civilizată. Dragilor, electricienii lu’ peşte, oare vă puteţi imagina pe Diagonal-ul din Barcelona, ori pe bulevardul Champs-Elyses din Paris, ori pe Corso în Aradul anilor 1939, ca vreun cofret să fie descuiat?

Soluţia nr.3, tot printr-o Hot. de Cons. Municipal, să fie obligaţi electricienii să poarte legată cu şnur, la gât, cheia de la cofretele electrice publice, să le descuie, să intervină la siguranţe, apoi să le încuie la loc. Metoda-i veche, de prin anii 1948-1989 când părinţii legau la gâtul copiilor cheia apartamentului. Simplu.

Domnilor, hai să nu ne mai facem de râs. Nu aruncaţi chiştoacele aprinse la coşul de gunoi, dar nici pe jos. Electricienilor să nu vă bateţi joc de meserie, încuiaţi cofretele.
În fine, iar îmi vine în minte domnul parlamentar european Iosif Matula, care nu poate găsi răspunsuri potrivite, atunci când vreun coleg de parlament ar vedea cofrete vraişte, coşuri de gunoi arse cu plasticul trefilat ca nişte mustăţi. Dar, de cum arată palatul de pe str. Horea nr 2, monument istoric , pentacolor, ca vai de mama lui, tocmai unde-şi are domnia sa cabinetul, ce să explice? Poate doar cu influenţa domniei sale , lucrurile vor reintra într-un făgaş normal.

PRO URBE speră, n-a încetat să spere.

Parlamentul a adoptat, luni, un proiect de lege prin care, dacă primariile nu eliberează în termen de 30 de zile o autorizație de construire, aceasta va fi considerată aprobată tacit. Inițiat de trei parlamentari de la PDL, PSD si PNL, legea va intra in vigoare dacă va fi promulgată de șeful statului. Autoritățile locale și organizațiile profesionale consideră că proiectul de lege riscă să dea naștere la abuzuri. “Beneficiarul poate mitui mult mai ușor un funcționar ca să uite să răspundă în 30 de zile”, spune Dan Marin, vicepreședintele Filialei București a Ordinului Arhitecților din România.

Inițiatorii acestui proiect sunt parlamentarii Vasile Gherasim (PD-L), Mircea Dusa (PSD-PC) si Relu Fenechiu (PNL). Proiectul de lege a fost depus la Senat în martie 2009 și a fost respins. Guvernul Boc nu a susținut proiectul de lege, însă Camera Deputaților l-a aprobat pe data de 3 noiembrie.

Proiectul de lege “pentru modificarea și completarea articolului 7 din Legea 50/1992 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții” introduce două alineate care prevăd următoarele:

•”Dacă în termen de 30 de zile de la data depunerii documentației complete, în conformitate cu anexa 1, autorizația nu a fost emisă de către autoritațile prevăzute la articolul 4, aceasta va fi considerată aprobată tacit.”
• “Termenul de 30 de zile curge de la momentul completarii documentatiei.” Vezi detalii aici

Potrivit initiatorilor, aceasta modificare ar trebui sa reduca timpul de asteptare pentru autorizatia de construire care si in legislatia actuala este de 30 de zile. “Autorizatia de construire se emite in cel mult 30 de zile de la data inregistrarii cererii. In practica, durata reala a obtinerii autorizatiei de construire se poate prelungi pana la cateva luni, ceea ce blocheaza executarea lucrarilor si poate cauza pierderi pentru stat prin neplata unor taxe ulterioare emiterii autorizatiei de construire”, se spune in expunerea de motive.

Gheorghe Patrascu: Nicaieri in lume nu este acest sistem

“Va da nastere unor probleme juridice foarte mari. Nicaieri in lume nu este acest sistem. Actele depuse pentru eliberarea unei autorizatii de construire trebuie verificate atent. In felul acesta te trezesti ca cineva se apuca sa construiasca pe terenul altuia si vine la tine la primarie sa spuna ca are acord tacit”, ne-a declarat Gheorghe Patrascu, arhitectul sef al Capitalei.

Cam de aceeasi parere este Liviu Dobre, arhitectul sef adjunct al Capitalei, responsabil cu autorizarile la Primaria Capitalei: “Acordul Tacit nu este in regula, poate genera numeroase probleme. Asa nu mai ai niciun fel de control. Te trezesti ca au aparut niste case peste noapte si tu nu stii nimic de ele. Noi eliberam autorizatiile de construire in 30 de zile, insa sunt primarii care nu fac asta”.

Pe langa problemele de natura juridica, aceasta lege incurajeaza coruptia. “Noi inca nu avem un sistem administrativ atat de bine pus la punct ca acest acord tacit sa functioneze. Beneficiarul poate mitui mult mai usor un functionar ca sa uite sa raspunda in 30 de zile si ma trezesc cu tot felul de nenorociri aprobate in oras”, spune Dan Marin, vicepresedintele Filialei Bucuresti a Ordinului Arhitectilor din Romania.

Hotnews, joi, 5 noiembrie 2009

Cu alte cuvinte Primăria nu iubeşte prezentul. Iubeşte viitorul „planificat”, aurit şi poleit în dale şi ciment, ce vor transforma Aradul într-o cetate modernă, cu străzi reabilitate, croite printre case în ruină, cu toate cablurile utilităţilor atârnate de ornamentele ce n-au căzut şi de crengile pomilor ce încă n-au fost tăiaţi.

Referitor la „verdele care se pierde”, amintesc că din 2006, când Primăria comunica 4,59 mp/suprafaţă verde amenajată, raportată la nr. de locuitori, au dispărut : Parcul de la UTA, Parcul de la Palatul Sârbesc, Păduricea a fost ciuntită, iar zonele verzi amenajate s-au pustiit din lipsă de îngrijire. Cinic însă, au alimentat benefic nişte statistici, bune pentru dosarele Primăriei şi sursă de date afişate la simpozioane şi raportate de „instituţiile descentralizate”. Cât a mai rămas din 4,59? Mai ales că din copacii parcului din centru a muşcat cu nesaţ DRUJBA.

Referitor la patrimoniul construit, ei bine, aici este jale. Dar să le luăm metodic. Un semnal serios l-a dat expoziţia de fotografii „PATRIMONIUL ARHITECTURAL AL ARADULUI – ÎNCOTRO? Evenimentul a depăşit graniţele Aradului, devenind de interes naţional şi internaţional prin Internaţional Geografic. Expoziţia este o sinteză a dezastrului de astăzi în care se găseşte patrimoniului construit arădean.

Interesantă este şi gravă în acelaşi timp, situaţia edificiului de pe str. Horea nr.2. Intervenţii fără aprobare, lucrare de mântuială la CEC-BANK, 4 culori pe faţadă, poartă originală distrusă, situaţie ce n-a deranjat Primăria, Patrimoniul, Inspecţia în Construcţii, pe nimeni. Acolo îşi are biroul parlamentar dl. Matula, ce este pus în situaţie neplăcută, dacă vreun coleg parlamentar EU îi face o vizită. Altminteri, clădire emblematică situată în „curtea primăriei”, peste drum.

S-au demolat cu autorizaţii, clădirea de pe Episcopiei 10 şi de pe O.Goga nr.4. În Piaţa Veche (Heim Domokos) s-a făcut măcel. Toate cu autorizaţii. Sunt clădiri de patrimoniu, cu o arhitectură caracteristic arădeană, ce stau să se dărâme, palatul Urban de pe Cloşca nr.4, ansamblul Hirschl. Pe Eminescu nr.10 este o casă clasificată complect fără tencuială şi cu vitrine şi rame de plastic la parter. Cad ornamentele de pe clădiri, în centrul oraşului, Palatul Cenad este în pericol începând cu podul şi streşinile, la fel Palatul Neuman. Nu ne putem explica cum nu se sesizează din oficiu Primăria, care să atenţioneze sever proprietarii, apoi instituţiile care trebuie să intervină în lumina legilor, care există. Sunt pe rol, la instanţe ,procese ce tărăgănează cu anii, în vreme ce clădirile disputate se topesc văzând cu ochii.

Să aibă în vedere onorata Primărie că, astăzi, nu se mai pot fotografia clădirile emblematice, în scopul executării albumelor de artă şi a documentaţiei promoţionale, deoarece, cu două ,trei excepţii, la toate celelalte există pecetea neglijenţei, a nepăsării, a dezastrelor de toate felurile. Ornamente şi tencuială lipsă, geamuri şi uşi de plastic, culorile papagalilor pe faţade, şi ca cireaşa pe tortă, cofretele galbene, şi ţevi, cele electrice, şi şiraguri, plase de cabluri, atârnate de ornamentele ce n-au căzut încă.

Prezentul se dărâmă, ochii sunt aţintiţi spre viitorul luminos al Aradului, trecutul nu se mai vede din cauza întunericului. Asta este tristeţea noastră , durerea, oblojită de multă vreme cu promisiuni. Paleative domnilor.

OPRIŢI DEMOLARILE ŞI DEFRISĂRILE. TRECUTUL NE DĂ LEGITIMITATE. PREZENTUL CONTEAZĂ.

În 2006, înainte de a se începe lucrările spre civilizaţia Aradului, Primăria se lăuda cu 4,59 mp suprafaţă zonă verde pe locuitor. De atunci a dispărut Parcul UTA, devenind un maidan periculos, unde sunt parcate tiruri şi autoturisme, cu lespezi de beton în loc de iarbă.

A dispărut parcul din Piaţa Sârbească, locul devenind insalubru, cu iarba crescută printre pavele, şi gunoaiele neridicate, cu coşuri de colectare pline. Lăzile pentru flori, în care cresc doze de bere şi buruieni întregesc grotescul. Pavele şi ziduri! O zonă gri, dezolantă. La alţii între liniile de tramvai creste cel mai frumos gazon, la alţii.

Despre Pădurice, mutilată, cu arborii, specii valoroase, tăiaţi, şi Lacul, o baltă cu mătasea broaştei. Din ea se taie cu zecii de mp, apoi inventam metode de reanimare!!!???  La Primărie n-are cine pune piciorul în prag, şi consilierii nu văd, ei votează privind de sus; sus de la etajul VI. Ce suprafaţă verde ne-a mai rămas dacă toleraţi ca maşinile să fie parcate pe iarbă, iar pe de altă parte, se aştern pavele peste spaţiul verde.

Recent au fost tăiaţi cei mai frumoşi copaci de pe bulevard. Dispar spaţiile în duşmănie,  atunci când OUG 114/2007 interzice schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi, indiferent de regimul juridic al acestora.

Afişe, gunoaie, insalubritate, oţetari.

Sacrificăm prezentul, urâţim, degradăm, murdărim.

Oraşul este lăsat pradă lipitorilor de afişe. Stâlpii de iluminat ASTRA 1938 , opere de artă, sunt mânjiţi cu zoaie  scârboase rămase în urma afişelor de la ultima campanie electorală. Nicăieri pe lume nu sunt batjocorite asemenea lucrări de artă, la alţii sunt vopsite cu lac negru, lucesc de curăţenie, desigur pe alte meleaguri.

Destul cu lucrările de mântuială. Au fost cheltuite sume uriaşe pentru amenajarea spaţiilor verzi, au fost plantaţi arbuşti scumpi, ce s-au uscat din lipsă de îngrijire şi de apă. Cineva a bifat ca sarcina îndeplinită, măi frate, a încasat banii , ce s-au evaporat astfel din bugetul local. Pustietatea se poate constata şi la Billa şi pe şoseaua ce urcă spre podul nou , spre Aradul Nou, ca un exemplu de superficialitate şi pagubă. Mă opresc aici, să nu intru într-un pomelnic funebru. Şi atunci, oare, cum de realizează Israelul, în oraşele răsărite în pustiu, 30-40 mp verde pe locuitor. Ar trebui să învăţăm să ne iubim pomii, nu să-i lăsăm să moară însetaţi ori năpădiţi de boli. Iar în funcţie de interese, vine drujba să-i reteze ca unică alternativă . Este adevărat , OŢETARUl , copacul erou în Arad, acesta, rezistă.

Mureşul, comoara noastră fără pereche, traversează oraşul dându-i rang înalt, apropiindu-l de vestite capitale europene, este, vai, vai, locul de depozitarea gunoaielor în albie şi junglă de nepătruns în zona urbană. Colcăie lighioanele şi şerpii pe malul drept spre Teba. Sper să convingă imaginile ce le anexez.

Iarba, costreiul, buruiana din soiul – iarba asfaltului – şi volbura, ce se încăpăţânează să crească, fără apă, să ne facă-n ciudă,  la margine de trotuar şi treaptă, dând senzaţia de temple hinduse părăsite. De toate avem în Piaţa Spitalului, chiar şi putoarea dejecţiilor ce curg leneşe prin canalele  din aceiaşi piaţă.

Oraşul nostru nu-i circ! Şi totuşi se permite să se lipească afişe şi pe monumente istorice clasificate. A ajuns de tot râsul Spitalul ORL. Spray-iurile colorate mânjesc faţadele curate ale clădirilor abia terminate. A fost odată Hot.Cons.Municipal 186/10 iun.06, ce reglementează reclama, o mai mare gogoaşă n-au votat munciţii noştri consilieri.

Gunoaiele invadează oraşul. La Boul Roşu, în spate la SPAR, în Micălaca, după str. Renaşterii, în albia Mureşului dejecţii împuţite, vaci şi oile pasc iarba infectată. La Teba, într-un şantier abandonat se adună alte gunoaie. Viaductul spre Grădişte, ascunde cel mai infect depozit de gunoaie, iar pe acolo arădenii şi-au făcut trecătoare, scurtătură, spre gară.

Iată , stimaţi consilieri, printre altele, ce ne diferenţiază de Europa, chiar dacă ne-am compara cu fostele ţări comuniste, tot oraşul oţetarilor suntem, oraşul cu gara cea mai mizerabilă; îţi rupi picioarele pe scările subterane spre linii de garare. Oraşul în care marcajul străzilor provoacă noduri şi altercaţii în circulaţie. Suntem săraci, am mai auzit scuza din 1946, dar pentru o marcare corectă nu sunt necesari bani suplimentari.  În ritmul şi maniera cu care dumneavoastră toleraţi, şi votaţi, în consens  înnoirea oraşului, foarte curând, vor dispare parcuri, case emblematice,  dovezile unor activităţi cu care eram primii în Europa.

Civilizaţia impune dragoste faţă de arădeni şi nu dispreţ.

Datoria fată de calitatea vieţii în Arad.

Calitatea aerului nostru, printre altele, constă în conţinutul de oxigen. Mă voi referi la oxigen, componenta esenţială pentru viaţă. Plantele furnizează oxigenul, (chiar şi iarba), consumând bioxidul de carbon.

Rolul ierbii. Întâi alimentează statisticile, respectiv mp suprafaţă verde amenajată revenită pe locuitor. Sub 4,6 mp/loc la noi. Odată amenajat un spaţiu verde, cât de mic, vin edilii şi-l adaugă la statistici. Pentru realizarea covorului verde sunt mobilizate forţe importante şi bani mulţi. Se plantează arbuşti ornamentali valorând peste 15 lei/buc. Se inaugurează, ziarele semnalează evenimentul, politica, ca un şarpe de casă intră pe nesimţite în mijlocul evenimentului. Vedeţi, şi totuşi s-a făcut ceva, spun înmărmuriţi admiratorii.

Spaţiile cu iarbă verde, vie, bucură ochii, apropie civilizaţia, impun ordinea şi curăţenia, mai puţin în Arad, cu excepţii în faţa Primăriei. La Billa de exemplu, arbuştii au fost udaţi la plantare, apoi lăsaţi în plata Domnului. Pagubă în muncă şi bani, toţi s-au uscat. Ca peste tot, mai puţin la Primărie.

Este pe lume o cutumă care guvernează, mai puţin la noi. FAŢĂ DE TOT CE AI CREIAT, COPII, urmaşii tăi, PATRIMONIU, AI SEMĂNAT ORI PLANTAT, ÎŢI ASUMI

IMPLICIT O RESPONSABILITATE. Consecinţele nerespectării acestei cutume sunt de cele mai multe ori groaznice. Ai semănat iarbă, ai plantat un pom ornamental, un nou spaţiu verde ne încântă, excelent, ai îmbunătăţit statistica, dar tu ca edil, ţi-ai asumat o responsabilitate. La noi responsabilitatea este inegală, depinzând de subiectivismele nu-ştiu-cui. Este sigur că tot ce s-a făcut , frumos şi util, a consumat din banii noştri.

Asta la noi, unde vedem cum este, dar la alţii, parcă sunt de pe altă planetă. În Israel, spaţiile verzi urbane amenajate, sunt de un verde crud, strălucesc, şi furnizează oxigenul vieţii. Mă întreb , cum este posibil? Dar să se întrebe şi grădinarul şef, Gospodăria Comunală, Polarisul. Ştiţi că tot Israelul s-a clădit într-un pustiu , cum n-am văzut în România. Apoi Polonia, Slovacia, parcă ar fi şi ele dintr-o lume aparte, cum noi nici nu îndrăznim să visăm. Condiţii de relief, de climă, ca la noi, şi iar nu pot să acord nici o scuză alaiului de responsabili din Arad. Despre urbanism, cerul şi pământul, atunci când şi acestea au suferit ca şi noi, jugul comunist, vina vinelor de pretutindeni, în Estul sălbatic al EU. Ce palate, ce case, ce bijuterii, fără clime, fără cofrete, fără reclame lipite pe frumos, fără câini vagabonzi. Ce spaţii verzi, ca-n rai, până la trotuar, polonezii iubesc iarba, au un cult pentru ea, slovacii, la fel.

NIMIC MAI DEZOLANT, ÎNTR-UN ORAŞ, CA PAJIŞTEA MOARTĂ, SEACĂ, DE CULOARE GALBEN SPRE GRI, ACOPERIND SPAŢII ÎNTINSE ÎN PIEŢE ŞI PARCURI. ARBUŞTI UCIŞI SADIC CU LIPSA APEI. Pentru ce am semănat iarba, pentru ce am plantat arbuştii? Pentru statistici?

Acum am o dorinţă, ca membru al Asoc. Pro Urbe, (poate Dumnezeu să mă ajute), să asist la o şedinţă a Consiliului Municipal din Sanok, din sudul Poloniei, ori din Mako, ori Bratislava, ori Tel-Aviv…, este pe acolo un secret, ce trebuie să-l aflu. Cum îngrijesc ei iarba şi faţadele. Să le prezint fotografii de la BILLA, din Piaţa Spit. Judeţean, din Parcul UTA. Poate ei pot să-mi sugereze idei. Este o minune mare, cu adevărat, când la noi nu se poate interzice parcarea pe spaţiile verzi şi înmulţirea oţetarilor.

Conducând în Arad, Morgan Freeman și-ar fi dat repede demisia din postul de șofer al doamnei Daisy Werthan. Noi suntem nevoiți să conducem aici, chiar dacă dăm în dileală de nervii ce ni-i facem în trafic. Se pare că avem deja afectați neuronii, dar nouă nu ni s-a pus pata ci ni s-a pus dunga. Înainte să tâmpim de tot, am trimis o scrisoare Primăriei, să facă ceva cu dungile. Cu dungile. Dungile. Da, da. Dungile, dungile, dun dun….hâhâ…

Dacă nu ați dilit ca noi, puteți citi aici adresa către primărie în format .pdf. Răspuns încă nu a venit.

Palatul Diecezana, aparţinând Arhiepiscopiei Aradului conţine pe faţadă un unicat. Aparat de condiţionare montat prin dislocarea peretelui, fără buiandrug, după cum au vrut muşchii celui ce se prea-răceşte cu el. Fiind singurul din Arad montat în felul acesta, este ocrotit de toţi, de cei ce stăpânesc clădirea, de Inspecţia în Construcţii, de Direcţia Judeţeană de Patrimoniu. Pentru frumuseţea palatului, ornamentat cu climă, el a fost inclus în toate albumele de artă , oferit în protocol vizitelor simandicoase. Cum se vor cruci străinii, care vor citi în descriere, citez: (…)”includ edificiul în grupul clădirilor stil neoromânesc din Arad”. Pe engleză sună extra, fiţi atenţi: Building in the Neo-Romanian style.

Fotografia este reprodusă din cartea : ARADUL –patrimoniul cultural construit. The heritage. Ed. Brumar Timişoara

S-au depăşit toate limitele.

Rog pe cei ce au în administraţie cutiile poştale, să intervină. Poliţia să se auto-sesizeze.

În ori care ţară civilizată există cutume, devenite atât de respectate, atât de normale, ca şi cele mai obişnuite coordonate ale vieţii. Ca apa şi aerul, ca biletul de tren, ca pâinea, pe lângă care trăim , le folosim, fără să le preţuim suficient. Din copilărie , la sat, unde am trăit, îmi aduc aminte de cutia poştală albastră, fixată pe zidul oficiului poştal, mereu cutată, în care introduceam cărţile poştale. La fel, vagoanele poştale aveau o fantă, prin care un om dintr-o haltă uitată de lume, îşi introducea plicul timbrat. Toate ţările au cutii poştale, cu emblemă, cu orar de ridicare, amplasate pretutindeni , curate, respectate.

Este vorba despre CUTUMA TIMBRULUI. În Ungaria, spre exemplu, se îndoieşte cineva de puterea timbrului? Dar în Anglia? Eu, până deunăzi, când am văzut cutia poştală de la Libelula, devastată, fără uşă, plină de gunoaie, am crezut că-i o excepţie, şi nu m-am îndoit de puterea timbrului. Am fotografiat-o şi am uitat episodul. Mai recent, în faţa străzii Unirii, în faţa băncii, o altă cutie poştală devastată. Am făcut iar o poză, revoltat, povestind cazul prietenilor.
Citește în continuare »