Pro Urbe Arad

Blogul asociaţiei pentru protecţia patrimoniului urban

Arhiva categoriei ‘Misterele Aradului’

ASFALTAREA STRĂZILOR și neregula capacelor

Publicat de Bujor Budaîn 13 decembrie 2015

Vă întreb stimați arădeni, ce spuneți referitor la o stradă asfaltată, atunci când autoturismul se cutremură din toate încheieturile, trecând peste hopurile și denivelările capacelor de canal? Ce să spuneți? Strângeți din dinți și resemnați, treceți mai departe. Evitați pe cele ce se pot evita. Pentru moment nu există soluții.

DSCN8493
Capacele de canal în Arad, au o istorie tragică. În urmă cu vreo 5 ani, acestea dispăreau. Rămâneau canalele fără capace și oamenii puteau cădea în fose. Pe partea carosabilă, acolo unde lipseau capacele, câte un om „de bine” găsea o creangă mai mare, cu care marca gaura. Un avertisment ce se putea zări de la o poștă.
Recent, s-a petrecut o minune, nu se mai fură capacele de canal. Probabil că polițiile în alianță cu centrele de colectarea fierului vechi au speriat hoții de capace. Administrația în continuare are grijă să asfalteze stradă după stradă, să repare gropile, să asigure capace de canal unde lipsesc, și să monteze grătare noi pentru apa de ploaie. Conform planurilor de reparație capitală a utilităților, a conductelor, se sparg trotuare și părțile carosabile. Se sapă cu toate forțele. Desigur, totul se execută conform planurilor detaliate, privind montarea conductelor de apă, pentru executarea canalelor, pentru executarea foselor și a capacelor , pentru asfaltare. Nu se pot admite diferențe, între proiecte, între cotele de montarea gurilor de canal, și grosimea covorului asfaltic. Și totuși, există diferențe de vreme ce alternează capacele montate sub cota asfaltului, cu cele deasupra asfaltului. Iar după cum se zice, – excepția întărește regula, – există foarte multe grătare și capace montate corect, ce nu se simt când sunt călcate de roata mașinii.

P1010011

Și atunci, până când vom primi oaspeți care să viziteze CAPITALA VERDE/2018 ori CAPITALA CULTURALĂ/2021, avem multe de rezolvat și timpul trece implacabil. Atenție administrație și CLM, „numai mâine nu-i poimâne, și vom da examen la urbanism”! Vă imaginați ce impresie deplorabilă face o stradă asfaltată cu atâtea cocoașe și gropi circulare.
Iar pentru a ilustra cele relatate, prezint în text două canale executate perfect, și două, execuții catastrofale, privindu-le să vă mirați și dumneavoastră, domnilor consilieri. Concluzia firească vine de la sine, vedeți că se poate! Și dacă se poate executa bine, atunci pentru ce atâtea rebuturi?P1010015
Ce ar fi dacă înainte de licitația lucrării , amatorii să fie obligați să execute real o probă de lucru, și să fie primiți în concurs doar acei ce au primit nota de trecere, după aceia să se cântărească după balanța valitate-preț.
Restul fotografiilor sunt postate pe virtual, www.glsa.ro.
Bujor Buda

Noul capitalism în Arad, prima ispravă

Publicat de Bujor Budaîn 15 octombrie 2014

În perioada capitalismului românesc, din interbelic, conducerea – Societăți Române ARAD-CHITILA, Fabrici de Zahăr -, -a hotărât începerea procedurile pentru construirea unei fabrici de zahăr în Arad. S-au făcut studiile necesare, stabilindu-se amplasamentul, capacitatea, utilitățile, conectarea la rețeaua națională de cale ferată, CFR, și în final proiectul de execuție. Astfel fabrica s-a construit în 1926. A funcționat cu succes, aducând beneficii, până după naționalizare, când sub „conducerea înțeleaptă” a PCR a ajuns falimentară. În cele din urmă a fost oprită și scoasă la mezat.

În 1989 , urmarea Revoluției, Aradul, a intrat în noul capitalism românesc, cu noi reguli și alte cutume. Fără explicații, în ciuda unei lozinci asiguratoare –NOI NU NE VINDEM ȚARA – toată industria Aradului, industrie de stat, devenită brusc nerentabilă, a fost vândută. Fabrica de zahăr, deja oprită a fost vândută și ea. Astfel o fabrică, ce la bilanțul din 11 iunie 1948, era rentabilă, a trecut în istorie. Dar, în mod bizar, în Arad se investește și se construiește o nouă fabrică de zahăr, modernă, numai inox și sticlă, mă rog, la nivelul actual. O imagine fotogenică, numai sclipiri de oțeluri inox și sticlă, statul ca cel mai bun gospodar o vinde! Adică, chiar vinde noua fabrică! A fost construită în baza unor studii false, proiectată de incompetenți? , fantastic, ce destin vitreg a avut această bijuterie industrială. A fost oferită, apoi cumpărată și imediat oprită să mai funcționeze, ori nici n-a pornit. Mister. Și a doua fabrică de zahăr a intrat în istorie, a fost demontată. Ne-a fost scris ca Aradul să nu aibă o asemenea fabrică.

Zona veche, o zonă protejată?

Publicat de Bujor Budaîn 30 decembrie 2010

O sumă uriaşă a fost alocată restaurării zonei protejate a Aradului. În acest ceas, al 12-lea, era şi cazul. Amânarea intervenţiei de restaurare ar fi provocat daune  de neimaginat.

S-a început lucrarea, s-a trasat, s-a săpat, au fost fixate cotele, apoi bordurile, pe porţiuni s-a tras partea carosabilă, apoi a venit iarna şi şantierul s-a închis. Vedeta, PREPARANDIA, are acoperişul şi faţada aproape terminată, chiar două ghiulele, trase din Cetate, şi-au reluat locul.

De fapt zona protejată, Aradul acesta special, plin de istorie şi amintiri, arată acum a şantier abandonat (cum este de fapt până la primăvară) ce-şi lasă la vedere toate „secretele”, ca o planşă explicativă de anatomie. Toate se văd, bune şi rele. Pentru cei interesaţi să afle de unde s-a început, cât s-a lucrat, cât mai este, le recomand să facă o plimbare în zonă.

Iată câteva fotografii selecţionate, ce reprezintă nişte „bube” ce ar trebui  vindecate. Mă gândesc la renumita –PRAGA VECHE – , zonă turistică ce ar trebui să o luăm drept model.

COTA ORAŞULUI SISTEMATIZAT. Dacă se respectă , atunci umiditatea nu mai urcă pe pereţii clădirilor, iar aerisirile pivniţelor se ridică deasupra asfaltului. Să eliminăm senzaţia că oraşul vechi se scufundă.

Oraşul vechi tinde să se depersonalizeze . Multe dintre clădirile vechi au ornamentele rase. Ici şi colo mai găseşti o poartă originală cu ornamente originale.

Case vechi părăsite, în ruină , curţile pline de bălării şi năpădite de oţetari. În mod  obiectiv, cred că acestea nu se vor putea restaura. Ce punem în loc, să nu arate străzile c a o dantură cu dinţii lipsă. După CF, cei de la Primărie sunt obligaţi să se informeze despre actualii proprietari, şi intenţiile lor.

CABLURILE. Boală generalizată în oraş. Aici unde se sapă, se croiesc străzi şi şosele, din proiect să se prevadă canale pentru cabluri, ce vor deveni o sursă de venit pentru Primărie, prin închirierea spaţiului pentru reţeaua de cabluri. Nu-i o treabă nouă, în Aradul anilor ’30 liniile telefonice , conform legilor locale, au fost trase prin canale speciale.

CARTIER MONUMENT ISTORIC. Deci să se interzică de la început ramele de plastic şi aparatele de condiţionat pe faţade. La fel conductele de gaz. Să-i dăm aspectul acela – de vechi –  care după ziduri, adică care nu-şi etalează confortul ,la zi, după cum fac şi ceilalţi.

Dacă se intervine din timp, se poate şi preîntâmpina derizoriul.

Cred că fotografiile vor complecta explicaţiile mele.

Mai mult sau mai puțin

Publicat de Bujor Budaîn 19 noiembrie 2010

În anii „aceia”, de mare avânt imobiliar în Arad, pentru a-şi etala public rangul, ori pur şi simplu să marcheze anul ctitoriei, proprietarii îşi împodobeau construcţiile, la cornişe, cu adevărate opere de artă. Alţii, figurând la cornişe HIMERE*, implorau puterile oculte, să-i sprijine şi să le ocrotească casele, asta pe b-dul Decebal. Pe Bulevardul Revoluţiei, din dreptul Hotelului Astoria, priviţi sus de tot, printre platanii desfrunziţi, spre palatele de pe sensul opus, spre Teatru, o să descoperiţi nişte dragoni, ori balauri, arătări bizare cu capul de leu, corp de reptilă şi aripi, la cornişa unui palat zugrăvit în roz. Interesant, bizar, misterios.

Unde vedeţi o coşniţă cu albine, tot la cornişe, aceasta semnificând economie, înseamnă că avem de-a face cu o bancă. Toate băncile din Arad, construite în anii 1900, au acest semn distinct. Cel din fotografie marchează Banca Naţională. Vă invit să priviţi în sus şi o să aveţi satisfacţia descoperirii coşniţei.

1851, emblemă şi dată , an important pentru Arad, atunci a fost dată în exploatare cea mai mare fabrică de spirt şi drojdie din Transilvania, proprietatea fraţilor Neuman. Au achiziţionat o tehnologie ce a funcţionat zeci de ani. Astăzi clădirea clasificată, monument istoric, ne protejată de Legea 422, este o ruină, o hrubă fără geamuri cu zid ridicat în spatele ramelor fostelor geamuri.

Vă mai prezint două blazoane nobiliare extraordinare, să ştie toţi arădenii şi nu numai, că palatele ce le poartă, au aparţinut unor oameni importanţi. Placheta cu – cei doi lei – ce susţin blazonul bogat decorat este al lui Károlyi Gyula 1862 când a devenit stăpânul castelului de la Macea şi al parcului. Castelul construit în etape, are o istorie palpitantă.

Pe Bulevardul Revoluţiei , ctitorie a baronului Francisc Neuman, se găseşte palatul ce-i poartă numele, construit după planurile arhitectului de geniu Tabacovici, în anii 1891-92, la cornişă având şi el blazonul nobiliar, întregind astfel un patrulater fantastic, ce onorează Primăria.

Cu cele prezentate astăzi, nu cred că mai trebuie să dovedim că avem un oraş fără pereche. Voi nici nu vă daţi seama ce oraş frumos avem!

*) HIMERĂ 1. Închipuire fără temei, fantezie irealizabilă;iluzie, fantasmă. 2. Monstru în mitologia antică grecească, închipuit ca un animal cu cap de leu, cu corp de capră şi coadă de şarpe; p.ext.motiv decorativ reprezentând un astfel de monstru. DEX 89.

Turnurile

Publicat de Bujor Budaîn 17 noiembrie 2010

Palatele construite în jurul anului 1900, când barocul era în scădere, au excelat prin ornamentele pe faţadă, ornamente cu temă vegetală, geometrică, combinate, un fel de exuberanţă exprimată într-un stil nou. A „explodat” secessionul în Europa. Cel mai bun exemplu îl reprezintă oraşul nostru, al cărui minunat bulevard s-a realizat în cca 35 ani. Tot atunci au apărut dantelăriile din fier forjat, balustrade la balcoane şi ornamente pentru impozantele porţi.

Priviţi din str. Horea, spre Palatul Cultural, unde aspectul de oraş occidental frapează. Pe dreapta şi spre stânga se aliniază clădiri abundent decorate, şi în fundal tronează Palatul. La fel, priviţi în lungul bulevardului Decebal spre Boul Roşu şi invers, te vor uimi clădirile aliniate, impozantele balcoane şi ornamente. De departe încă nu se văd semnele degradării faţadelor. Sunt atât de impresionante imaginile că nici nu bagi de seamă cum ornamentele care se desprind, ţi-ar putea cădea în cap.

În centru oraşului şi pe bulevardele paralele alinierea la front este ordonată de regulamentele de urbanism locale, păzite cu străşnicie de primărie. Din loc în loc, monotonia frontului este întreruptă de turnurile de la colţul acoperişului, deasupra cornişei ce se înalţă spre cer. Turnurile , o combinaţie ingenioasă, inspirată, confecţionate din tablă galvanizată, cărămidă, geamuri, modele vegetale, dau Aradului un aspect unic. Structura de rezistenţă, este asigurată de o complicată combinaţie de grinzi din lemn, loc ideal pentru hoardele de porumbei.
De fapt, aceste turnuri au o singură menire, să fie frumoase, un fel de blazon pentru faima proprietarului. Iată o întrecere în frumos şi bun simţ, după cum sunt şi clădirile noastre, una mai frumoasă ca cealaltă.
Şi atunci, cum să ne explicăm că majoritatea turnurilor se găsesc într-o stare de degradare avansată, se descompun, devenind periculoase pentru pietoni şi pentru locatarii clădirilor. Să fi scăpat, aşadar, din vederile proprietarilor, fiind doar frumoase, şi nimeni nu se încumetă să le recondiţioneze. În imaginile anexate priviţi-le, sunt în suferinţă nemaipomenită, vânturile ploile, apa şi îngheţul detaşează bucăţi, transformându-le în bombe.

Dacă prin absurd, am rade turnurile , peisajul urbanistic devenind plat, Aradul n-ar mai fi Arad, ar fi o localitate fără personalitate, fără farmec, un oraş oarecare.
Ar fi ca într-un coşmar să-ţi imaginezi Piaţa Revoluţiei fără turnul de deasupra Finanţelor, fără cele două turnuri ale Palatului Neuman, fără cele ale Palatului Cenad fără….

MARTA, imagini inedite

Publicat de Bujor Budaîn 3 octombrie 2009

Avem ocazia  să vă prezentăm imagini de epocă inedite depre unul din cele mai importante monumente industriale ale orașului, fabrica MARTA. Imaginile au fost făcute in perioada 1912-1916 când proprietarul fabricii era Austro Daimler. Informații despre istoria fabricii puteți găsi pe situl nostru la pagina acestui monument. Imaginile care, din câte știm nu au fost publicate până acum, ne-au fost puse la dipoziție de domnul Négyesi Pál. Îi mulțumim și pe această cale.

Fotografiile elevilor despre Arad

Publicat de Bujor Budaîn 13 iunie 2009

Să nu vă scape expoziţia de fotografii ale elevilor de la Liceul de Arată „Sabin Drăgoi”. Expoziţia trebuie vizitată, se închide pe 21 iunie. Este găzduită de sala „Ovidiu Maiatec” de la Biblioteca Judeţeană, Muzeul Judeţean. Sunt expuse fotografii, ce fiecare în parte reprezintă o surpriză. Arădeanule, cel ce eşti nehotărât, să mergi, să nu mergi, vei fi în pierdere dacă ratezi evenimentul. Aradul a fost fotografiat cu atât de mult suflet, cu atâta dragoste, fiecare fotografie reprezintă un mesaj. Cele expuse sunt selecţionate din mii de exemplare realizate.

Autorii, pot să-i numesc –maeştrii fotografiei arhitecturale – sunt elevii ultimei clase cu specialitatea arhitectură ai liceului. S-au încumetat să cuprindă tot ce-i frumos şi mai ales în suferinţă, observaţii personale culese în plimbările lor , pe străzi vechi, mereu însoţiţi de ochiul magic al aparatului de fotografiat. S-au întrecut între ei, cei 14 cavaleri iubitori ai Aradului, fiecare încercând să desluşească …încotro se îndreaptă patrimoniul arhitectural al Aradului. Citește în continuare »

Este adevãrat, privitã din avion, ori de la nivelele decizionale, zona protejatã a municipiului Arad aratã bine. De sus, chiar și Palatul Neuman strãlucește ca o bijuterie moștenitã de la bunica. Dar de pe stradã, de jos, palatele noastre nu doar cã aratã sluțite și neglijate, dar au devenit și periculoase. Când nu te aștepți, îți cad în cap ornamentele. Despre curțile interioare, sã nu mai vorbim, construcțiile improvizate, maghernițele cu acoperișuri în alunecare abia de ascund obiectele depãșite, o adunãturã de inutilitãți, balast tolerat de toți proprietarii. Mizerii.

Am ajuns ca nici într-un album de arhitecturã, ediție de lux, reprezentând patrimoniul construit și natural, editorii sã nu poatã evita cofretele de gaz, ornamente lipsã, cablurile, aparatul de climã din zidul Diecezanei, parcul de la UTA etc.

Palatul Neuman

Palatul este situat chiar în „buza Primãriei”. A fost restituit proprietarilor, urmașii baronului Neuman, care, din motive de ei știute, l-au vândut în detaliu, pe apartamente. Starea în care era în momentul retrocedãrii nu poate fi o excepție de la paragina fondului locativ arãdean sub îngrijirea statului, și a neglijenței chiriașilor masați și înghesuiți ca albinele în stupi.

Astãzi palatul este în totalitate proprietate privatã, aparținând foștilor chiriași deveniți proprietari, dar și unor persoane strãine ce au cumpãrat apartamente. Un amalgam omenesc eterogen, dar foarte omogen ca dezinteres pentru starea clãdirii. Palatul este clasificat, inclus în lista monumentelor istorice și se supune, așadar, legislației de protecție.
Citește în continuare »

Bijuteriile arădene

Publicat de Bujor Budaîn 8 mai 2009

Atunci, în acel sfârşit se secol XIX, În Arad se construiau fabrici una după alta. Ritmul apariţiei lor şi varietatea produselor ce au început să se fabrice, erau uimitoare.

Astăzi, ritmul demolărilor, tot la Arad, a atins cote alarmante. O înnoire duşmănoasă , face să dispară case, palate, fabrici, lăsându-ne fără mărturii şi istorie. Nimic nu rămâne în urma buldozerului. Vom suferi cumplit din cauza zelului demolator, turiştii care vor veni la noi, urmaşii noştri, vor parcurge bulevarde anonime, străzi impersonale, marea industrie ante şi interbelică a ajuns un simplu capitol dintr-o arheologie industrială. Vom rămâne cu cofrete, cabluri ca lianele în junglă, aparate de condiţionare, multe, multe, toate la vedere.

Iată , în cele ce urmează, mă adresez celor responsabili, aleşilor noştri, să păstreze urmele a trei fabrici, mari şi importante, foste mărturii de prioritate a Aradului, cu care ne putem mândri astăzi.

Fabrica de gaz, gaz sărac, cum i se spunea, ce folosea la iluminatul oraşului, după Timişoara, noi fiind următorii din România. Construită în 1869. Aflată în spatele fabricii TEBA. Astăzi, măcar să ferim de la dispariţie felinarele.

Din faimoasa Cărămidărie, 1869, să păstrăm măcar un coş industrial, loc pentru o plăcuţă comemorativă.

Fabrica de automobile MARTA, 1892, în Vlaicu, devenită o hrubă jerpelită. Dintr-o hală şi turn, să facem un muzeu al fostei ASTRA, unde s-au produs avioane, vagoane, armament, etc.

Nu-i destul, nimic n-a mai rămas din ITA, FITA, IMAR, urmează ASTRA, Indagrara şi moara , din case cu amintiri, din locaţiile celebre, din Fabrica de Zahăr veche şi nouă, din Abator şi altele.

Închei acest apel umanitar, prezentându-vă un felinar cu gaz , ce este imperios necesar să fie preluat de Muzeul Judeţean, ca unică mărturie a unei priorităţi de civilizaţie arădeană. Două au mai rămas în curtea Palatului Cenad. Deasemenea din Fabrica de Gaz, să păstrăm o porţiune de zid, atât cât ar fi necesar pentru a fixa o plăcuţă cu amintirea ei.

Vă asigur , stimate domnule primar, că toate aceste mărturii, păstrate, vor putea constitui atracţii pentru un Arad , devenit atracţie turistică într-un viitor ce începe cu MÂINE.

Despre inestetica estetică urbană arădeană

Publicat de Bujor Budaîn 13 aprilie 2009

Acest articol semnat de Andrei Ando a aparut in Observator in 12 aprilie 2009

Am urmărit o interesantă dezbatere la postul local de televiziune, despre estetica urbană a Aradului. Un grup de specialişti (bine ţinuţi în coardă de moderator) a explicat, a încercat să convingă, să demonstreze că putem vorbi, la Arad, despre concepţie arhitecturală, urbanistică – deşi la fiecare pas te convingi că mai degrabă nu există…
Sigur, când punem la îndoială frumuseţea locului, nu la ansamblurile monumentale ale municipiului, realizate la începutul secolului trecut de arhitecţi şcoliţi la Viena şi la Budapesta ne referim. Slavă Domnului, datorită lor Aradul are personalitate şi charismă! Dacă însă discutăm despre ceea ce se întâmplă acum în oraş, dacă există termeni care să caracterizeze aspectul său, astăzi, aceştia sunt „haos” şi „harababură”!
Aradul nu este acum un oraş estetic. Palatele sale, ansamblurile arhitecturale, păstrează crâmpeie de caracter şi conferă stil străzilor centrale, dar dezinteresul şi lehamitea cu care autorităţile se raportează la bagajul arhitectural local sunt descurajatoare! Casele frumoase se topesc în picioare, ornamentele artistice leşină şi cad fărâme pe trotuar, pe străzi plouă cu tencuiala nobilă neîntreţinută a palatelor somptuoase, porţile originale, de lemn masiv şi fier forjat mor urât, în chinuri, sub privirea pasivă a celor care ar trebui să intervină ca să le conserve! Citește în continuare »

Astra 1938

Publicat de Bujor Budaîn 29 martie 2009

Stâlpii pentru iluminat au fost creaţi şi pentru a ne încânta ochii. O mărturie categorică de civilizaţie, atunci eram în Europa, şi nu ne era ruşine să prezentăm străinilor, minunile noastre urbanistice. Priviţi aceste opere de artă, au data şi fabrica, ASTRA în 1938, au blazonul nostru , în relief, pe uşile ca nişte scuturi, ce protejează partea electrică, au încuietori cu cheie, împotriva vizitelor accidentale şi curioase ale nepoftiţilor. Au şi ornamentele florale care le plasează în zona frumosului nostru urbanistic.

Diferenţa între Aradul european din anii ’30 şi cel supus cutumei comuniste :- merge şi aşa – lege nescrisă, păstrată până-n zilele noastre, este vizibilă la tot pasul. Uşile de vizitare a instalaţiei electrice, nu se mai încuie, unele sunt deschise şi pline de gunoaie printre fire, la exterior se păstrează încă lăturile cu care s-au lipit afişele electorale, din cutia electrică ies fire ce urcă , unele atârnă, o batjocură la frumosul nostru cotidian. Ce…parcă dacă nu se încuie, au afişe lipite, nu luminează? Merge şi aşa!

Citește în continuare »

ISTORIA KERAMITULUI

Publicat de Bujor Budaîn 20 septembrie 2008

Din păcate, cei ce-şi amintesc despre acele minunate dale de pavaj se răresc, pe zi ce trece, rămân tot mai puţini. Pe artere de circulaţie importante, str. Andrei Şaguna, pe str .Liviu Rebreanu, în Piaţa Gării, şi pe altele, odinioară frapa pavajul acela galben strălucitor, ordonat cu desen uniform , format din dale de KERAMIT. Era un galben, „gold-gelb” cum i se spunea la Viena.

Keramitul menţionat în DEX98, :

KERAMIT s.m. Gresie ceramică obţinută prin arderea amestecului de argilă refractară cu marnă dolomitică, folosită la fabricarea dalelor de pavaj. – Din fr. keramite. Iată pentru ce, dalele rezistente, nu s-au uzat, materialul fiind de natură ceramică, dură.

Se poate spune că frumoasele dale, irezistibile, au dispărut – ca noi-nouţe – ne fiind uzate, prea au tentat, prea au făcut cu ochiul. Singura vină ce s-ar fi putut atribui străzilor pavate cu keramit, a constituit-o lipsa de întreţinere, denivelări la margini, dispariţii prin acoperire cu gunoaiele şi colbul străzii. Pavatul străzilor cu keramit, s-a început în 1906 , pe timpul domniei Împăratului Francois-Joseph I-ul al Austriei şi rege al Ungariei, şi al primarului oraşului Arad, Laios Variasi, ne comunică istoricul arădean , prof. Ianos Ujj. Dispariţia lor, fără urmă, pe parcursul a doi, trei primari recenţi, este gata-gata să intre în istorie.

Lipsa lucrărilor de întreţinere a fondului locativ, a drumurilor şi a tot ce am moştenit de la societatea românească antebelică, boala socialismului românesc, a lovit şi în străzile pavate cu keramit. Străzile menţionate au rezistat eroic, mai bine de cât cele asfaltate, până nu demult, în zilele noastre, când au fost decopertate, (dalele dispărute), apoi asfaltate, apoi reparate, reîntrând în cunoscutul ciclu : peticire toamna, gropi şi hârtoape în primăvară.

Pe scurt, keramitul s-a evaporat, au dispărut pe nesimţite, sărmanele dale, gold-gelb , marturii din epoca de strălucire a Aradului.

Vă amintiţi de falnicele echipaje cu caii strălucind, de faimoasele birje arădene, trecând în cadenţă şi tropot de potcoave, ca într-o operetă vieneză, pe keramitul vinovat de amintirile unor vremi romantice.