Pro Urbe Arad

Blogul asociaţiei pentru protecţia patrimoniului urban

Arhiva categoriei ‘Privind afară din cap’

Începe reabilitarea generală a Aradului

Publicat de Bujor Budaîn 20 martie 2011

Reabilitarea faţadelor clădirilor şi a străzilor , reprezintă intervenţii absolut necesare, respectiv, operaţii de „cosmetizare” ce ţin de civilizaţia urbană. Acum pe primul plan drumurile, urmează faţadele.
Să ne bucurăm, în Arad începe derularea, în etape, a unui important proiect, prin care se vor moderniza, în final, 170 străzi în lungime de 84 kilometri. Primăria Municipiului face publică lista care cuprinde, în prima etapă, artere importante, străzi comerciale şi de legătură ce se vor reabilita.

La zi, s-au reabilitat străzi importante din oraş, care ne oferă, pe lângă uşurarea circulaţiei şi învăţămintele necesare pentru realizarea impecabilă a noului proiect. Din cele constatate, după ce străzile au fost date în folosinţă, reabilitarea este o lucrare grea, complicată, şi care nu a reuşit în toate cazurile. Să fie din cauza proiectanţilor, a executanţilor, a beneficiarului, ce nu a urmărit executarea ? Vă spune ceva dacă amintesc de : str. Kogălniceanu , str. Cocorilor; str. Voinicilor ?

Oameni buni, vă mai amintiţi de coşmarul, de iadul, de gropile şi dificultăţile întâmpinate de şoferul, care , ne având o altă soluţie de ocolire, era nevoit să parcurgă străzile amintite mai sus? Diferenţa, între ce a fost şi ce-i acum este, ca între pământ şi cer.

Să le analizăm pe fiecare în parte, să tragem învăţăminte.

Strada Kogalniceanu inainte de reabilitareStr. Kogălniceanu , de departe este lucrarea cea mai reuşită. Se merge ca pe masă, maşina zburdă şi tu ca şofer realizezi imperfecţiunile direcţiei şi ale roţilor; defecţiuni ce nu se simt pe celelalte şosele ori străzi. Bunăoară pe şoseaua naţională spre Oradea, caroseria întreagă se zguduie ca la cutremur, la fel pe bd. Vasile Milea din centrul Aradului. Meritul acestei lucrări reuşite îl au deopetrivă, proiectanţii şi executanţii. S-a ţinut seama că pe această stradă circulă tramvaiele, autocamioane şi autoturisme. S-a executat o „fundaţie” trainică ce preia vibraţiile. Iată, aşadar, echipe ce au dovedit că ştiu meserie, iar rezultatul a şi fost pe măsura aşteptărilor. Iar dacă proiectantul a uitat să prevadă canal de cabluri, acestea au rămas atârnate pe faţadele caselor ori în pomi.

Str. Cocorilor , datorită liniilor de tramvai, prezintă nişte denivelări ce fac ca autoturismele să trepideze. Echipa de proiectanţi şi executantul, au fost diferiţi de cei de la str. Kogălniceanu? În fine, cum s-a executat recepţia? Apoi, cum s-a plătit lucrarea cu asemenea defecţiuni ? Cine a controlat lucrul ce s-a executat pe parcurs? În proiectare s-a ţinut cont de linia de tramvai? Iată , apar întrebări ce par fără răspuns. Mă gândesc că proiectanţii au fost începători, la fel şi executanţii. Când lucrările s-au licitat, s-a cerut celor înscrişi dovezi de competenţă? Păcat că şi în cazul acesta cablurile au rămas pe dinafară.

Str. Voinicilor, lucrare compromisă. În asfalt au apărut gropi. Denivelările adună apa de ploaie cu care şoferii veseli stropesc pietonii. În lungul liniilor de tramvai asfaltul s-a măcinat. La puţin timp de la darea în folosinţă, strada arată ca vai de mama ei. Am văzut în cazul străzii Voinicilor, pe parcursul reabilitării, atâta săpătură adâncă, şi înlocuire de utilităţi, ţevi şi conducte, de părea un şanţ antitanc. Cu o asemenea fundaţie, lată şi adâncă, în final, se putea realiza o lucrare trainică şi durabilă. Este grav dacă proiectantul lucrării, fericitul câştigător la licitaţia proiectului, nu a ştiut că pe această arteră circulă TIR-urile şi tramvaiele. Să fi fost cimentul depreciat de umezeală, necorespunzător? Poate s-a săpat şanţul pentru fundaţie, prea puţin adânc? Ce să fie? Un blestem? Poate tramvaiele noastre să fie de vină? Poate să fie de vină….dar nu mă hazardez eu să fac pronosticuri, să nu mă transform în Comisie Municipală de Recepţie.

Cazul cu str. Voinicilor poate folosi ca – studiu de caz – pentru evitarea pe viitor al unor asemenea rezultate. Iar dacă s-au aplicat diverse variante tehnologice, bine ar fi să se aleagă soluţia folosită la str. Kogălniceanu. Proiectanţii să nu uite amenajarea canalelor pentru cabluri, să scăpăm oraşul acesta de tot ce-l urâţeşte.

Propuneri pentru Diploma de excelență

Publicat de Bujor Budaîn 28 iulie 2010

Avem onoarea să vă prezentăm propunerile noastre pentru acordarea Diplomei de Excelenţă în cadrul festivităţilor organizate cu ocazie Zilelor Aradului. Propunerile noastre vin să complecteze lista elaborată de Cons. Municipal supusă la transparenţă.

1. Doamna ing. MONICA FUFEZAN director al S.C. MODA S.A. ARAD.
S.C. MODA S.A. a împlinit pe 7 iulie 2009, 50 ani de existenţă. Astăzi S.C. MODA este singura întreprindere de industrie uşoară care a supravieţuit, adaptându-se rapid şi eficient la noile cerinţe. Doamna inginer Monica Fufezan a contribuit la schimbarea fundamentală a fostei fabrici de confecţii, asigurându-i competitivitatea pe piaţa internă şi internaţională. Astăzi fabrica de confecţii arădeană este o întreprindere modernă, fiind utilată cu cele mai avansate echipamente şi utilizează cele mai noi tehnologii. Propunerea Asociaţiei, pentru acordarea Diplomei de Excelenţă, doamnei ing. Monica Fufezan, reprezintă şi recunoaşterea eforturilor depuse de Domnia sa, un caz aparte de perseverenţă şi tenacitate.

2. Domnului Viorel Lazăr patronul Întreprinderii ”LAZAR & SOHNE” producător şi distribuitor de carne şi produse din carne, Arad. Str. 6 Vânători nr. 1-3.
Domnia sa, a cumpărat ANTRPOZITELE ANDRENYI, teren şi clădire. Clădirea, un model exemplar al stilului SECESSION geometric, construită după planurile renumitului arhitect arădean Lajos Szántay, impozantă, fără pereche, situată în partea de vest a oraşului, a devenit brand-emblemă a societăţii ce a înfiinţat-o. Mai mult, clădirea odinioară antrepozit, a fost inclusă în planurile de dezvoltare ale societăţii.
Pentru faptul că a valorificat această clădire, a tratat-o cu tot respectul, i-a redat strălucirea de odinioară, facând notă aparte printre investitorii arădeni, considerăm că domnul Viorel Lazăr este îndreptăţit să fie recompensat cu Diploma de Excelenţă. În plus, şi-a dovedit respectul şi consideraţia faţă de istoria şi valorile arădene. Rog să vă amintiţi de soarta fostelor fabrici ale Aradului intrate în domeniul arheologiei industriale, dispărute fără urmă.

Trasee şi obiective istorice îngropate în mizerie

Publicat de Bujor Budaîn 28 iulie 2010

În ultimi ani s-au cheltuit averi pentru editarea pliantelor, manualelor şi albumelor de artă, toate reprezentând Aradul ideal. Primăria şi Centrul Cultural Judeţean au întocmit planuri, strategii, programe, încercând cu disperare să recupereze un timp pierdut. Lipsa de bani, invocată de toate guvernele, atunci când era vorba de protejarea patrimoniului arhitectural, a devenit cronică, ca un blestem asupra României. Cu predilecţie, cele mai importante realizări ale anilor „1900” şi mărturiile istoriei interbelice, au fost lovite crunt de indiferenţa guvernanţilor, administraţiilor locale şi ignoranţa noilor proprietari.
Personal, nu cred să existe un primar ori preşedinte de consiliu judeţean, care să nu fie mândru de existenţa mărturiilor de perenitate, de arhitectură, culturale, industriale, oameni şi evenimente. Şi totuşi, inexplicabil, iată, suntem puşi în situaţii jenante, umilitoare, faţă de interesul ce ni-l acordă grupurile de turişti atraşi de ETERNA ŞI FASCINANTA ROMÂNIE.

Recent Asociaţia Economică Romano-Germană DRW Arad a lansat arădenilor invitaţia să participe la întâlnirea lunară „SĂRBĂTOAREA DE VARĂ” , din 17 iulie 2010. În program erau cuprinse printre alte atracţii, vernisaj de pictură, plimbare cu „Săgeata verde” , Muzeul Tramvaiului Electric Gioroc, şi (mai bine nu era) vizitarea Muzeului Viei şi Vinului de la Miniş. Ziua s-a încheiat cu o formidabilă degustare de vinuri patronată şi animată de Mircea Dinescu poet şi mai recent viticultor.

Eu, care am vizitat deseori muzeul , îmi pregăteam prietenii din grupul de arădeni invitaţi, şi mai ales pe Mircea Dinescu, recent viticultor, -„ O să vedeţi un muzeu minunat, cu mărturii şi dovezi despre evoluţia cultivării viţei în Zona Aradului”. Ce a însemnat – şcoala de puieţi de viţă – care a salvat via de filoxera. Muzeul realizat prin strădania celui mai renumit enolog, domnul Alexandru Mihalca.
Autobuzul, de la drumul judeţean a intrat pe aleea bălăriilor şi a rugilor de mure până în dreptul clădirii care găzduieşte Muzeul Viţei şi Vinului. Interiorul neîngrijit, panouri explicative cu literele desprinse, prăfuit, becuri arse, ne atrăgător, fără stăpân. Pe prag la intrare creştea iarba. La etaj unde odinioară era o terasă, coridor şi camere , ca într-o cabană de lux, astăzi gunoi şi mizerie. O cameră fără uşă găzduia mobilă veche, învechită, uzată descomplectată. Un şopron care găzduieşte utilaje vechi de făcut must, aparţinând unor tehnologii populare din trecut, este părăsit, fără explicaţiile necesare cu rugii de mure întinşi pe laturile din plase de sârmă şi pe uşa de acces. Plantaţia de migdali neîngrijită , arată jalnic. Pe partea sudică, geamurile şi scările exterioare sunt complect acoperite cu plante sălbatice şi cu spini. O paragină este astăzi tot complexul muzeal.

Oare, Muzeul aparţine Staţiunii de Cercetări Viticole? Este în subordonarea Centrului Cultural Judeţean Arad? Despre starea actuală, ştie Direcţia pentru Cultură ,Culte, Patrimoniu? Pe al cui obraz este intabulat acest Muzeu cu care ne-am făcut de râs, fără un ghid de circumstanţă, din tot Institutul de Cercetări, ce să conducă vizitatorii.

Alt caz mai grav. Dacă un grup de turişti vizitează Sinagoga Ortodoxă, este de ne-conceput să nu-i fie prezentat localul ce a găzduit odinioară prima primărie a Aradului, pe str. Tribunul Axente, din imediată apropiere. Clădirea datează, din surse locale probabile, 1720, fiind cunoscută ca –Primăria Sârbească -. Ce explică ghidul turiştilor? Casa nu are plăcuţă comemorativă, ziduri crăpate, aspect infect, jalnic, curtea cu canalul menajer înfundat…. Cazul acesta este un caz fericit, obiectivul turistic, Sinagoga, este în bună stare, împrejurimile degradează impresia. Dar ce ne facem cu alte monumente clasificate, ce sunt ele însăşi, într-o stare avansată de ruină. Câteva; Vila Urban pe str. Cloşca nr.4, Complexul Indagrara din Aurel Vlaicu, casa din str. Eminescu nr.10, Fabrica de Tutun din Grădişte, Clădirea de pe str. Episcopiei nr.18, Clădirea şi Teatrul Vechi Hirschl etc. Monumentele istorice din str.Ghiba Birta la numerel 16,18,20. Probabil că pentru toate acestea se aşteaptă autorizaţia de demolare.

Iar acum un ultim caz. Aradul păstrează încă dovezile unor evenimente, priorităţi naţionale şi chiar europene. Mă refer la singurul punct de transvazare a apelor menajere, Shone, cel de la Burza, încă în stare perfectă. A funcţionat din 1896 până în 1968, fiind premieră europeană. În 1913 a fost dată în folosinţă Calea Ferată Electrică Arad-Podgoria, printre primele din Europa şi prima în ţară. !n 1937 a fost dată în folosinţă telefonia automată cu 4 numere, prima în ţară după Bucureşti. În Arad a existat o renumită fabrică de clopote, Hönig. Ea a fost desfiinţată când a apărut Fabrica Strungul.
Mă opresc din enumerat, şi nu intenţionez să le fac inventarul. Din păcate, la toate cele enumerate , la celelalte care mai sunt, le lipsesc de pe faţade plăcuţele cu numele arhitectului şi plăcile comemorative ale personalităţilor care au locuit acolo.

Oare vom avea vreodată banii necesari, şi dorinţa să facem dreptate trecutului nostru, să ne păstrăm dovezile din anii când eram europeni, cu oameni importanţi, evenimente însemnate, clădiri extraordinare, fabrici mari, bulevarde luminoase fără cabluri şi cofrete, să avem şi noi ce iubi şi cinsti, cu ce ne lăuda în faţa altora. Ghizii să aibă ce prezenta străinilor, fără restricţii şi trasee speciale ce să ocolească mizeriile. Să avem şi motive, de suflet, să nu ne plece copii în căutarea binelui, peste mări şi ţări.

Arborele pustiurilor urbane.

Publicat de Bujor Budaîn 25 iulie 2009
OŢETARUL.
Acest arbore are carismă.
Să cităm  din  DEX:
„Arbore cu frunze compuse , alterne, cu flori galbene-verzui şi cu fructe roşii-purpurii ale cărui scoarţă şi frunze, bogate în tanin, se folosesc în tăbăcărie, iar fructele la fabricarea oţetului”.
Fiind o explicaţie prea sumară, să complectăm DEX-ul.
Oţetarul are simţuri aparte, vă voi dovedi. Creste doar aparent spontan pe domeniul public ori privat din mediul urban. Oţetaru-i, piază-rea, ca pisica neagră. Unde creşte, acolo se întâmplă ceva rău.
Prezenţa lui prevesteşte nenorociri. Creşte „spontan” acolo unde urmează să apară AUTORIZAŢIA DE DEMOLARE. Bunăoară în curtea fabricii de peste drum de PECO, pe COCORILOR, oţetarii înalţi acoperă nişte ruine ca de după bombardament. Gardul înalt le maschează, nişte pikamere harnice se aud distinct din stradă, iar oţetarii vestesc un eveniment ce se apropie implacabil, ca moartea. În incinta Fabricii de Zahăr veche este plin de oţetari. La fel, în curtea fostei Fabrici de Oţet, fala Vinalcolului de odinioară.
Prezenţa lui dovedeşte că stăpânul locului este leneş. Poate fi şi situaţia când oţetarul apare pe locul, aparent părăsit, nelucrat, stăpânul aşteptând a altă AUTORIZAŢIE, cea de construire. Atunci când stăpânul nu ştie ce-i sapa, ori foarfecele de vie, după doi ani de la apariţie, oţetarul trebuie tăiat cu drujba.
Prezenţa lui dovedeşte bunătatea, ca pâinea caldă, a Primăriei
Bunătatea de a nu se implica şi de a proteja grupurile de oţetari, ce apar pe domeniul public, cu predilecţie în centrul municipiului, spre exemplu în savana Libelula la ieşire de la cinema Dacia. Ce să facă Primăria? Să sape? Să-i taie? Ea n-are asemenea instrumente. Ea are doar chitanţe.
Oţetarii marchează viaductele şi conductele magistrale.
Grădinar şef de am avea, ar putea lua măsuri ca aceştia să crească într-un ritm egal, între arbori, şi la distanţă egală faţă de aceste lucrări de artă. Bunăoară pe Praporgescu la viaduct.
Apar cu anticipaţie, prevestind dispariţia zonelor verzi.
La concurenţă cu pirul, scaieţii, traista ciobanului şi căptălanul, apare la capete de rondouri sufocând  nevinovata si delicata iarbă. Iar dacă din secetă, fecale de câini, peturi, chiştoace, mor toate plantele, vă asigur oţetarul rezistă, prosperă. Deci, unde apare oţetarul, sigur, pot să jur, dispare iarba. Oţetarii au făcut, auzi domnule, să dispară Parcul UTA. Mai sunt acolo nişte exemplare viguroase, ce, deja, pot fi folosiţi ca suport pentru minunatele afişe electorale.
În fine, trebuie să termin cu oţetarii, dar nu înainte de a le menţiona câteva particularităţi. Testează vigilenţa proprietarului, fie de grădină, ori de domeniu public, apare perfid, creşte neobservat, creşte iute ca-n poveste, până ce ţine loc de palmier şi intră în evidenţa Agenţiei de Protecţia Mediului, când adio, nu mai ai voie să-l tai. Te prinde şi Garda.
A câştigat competiţia cu PRUNUL, din a cărui fructe se face ţuica, un flagel al societăţii moderne, alcoolismul, din fructele oţetarului se prepară oţetul, zice DEX-ul.
Există o ierarhie printre oţetarii urbani, la Arad, întâiul oţetar din municipiu tronează în curtea Primăriei, pe post de cocotier. Urmează şcoala de oţetari, mlădiţe tinere, din faţa Palatului Justiţiei, jos în parc. Urmează cei de la Libelula, în plin centru, apoi cei istorici de la Fabrica de Zahăr, cei medicinali din curtea Spitalului Judeţean, restul , din păcate, sunt atât de mulţi, câtă frunză şi iarbă…
Deci, să strigăm o lozincă: TRĂIASĂ OŢETARUL, ARBORELE NOSTRU URBAN! Şi , şiiii OCROTIŢI OŢETARII!!!

OŢETARUL.

Acest arbore are carismă.

Să cităm  din  DEX:

„Arbore cu frunze compuse , alterne, cu flori galbene-verzui şi cu fructe roşii-purpurii ale cărui scoarţă şi frunze, bogate în tanin, se folosesc în tăbăcărie, iar fructele la fabricarea oţetului”.

Fiind o explicaţie prea sumară, să complectăm DEX-ul.

Oţetarul are simţuri aparte, vă voi dovedi. Creste doar aparent spontan pe domeniul public ori privat din mediul urban. Oţetaru-i, piază-rea, ca pisica neagră. Unde creşte, acolo se întâmplă ceva rău.

Prezenţa lui prevesteşte nenorociri. Creşte „spontan” acolo unde urmează să apară AUTORIZAŢIA DE DEMOLARE. Bunăoară în curtea fabricii de peste drum de PECO, pe COCORILOR, oţetarii înalţi acoperă nişte ruine ca de după bombardament. Gardul înalt le maschează, nişte pikamere harnice se aud distinct din stradă, iar oţetarii vestesc un eveniment ce se apropie implacabil, ca moartea. În incinta Fabricii de Zahăr veche este plin de oţetari. La fel, în curtea fostei Fabrici de Oţet, fala Vinalcolului de odinioară.

Prezenţa lui dovedeşte că stăpânul locului este leneş. Poate fi şi situaţia când oţetarul apare pe locul, aparent părăsit, nelucrat, stăpânul aşteptând a altă AUTORIZAŢIE, cea de construire. Atunci când stăpânul nu ştie ce-i sapa, ori foarfecele de vie, după doi ani de la apariţie, oţetarul trebuie tăiat cu drujba.

Prezenţa lui dovedeşte bunătatea, ca pâinea caldă, a Primăriei

Bunătatea de a nu se implica şi de a proteja grupurile de oţetari, ce apar pe domeniul public, cu predilecţie în centrul municipiului, spre exemplu în savana Libelula la ieşire de la cinema Dacia. Ce să facă Primăria? Să sape? Să-i taie? Ea n-are asemenea instrumente. Ea are doar chitanţe.

Oţetarii marchează viaductele şi conductele magistrale.

Grădinar şef de am avea, ar putea lua măsuri ca aceştia să crească într-un ritm egal, între arbori, şi la distanţă egală faţă de aceste lucrări de artă. Bunăoară pe Praporgescu la viaduct.

Apar cu anticipaţie, prevestind dispariţia zonelor verzi.

La concurenţă cu pirul, scaieţii, traista ciobanului şi căptălanul, apare la capete de rondouri sufocând  nevinovata si delicata iarbă. Iar dacă din secetă, fecale de câini, peturi, chiştoace, mor toate plantele, vă asigur oţetarul rezistă, prosperă. Deci, unde apare oţetarul, sigur, pot să jur, dispare iarba. Oţetarii au făcut, auzi domnule, să dispară Parcul UTA. Mai sunt acolo nişte exemplare viguroase, ce, deja, pot fi folosiţi ca suport pentru minunatele afişe electorale.

În fine, trebuie să termin cu oţetarii, dar nu înainte de a le menţiona câteva particularităţi. Testează vigilenţa proprietarului, fie de grădină, ori de domeniu public, apare perfid, creşte neobservat, creşte iute ca-n poveste, până ce ţine loc de palmier şi intră în evidenţa Agenţiei de Protecţia Mediului, când adio, nu mai ai voie să-l tai. Te prinde şi Garda.

A câştigat competiţia cu PRUNUL, din a cărui fructe se face ţuica, un flagel al societăţii moderne, alcoolismul, din fructele oţetarului se prepară oţetul, zice DEX-ul.

Există o ierarhie printre oţetarii urbani, la Arad, întâiul oţetar din municipiu tronează în curtea Primăriei, pe post de cocotier. Urmează şcoala de oţetari, mlădiţe tinere, din faţa Palatului Justiţiei, jos în parc. Urmează cei de la Libelula, în plin centru, apoi cei istorici de la Fabrica de Zahăr, cei medicinali din curtea Spitalului Judeţean, restul , din păcate, sunt atât de mulţi, câtă frunză şi iarbă…

Deci, să strigăm o lozincă: TRĂIASĂ OŢETARUL, ARBORELE NOSTRU URBAN! Şi , şiiii OCROTIŢI OŢETARII!!!

Luminiţa de la mijlocul străzii

Publicat de Bujor Budaîn 19 iulie 2009

După mintea mea, se pune semafor în intersecţiile unde se întâmplă multe accidente sau unde e vizibilitatea proasta sau unde este trafic mare pe drumul cu prioritate şi este imposibil de ieşit de pe strada lăturalnică. Încerc să găsesc o logică în aplasarea unor semafoare prin oraş.

Intersecţii fără probleme dar cu semafoare:

Episcopiei – Mărăşeşti
Mărășești – Octavian Goga
Octavian Goga – Andrei Şaguna

Aţi stat la coadă vreodată în aceste intresecţii? Dacă da, vă rog să vă scrieţi părerea. Asta pentru că eu nu-mi amitesc să fi stat aiurea în locurile cu pricina. Acum stau.

Intersecţii cu probleme dar fără semafoare:

Gheorghe Popa – Crişan
Vasile Milea – Nicolae Grigorescu

Pe lângă piaţa Mihai Viteazul coada pe strada Gheorghe Popa se întinde până la strada Horia. Stai 10-15 minute pe nici 350 metri.
Coada de la Trbunal pe strada Praporgescu  ajunge si ea adesea la câteva sute de metri.

Driving Miss Crazy

Publicat de Bujor Budaîn 18 iulie 2009

Conducând în Arad, Morgan Freeman și-ar fi dat repede demisia din postul de șofer al doamnei Daisy Werthan. Noi suntem nevoiți să conducem aici, chiar dacă dăm în dileală de nervii ce ni-i facem în trafic. Se pare că avem deja afectați neuronii, dar nouă nu ni s-a pus pata ci ni s-a pus dunga. Înainte să tâmpim de tot, am trimis o scrisoare Primăriei, să facă ceva cu dungile. Cu dungile. Dungile. Da, da. Dungile, dungile, dun dun….hâhâ…

Dacă nu ați dilit ca noi, puteți citi aici adresa către primărie în format .pdf. Răspuns încă nu a venit.

Aparat de condiţionare devenit brand al Primăriei.

Publicat de Bujor Budaîn 17 iulie 2009


Palatul Diecezana, aparţinând Arhiepiscopiei Aradului conţine pe faţadă un unicat. Aparat de condiţionare montat prin dislocarea peretelui, fără buiandrug, după cum au vrut muşchii celui ce se prea-răceşte cu el. Fiind singurul din Arad montat în felul acesta, este ocrotit de toţi, de cei ce stăpânesc clădirea, de Inspecţia în Construcţii, de Direcţia Judeţeană de Patrimoniu. Pentru frumuseţea palatului, ornamentat cu climă, el a fost inclus în toate albumele de artă , oferit în protocol vizitelor simandicoase. Cum se vor cruci străinii, care vor citi în descriere, citez: (…)”includ edificiul în grupul clădirilor stil neoromânesc din Arad”. Pe engleză sună extra, fiţi atenţi: Building in the Neo-Romanian style.

Fotografia este reprodusă din cartea : ARADUL –patrimoniul cultural construit. The heritage. Ed. Brumar Timişoara

Adevărul unde este?

Publicat de Bujor Budaîn 24 mai 2009

Cazul din fotografie nu este singular în Arad. Cu singura şi cea mai veche motivaţie, – scopul scuză mijloacele – se lipesc afişele diverse peste tot, fără discernământ, încălcând hotărârile proprii şi legi, dispreţuind oraşul.

Afişul pe care-l prezint, nu spune că în cei 90 de ani de administraţie , jumătate, 45, au fost în regim impus 

cu tancurile ruseşti, în regim comunist. Vai şi amar, 45 ani ce nu se pot uita, ai regimul (administraţia) tuturor abuzurilor şi ilegalităţilor, care a întemniţat 2 milioane de români şi a furat istoria naţională şi averile oamenilor, regim care ne-a scos din Europa. Regim păzit cu străşnicie de miliţieni, securişti, politruci, Patiuşa şi Nicolski.  Pentru regimul comunist am defilat destul, toţi, cu silă şi cu osanale adresate criminalilor, ne-a fost acru. S-a  lipit afişul, peste un lucru de artă, fapt interzis prin Hotărârea de C.L.M.186/iunie 2006. 

Cineva spunea că lipseşte din titlul sărbătorii – ROMÂNEASCĂ – . N-ar fi fost corect, deoarece 45 ani nu au fost româneşti, anii sovromurilor, a CAER-ului, anii Aiudului şi a Sighetului, 45 de ani pentru care ne-am unit toţi în decembrie 1989,  să-i scoatem din istoria noastră.

Şi când te gândeşti că sunt personalităţi locale care susţin că: -„…este greu de dovedit cine se face vinovat de afişaj ilegal”.

Asociaţia PRO URBE , afirmă contrariul, – Vinovat este acarul Păun.