Pro Urbe Arad

Blogul asociaţiei pentru protecţia patrimoniului urban

Arhiva categoriei ‘La ei se poate’

Probleme de căcat

Publicat de Bujor Budaîn 5 iulie 2010

Am fost recent în Slovenia. Parte din fosta țară vecină și prietenă Yugoslavia, tărișoara care are litoralul mai scurt chiar decât cel al nostru, are griji mult mai mari decât noi. De exemplu, primăria din Izola s-a izbit frontal de o problemă de căcat care a pus-o pe gânduri. Problemă serioasă, dar dacă au reușit ei să facă niște tuneluri si viaducte pe autostrăzi, doar nu se vor descurca cu o grămăjoară urât mirositoare? Și așa s-a născut WC-ul pt câini. Sub urechi are un dozator de pungi de nylon iar „marfa” adunată se aruncă în gaură. Stupid de simplu. Sunt zeci de asemenea „toalete” prin oraș și nici un căcat de câine pe jos.
După ce au rezolvat această problemă s-a pus să sape un tunel ca să devieze traficul de mașini de pe drumul de pe țărm. Pe țărm trebuie plimbat câinele. Treaba e pe bune! În octombrie se predă tunelul.

Administrația și cetățeanul

Publicat de Bujor Budaîn 5 decembrie 2009

Cum s-ar spune mai bine?

La aşa administraţie, aşa cetăţeni, sau, la aşa cetăţeni, administraţia pe care o merită.

Coș de gunoi în Arad Priviţi la fotografia nr.1. Un animal fumător, un bou, şi-a aruncat chiştocul aprins într-un coş de gunoi, obişnuit , din plastic, de culoarea tieforange, (eu nu fac politică), care n-a suportat batjocura şi a ars cu gunoi cu tot. Ziceam deunăzi că la noi chiştoacele nu fac nici doi bani, le arunci pretutindeni, în faţa Tribunalului bunăoară, în gară, pretutindeni, şi nu vine un poliţai comunitar, jandarm, poliţist, să evalueze chiştocul în lei, zeci de lei, să se ajungă, în final, ca doar milionarii să-şi poată rezerva plăcerea de a arunca peste tot chiştoacele. La arădeni, vedeţi cu toţii, a arunca chiştocul este o plăcere , măi frate. Iată, doar una dintre apucăturile de nevindecat ale arădenilor. Şi câte mai sunt încă.

Tot în fotografia nr.1 vedeţi un cofret, unul dintre sutele de cofrete ale nimănui. Deschise, periculoase, la îndemâna copiilor, căţeilor, cofretele hazardului…La fel ca şi chiştoacele, cofretele sunt răspândite pretutindeni, pe str. Unirii de la cap la coadă, pe Revoluţiei toate „ASTRELE 1939” sunt descuiate, în Piaţa Gării, în Piaţa Soarelui din Micălaca, în Parcul Eminescu, în Piaţa A.Iancu, luaţi aminte şi observaţi-le. La astfel de administraţie, şi cetăţenii sunt pe măsură.

Soluţii de îndreptare sunt. Poftim , soluţia pentru chiştoace: Una bucată Hot. a Cons. Municipal care să evalueze chiştocul la , propun eu, ieftin, 20 lei bucata. Cum te-a prins, cum te-a amendat. Arunci arădeanule chiştocul, te costă!

Coș de gunoi în Barcelona Pentru coşurile de gunoi, propun soluţia din fig.2, furată de mine din Barcelona. Nu se pot fura, nu se pot aprinde, că-s de fier oameni buni. Cu preţul a 3 cutii de gunoi din plastic tieforange, se poate monta unul fără moarte.

În fine, pentru că electricienii de odinioară ai aradului s-au dus sus, departe, cei contemporani, ca meserie au devenit superficiali, delăsători, leneşi, unici într-o Europă civilizată. Dragilor, electricienii lu’ peşte, oare vă puteţi imagina pe Diagonal-ul din Barcelona, ori pe bulevardul Champs-Elyses din Paris, ori pe Corso în Aradul anilor 1939, ca vreun cofret să fie descuiat?

Soluţia nr.3, tot printr-o Hot. de Cons. Municipal, să fie obligaţi electricienii să poarte legată cu şnur, la gât, cheia de la cofretele electrice publice, să le descuie, să intervină la siguranţe, apoi să le încuie la loc. Metoda-i veche, de prin anii 1948-1989 când părinţii legau la gâtul copiilor cheia apartamentului. Simplu.

Domnilor, hai să nu ne mai facem de râs. Nu aruncaţi chiştoacele aprinse la coşul de gunoi, dar nici pe jos. Electricienilor să nu vă bateţi joc de meserie, încuiaţi cofretele.
În fine, iar îmi vine în minte domnul parlamentar european Iosif Matula, care nu poate găsi răspunsuri potrivite, atunci când vreun coleg de parlament ar vedea cofrete vraişte, coşuri de gunoi arse cu plasticul trefilat ca nişte mustăţi. Dar, de cum arată palatul de pe str. Horea nr 2, monument istoric , pentacolor, ca vai de mama lui, tocmai unde-şi are domnia sa cabinetul, ce să explice? Poate doar cu influenţa domniei sale , lucrurile vor reintra într-un făgaş normal.

PRO URBE speră, n-a încetat să spere.

Unde suntem?

Publicat de Bujor Budaîn 15 mai 2009

Am fost săptămâna trecută la oraș. Am plecat de la țară la oraș. De la Arad la Barcelona.

Sunt născut la Arad și trăiesc aici … la țară. Tata, s-a născut în 1932 tot la Arad … la oraș. Atunci încă era oraș, în 2009 nu mai e.

Un oraș are transport în comun. La țară este acesta: www.ctparad.ro, la oraș este acesta: www.tmb.cat. La țară se schimbă la o linie de tramvai timp de 3 ani și încă nu e gata. La oraș se mută o stație de metrou în câteva luni FĂRĂ SĂ SE OPREASCĂ traficul pe linia respectivă. La oraș distanța maximă de mers pe jos până la o stație de transport în comun este de 400 m. Noi locuim în Grădiște pe str. Moraviei la peste 1 km de prima stație. La oraș autobuzele/tramvaiele/metroul vin la câteva minute. La noi poate vin 2 pe oră sau nu vin cu orele (vezi de exemplu linia 31 Podgoria-Trenului, ca să rămânem tot în Grădiște).

Un oraș are drumuri. Drum înseamnă o fâșie de asfalt pe care în unele orașe se țin curse de Formula1. La sat  trebuie să fi frate cu Sébastien Loeb. La oraș sunt parcări marcate și pentru motociclete. La sat, administrația nu a reușit să decidă timp de ani de zile cum să vopsescă marcajele pentru parcare mașinilor pe bulevard. La oraș sistemul de semaforizare folosește celor aflați în trafic. La sat folosește doar celor care l-au montat. La oraș sunt drumuri de biciclete și dacă nu sunt, poți merge pe trotuar. Sunt biciclete gratis pe post de mijloc de transport în comun. La sat te amendează un bou pentru că ai mers cu bicicleta pe cel mai firesc drum de biciclete: faleza Mureșului.
Citește în continuare »

Români, distrugeţi şi Budapesta!

Publicat de Bujor Budaîn 2 februarie 2009

Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 14 Ian 2009

Cine-a fost o dată la Budapesta, se va mai duce. În afară de un ţigan pitic ungur, pe post de paznic într-un supermarket, în rest nimeni nu mi-a deranjat vacanţa din capitala Ungariei. O ştiţi pe Grosu Magdolna? Crainica aceea de la emisiunea în limba maghiară? V-o aduceţi acum aminte – fata aceea cu ochi infiniţi, care introducea desenele animate cu pisica miorlăită ce prezenta semnele de circulaţie în limba maghiară? Ei, aşa o impresie îţi lasă Budapesta: frumos, frumos, frumos. Faţă de Bucureşti, Budapesta este ca „Pietá“ a lui Michelangelo faţă de Casa Poporului. Oricum, ştiţi cum i-ar fi zis la Casa Poporului, dacă ar fi făcut-o ungurii? Casza Poporului!! Ha, ha, nu e nimic de rîs.
Ungurii au o capitală ca un muzeu de arhitectură, iar centrul lor este cît jumătate din Bucureşti. Arhitecţii care au construit Budapesta nu au fost ca arhitecţii noştri, beţi non-stop în Club A şi repetenţi la facultate. Budapesta este un oraş în care merită să trăieşti, să locuieşti, să faci ce vrei. Budapesta merită să fie locuită, spre deosebire de Bucureşti, care ar trebui bombardat şi abia apoi repopulat. Ca să vă faceţi o idee, o să vă dau un exemplu mai clar: ştiţi tonetele alea făcute de Oprescu de Anul Nou? Bon. Ei bine, ungurii aveau şi ei în centrul oraşului ceva de sezon. Ştiţi care era diferenţa dintre cele două tîrguri de Crăciun din Budapesta şi Bucureşti? Păi, cam care e şi diferenţa dintre Scala din Milano şi galeria lu’ Rapid, aripa Gigi Corsicanu. Adică la Bucureşti era, evident, o mare ţigănie – în timp ce la Budapesta se puteau mînca liniştit cîrnaţi şi se putea bea vin fiert, numai că într-o atmosferă de desene animate. Mai exact: în timp ce la noi puteai muri mergînd să cumperi mici, de Anul Nou – putînd fi înjunghiat de ţiganii ambulanţi din centrul Bucureştiului –, la Budapesta se cînta muzică simfonică şi medievală din balconul unui hotel din apropierea tîrgului de Crăciun. Un fel de diferenţă între Sorin Oprescu şi E.R. – Spitalul de Urgenţă. Ca să fie mai clar pentru toată lumea: în timp ce acasă, la Bucureşti, îţi venea să vomiţi din cauza ţiganilor care ascultau manele în centru, la Budapesta simţeai fiorii Europei. La Budapesta puteai trăi, la Bucureşti puteai cel mult să te uiţi pe Discovery la televizor, dacă nu voiai să mori înjunghiat în timp ce comandai un mic cu muştar. Cam asta e diferenţa între Budapesta şi Bucureşti, prima parte. Vom reveni săptămîna viitoare! Moarte… arhitecţilor!

Căpitanul Nema