Pro Urbe Arad

Blogul asociaţiei pentru protecţia patrimoniului urban

Despre inestetica estetică urbană arădeană

Publicat de Bujor Buda în 13 aprilie 2009

Acest articol semnat de Andrei Ando a aparut in Observator in 12 aprilie 2009

Am urmărit o interesantă dezbatere la postul local de televiziune, despre estetica urbană a Aradului. Un grup de specialişti (bine ţinuţi în coardă de moderator) a explicat, a încercat să convingă, să demonstreze că putem vorbi, la Arad, despre concepţie arhitecturală, urbanistică – deşi la fiecare pas te convingi că mai degrabă nu există…
Sigur, când punem la îndoială frumuseţea locului, nu la ansamblurile monumentale ale municipiului, realizate la începutul secolului trecut de arhitecţi şcoliţi la Viena şi la Budapesta ne referim. Slavă Domnului, datorită lor Aradul are personalitate şi charismă! Dacă însă discutăm despre ceea ce se întâmplă acum în oraş, dacă există termeni care să caracterizeze aspectul său, astăzi, aceştia sunt „haos” şi „harababură”!
Aradul nu este acum un oraş estetic. Palatele sale, ansamblurile arhitecturale, păstrează crâmpeie de caracter şi conferă stil străzilor centrale, dar dezinteresul şi lehamitea cu care autorităţile se raportează la bagajul arhitectural local sunt descurajatoare! Casele frumoase se topesc în picioare, ornamentele artistice leşină şi cad fărâme pe trotuar, pe străzi plouă cu tencuiala nobilă neîntreţinută a palatelor somptuoase, porţile originale, de lemn masiv şi fier forjat mor urât, în chinuri, sub privirea pasivă a celor care ar trebui să intervină ca să le conserve!Nu, nu putem discuta despre estetică urbană locală decât în termeni negativi. Aradul, aşa cum arată el astăzi, este exemplul-şcoală al sluţeniei induse artificial, al degradării prin miserupism, al comisiunii prin omisiune. Ar trebui filmat, fotografiat şi prezentat ca exemplu negativ la facultăţile de arhitectură, la cursurile de specializare – să ştie lumea că aşa nu trebuie procedat niciodată, că există neglijenţă criminală şi în urbanism!
Se discută despre perioada socialismului ca despre o plagă în peisajul urban local. Dar a fost parfum, faţă de ce se întâmplă acum! Comparate cu clădirile impunătoare din centrul vechi, de pe bulevardul Revoluţiei şi de pe străzile adiacente, sigur că acele „cutii de chibrituri”, blocurile de beton din cartiere sunt monstruoase mărturii ale unor vremuri jalnice când singurele criterii în construcţii au fost cantitatea, viteza şi economia de spaţiu. Însă nici comuniştii nu şi-au permis niciodată să necinstească Aradul, să îl batjocorească, să îl umilească aşa cum s-a întâmplat în anii marii dezvoltări economice şi imobiliare de după revoluţia din 1989, când a dispărut orice urmă de bun-simţ, orice fărâmă de decenţă, orice regulă din acest peisaj!
Estetica urbană a Aradului? În afară de… istorie, nu avem despre ce discuta! Obiectivele cu care ne mândrim au cel puţin câte o sută de ani şi singurul aport al administraţiilor locale recente au fost cârpelile. Din sute de case, zeci de palate şi de biserici, şcoli reprezentative, abia găseşti câteva, de numărat pe degete, pentru care a existat în ultimii ani preocupare şi unde se zăreşte într-adevăr o mână de gospodar, o minte luminată care le-a conservat cu bun gust. Restul este tragic!
Dacă ar fi să facem o paralelă cu cinematografia, Aradul urbanistic poate fi ceva între absurdul lui Ingmar Bergman şi horrorul lui Alfred Hitchcock. Oraşul nu are Plan Urbanistic General, ceea ce permite oricui să demoleze, să remodeleze, să masacreze, să sluţească ce clădire doreşte, în centrul oraşului. Nu există o stradă pietonală, un loc de promenadă în întregul municipiu, unde maşinile să nu aibă acces, unde să fie pavaj, spaţii verzi, fântâni arteziene, bănci elegante, unde să te poţi plimba şi simţi bine, unde să îţi duci musafirii şi să te mândreşti cu locurile frumoase, fără să dai explicaţii, fără se te scuzi, fără să spui că trebuie să ai puţină fantezie ca să îţi imaginezi ce spaţiu frumos ar putea exista acolo… Nu se simte o minimă preocupare faţă de aspectul oraşului, iar dacă discutăm despre responsabilitate – discutăm degeaba! Nu blocurile comuniste sunt cu adevărat monstruoase în Arad, ci atitudinea administraţiei locale, care nu este în stare să aranjeze oraşul, să îl cureţe, să îl încadreze în anumite rigori care să placă ochiului şi sufletului! În ultimii ani, cine a avut bani, şi-a permis să demoleze orice, să construiască orice în oraş, şi mai ales oricum! Nu există stradă, nici măcar o stradă, unde lângă o casă de un roşu ţipător să nu troneze alta, verde brotac, iar peste drum să nu se lăbărţeze una mov sau galben-lămâie. Amenajările edilitare seamănă mai degrabă a bombardamente, cu moloz abandonat luni de zile în mijlocul şoselei (cine nu crede, să treacă lângă fabrica de spirt şi drojdie, să vadă cum zace acolo din toamna trecută asfaltul spart). La intersecţia de la Podgoria, peste drum de noua catedrală, peisajul este alterat de nişte oribili stâlpi verzi (!) de iluminat şi de susţinere a firelor de curent pentru tramvai, montaţi recent într-o învălmăşeală dezgustătoare, pe alocuri chiar în mijlocul trotuarului! Aparatele de aer condiţionat degradează clădirile istorice, pentru că nimeni nu le-a interzis. Geamurile impersonale de plastic au înlocuit ferestrele de lemn stilizat, fiindcă aşa a vrut muşchiul noilor proprietari. Firele de curent, telefonie, televiziune se revarsă de pe stâlpi ca nişte intestine eviscerate dintr-un organism bolnav. Despre ce estetism să discutăm la Arad? Lângă case de un nivel-două se înalţă blocuri de 11 etaje – şi cei care au permis construcţia nu au fost huliţii de comunişti, ci edilii „vizionari” de astăzi!
Aradul de azi este mai degrabă un monument de kitsch. Te revoltă şi te îndurerează în acelaşi timp, dacă ai suflet de arădean, să vezi cum petele oraşului sunt tot mai multe şi mai întinse, şi în loc ca străzile să te încânte, te umplu de deznădejde. Podoabele oraşului sunt ruginite, puşcate, devastate, mâncate de carii şi de vreme. De vremuri…
Parafrazând o zicere celebră: Aradul e un oraş frumos, dar păcat că este locuit… de oameni, de lideri care în loc să îl pună în valoare, îi alterează calităţile şi îl încătuşează într-o aspră mediocritate.

Scrie un comentariu

*