Pro Urbe Arad

Reprezentanţii celor 50 de ONG-uri semnatare ale PACTULUI PENTRU BUCUREŞTI (inclusiv Pro Urbe Arad) doresc ca, împreună cu fiecare dintre dumneavoastră, să ceară viitorilor consilieri locali să asume cerinţele societăţii civile, prin Hotarâre de Consiliu Local

Nimic nu se mişcă în Arad fără o asemenea autorizaţie. Pentru arădenii obişnuiţi, cei ce sunt primii la plata impozitelor, pentru cei ce respectă legile, respectă autorităţile, semnătura primarului este o garanţie de legalitate.

Astăzi, din vina cui, mărturia evoluţiei Aradului, de la sfârşitul sec.VIII-lea, (clădiri rămase în picioare printr-un miracol), apoi edificiile de început de secol următor, sunt atacate de la fundaţie, se demolează cu îndârjire ,  până şi din perimetrul protejat dispar palate şi clădiri, fără milă şi consideraţie, toate având AUTORIZAŢIE de DEMOLARE.

Actorii jalnicului spectacol la care asistăm sunt: proprietarii de imobile, cu CF în ordine, primarul , cel ce semnează autorizaţia, investitorul ce-şi doreşte sporirea banilor săi, chiriaşii, etc. Restul asistă, Inspecţia pentru Cultură şi Patrimoniu, Direcţia patrimoniului de la Timişoara, figuranţii fără replică, cei ce duc tava, Inspecţia în construcţii, Protecţia mediului, vinovată pentru fiecare fir de iarbă dispărut, Instituţia Arhitectului Şef, iar spectatorii suntem moi, arăenii, ce asistăm la un spectacol de dramă, la o înmormântarea pentru a doua oară a bunicilor noştri.

Atunci când  scopul major al edililor este  realizarea de proiecte măreţe, cine să se ocupe de soarta unor edificii păstrătoare de istorie, repere ale evoluţiei arădene. Acestea sunt lăsate în mizeria ce sporeşte cu fiecare ceas, la posibilităţile unor proprietari scăpătaţi, foştii chiriaşi în socialism, restituindu-li-se apoi, în zilele noastre, o ruină, în care I.L.L.A n-a reparat o streaşină.

Citește în continuare »

S-a umplut Aradul de sârme şi cabluri, toate atârnate pe stâlpi de beton, printre crengile copacilor, ori , foarte curios, cu acordul proprietarilor, pe faţadele caselor, ale palatelor, monumente istorice. Stăm la fel de rău ca Bucureştiul în materie de utilităţi atârnate aiurea.

Astăzi vă vom prezenta doar acest aspect, urmând să revenim  cu celelalte, gazul, cofretele, afişele şi reclamele.

Ce se petrece astăzi în Arad, fie că se situează în afara legilor şi hotărârilor locale, fie sunt abuzuri la care se închid automat ochii celor ce ar trebui să apere oraşul.

Cablurile. Acestea există pretutindeni, urâte şi păgubitoare, de parcă ar reprezenta o lecţie de anatomie al unui organism cu toate venele, nervii şi utilităţile, exterior corpului. Chiar şi acolo , de unde au dispărut acestea, mutate mai sus, ori mai jos, au rămas găurile pe faţadă, sluţind iremediabil stucaturilor. Miile de asemenea cazuri nu le vom prezenta în imagini aici, le puteţi depista dumneavoastră cu uşurinţă.

Dar, acolo unde s-au executat lucrări de reabilitarea infrastructurilor, bunăoară pe str. Kogălniceanu; lucrări ample, costisitoare, frumoase, funcţionale, reţelele aeriene au rămas neclintite. Potrivit proiectelor aprobate de Primărie, noi speram ca reţelele aeriene să-şi găsească locul în subteran, în canale speciale. Pe bună dreptate, se pune întrebarea: Cînd se v-a săpa în noul asfalt, pentru îngroparea utilităţilor? Interesant că, în zona unde se repară capital reţeaua de curent de joasă tensiune, cu toate cablurile atârnate, grămadă, de se întunecă cerul, se schimbă stâlpii vechi cu alţii noi anticipând, desigur, timpul când se vor săpa canalele salvatoare.

Nefericită idee şi bani aruncaţi pe apa sâmbetei. O splendidă fântână arteziană, ce înnobila părculeţul de la viaductul spre Grădişte, a fost mutată în Piaţa Spitalului.

Ce de bani cheltuiţi, cu efecte neplăcute pentru ambele locaţii. Părculeţul şi-a pierdut farmecul şi vedeta.

Fântâna, la noul amplasament şi-a pierdut spaţiul vital, măreţia si frumuseţea. Aici apare ca un monument încarcerat între ziduri. Este vizibil din anumite poziţii, sufocat şi ascuns , parcă condamnat la anonimat.

Dar, se răzbună nepriceperea, graba, şi banii aruncaţi, biata fântână arteziană se apără, înghesuită între ziduri, ( sora unei alte fântâni din Piaţa Rosetti din Bucureşti), stropind totul, treabă previzibilă, provocând colecţii de mucegaiuri şi alge ce-i dau un aspect jegos monumentului. Asta-i, de putoare nu ne puteam apăra, dar nici de mucegai, toate din Piaţa Spitalului.

…nu cum face popa. Ne plângeam de sumedenia de instalaţii de climatizare agăţate PE faţadele clădirilor. Se pare că un reprezentant al clerului a reuşit să rezolve problema. A luat barosul şi…aaaleluia! S-a născut climatizarea ÎN perete.

Mai rar mi s-a arătat să văd un asemena barbarism comis împotriva unei clădiri monument. Şi tocmai împotriva Diecezanei.

Mai jos aveţi un exemplu dat de primărie celor care nu găsesc loc de parcare. Dacă ei pot parca în rondoul din propria curte, nu văd de ce noi nu am putea să ne lăsăm maşinile prin iarba din faţa blocului sau în cel mai apropiat grup de flori .

Există în centru locuri de parcare închiriate. Au nişte obstacole ce se pot culca numai cu cheia. Nu înţeleg de ce nu montează primăria asemenea blocatoare lângă propria clădire pentru propriile maşini. Sau e scumpă chiria unui loc de parcare şi nu sunt bani la buget?

CABLURILE.

După ’89 s-a început un asalt asupra tot ce poate susţine un cablu, o cutie, o reclamă, toate strădaniile generând un bazar oriental, o debandadă, o junglă.

Întâi, au început cei cu TV prin cablu, apoi telefonia, reţelele de tot felul, până şi conductori de curent electric. Suporţi la îndemână au fost arborii, faţadele caselor, echipele de montori, atârnând de gâtul atlanţilor, a ornamentelor „1900” şi a cariatidelor, salbe nesfârşite de liane de cutii, şi colaci de cabluri. Primăria vede, protecţia monumentelor de asemenea, şi dintr-o conspiraţie a neputinţei toată lumea tace.

FIRMELE.

A urmat tăblăria cu firmele , găuri şi diblurile, fixând nume efemere scrise pe panouri de tablă, într-o grafică de prost-gust. Apoi, a început „dansul firmelor” mutări senzaţionale, spre centru, în apropierea instituţiilor, de fiecare dată smulgând din pereţii de faţadă tabla cu firma, lăsând drept mărturie a nesimţirii, găuri în tencuială, ca urmele de vărsat de vânt, ori de gloanţele ce vânau teroriştii în ’89. Nici aceste găuri, şi table de firmă, n-au sensibilizat pe nimeni, fatalitatea unui dezastru primind contur, de tencuială căzută, de râie, pe faţadele palatelor emblematice, oamenii concurând cu streşinile sparte, cu ploaia şi îngheţul, să desăvârşească imaginea unui oraş sărman, ori părăsit, cu proprietari şi chiriaşi, toţi săraci ca vai de mama lor. Unii şi-au fixat cu sârme, acoperind simfonia de fier forjat a porţii, cu fel de fel de inscripţii. Vă avertizez, nu circulaţi pe bulevard, prin centru, pe străzile Vasile Goldiş, Cloşca, Ghiba Birta, etc. este posibil să vă cadă ornamentele, devenite ucigaşe, drept în moalele capului.

AVEM ÎN SFÂRŞIT GAZ.

În secvenţa următoare am beneficiat de gaze! Adio butelii! Emblemele simţului de proprietate în epoca de aur. De bucurie, din graba mare, au apărut pe faţadele palatelor, pe obrazul oraşului, pretutindeni, galbenul gaz, şi cutiile tot galbene, şerpii galbeni de contur, ca nişte flori groteşti pe faţadele ofilite. Asta ne lipsea, „galbenul”, să vestim la întregul UE că am ajuns la civilizaţia occidentală, să ne lăudăm, să ţipăm galben. Aradul a devenit, ca peste noapte, raiul cititorilor de contoare de gaz, la vedere, sfidându-i pe cei de apometre, obligaţi şi astăzi să sune politicos la poartă, să aibă acces la ceasul de apă, amplasat într-o pivniţă întunecată. Deh, apometrele, rămăşitele burgheziei, ce şi-au permis, ca la introducerea canalizării să nu pună contoarele pe faţadele caselor. Săracii cititori de apometre! Pe vremuri, aţi arhitecţi, alti proiectanţi, şi…alţii ce aprobau modificarea faţadelor.

CLIMA.

Dar, între înălţimea cablurilor şi nivelul, absolut suveran al conductelor, si al cutiilor de gaz, a apărut minunea civilizaţie , aparatele de condiţionare. N-a contat costul kilowatului, important a devenit confortul, gaz avem, „cablu” de asemenea, două telefoane, trei mobile, frig ne mai lipsea. Săracii unguri, austrieci, sărmanii cei din UE, toţi muncesc topiţi de caldură în canicula verii, fără confortul asigurat de cutiile miraculoase de produs frig. La noi, dovada confortului ne-am pus-o pe frunte. Campionii, parcă s-au luat la întrecere, care să aibă mai multe instalate, în ordine, necontestaţi nici măcar de Comisia de Protecţia Monumentelor, ori de Inspectoratul de Cultură şi Patrimoniu, şi de instituţia Arhitectului Şef, sunt PRIMĂRIA, apoi cei ce muncesc la Casa de Pensii de pe Gheorghe Lazăr, ceilalţi, ca nişte rude sărace, abia de pot aspira la un loc de mijloc, într-un clasament al celor mai climatizaţi şi răciţi locatari. Spre exemplu, în tot orăşelul Mako, n-am văzut atâtea cutii, mărturie a civilizaţiei, câte sunt astăzi pe edificiul primăriei, desigur, cel mai important monument istoric.

Ştiu cauza, ascultaţi : „Vindem aparate de condiţionare, transportul şi montajul gratuit”. Nu tu proiect, nu tu aprobare pentru violarea faţadei, aparatul este montat de echipa vânzătorului, -unde vrea muşchii ei – tu alegi doar camera. Şi eu , din graba mare, din nerăbdare, am ales la montare soluţia echipei, chit că după cutia exterioară s-a format un colac de conducte, dar am avut montată „clima” înaintea vecinilor din dreapta şi stânga. Satisfacţie, nu glumă. Astăzi de ruşine, voi alege: ori desfiinţez confortul, ori aleg altă soluţie.

COFRETELE.

Ne paşte pericolul cofretelor de curent. Primăria a licitat, o firmă a câştigat şi instalează cablul de curent în subteran, cineva a proiectat, şi cine a aprobat? Desigur nimeni, după rutina cea obişnuită.

Acum, deoarece proiectanţii au fost riguroşi, acolo unde nu au găsit loc pe faţadele palatelor, monumente de arhitectură, din cauza vecinătăţii circuitelor de gaz şi a ţevilor galbene, cutia de racord a curentului electric se amplasează direct în stradă, lipit de gardul casei, în relief cu o grosime de 100-150 cm. Deci, acum, dacă cineva se grăbeşte, atent fiind la gropile de asfalt, se poate izbi cu şoldul de cofretul de curent, care pentru avertizare, propun să fie vopsit în roşu, ori să fie îngrădit cu un gard. Cazurile fericite sunt cele montate direct în pereţii clădirii, fără dispensă de la Protecţia Monumentelor, săpat şi zidit, tot în relief, cu faţa spre stradă. Să ne putem lăuda la tot UE că, gaz avem, climă avem, cablurile şiroaie le-am montat să sprijine tencuiala şi ornamentele, acum şi curent electric. Săracii, cei de la CCA , au rămas singurii ce citesc consumurile, apometrele, prin beciuri. Săracii.

Iată un tablou jalnic, sumbru, al unui oraş monument, nobil, pe cale să devină slut, decorat abundent cu zdrăngănele, rob al serviciilor comunale şi al ambitiilor noilor proprietari, ori chiriaşi, ce-şi etalează luxul şi prost-gustul. Rari sunt cei ce în Arad mai preţuiesc o bijuterie veche, ori strădania spre frumos a părinţilor şi bunicilor.

Vă invit să vă pronunţaţi, soluţii, metode, doar nu ne vom lăsa să ne facă pestriţi cei ce nu ne vreau binele, cei ce vor să devenim buha UE, ca la noi , la nimenea. Atenţie, a apărut stilul cu turnuri şi turnuleţe, ce în loc de pridvor, au terase străjuite de coloane masive. Desigur cu aprobarea -organelor – de conjunctură.

Eu zic să ieşim în stradă, să manifestăm primii din ţară şi să ne apărăm istoria.

În parcul din spatele Primăriei a fost amplasată CRUCEA EROILOR, cu siguranţă cel mai important monument arădean. Opera arhitectului S.Rafiroiu, ce comemorează jertfele de sânge cu care Aradul a contribuit la Marea Unire.

Un monument simplu, măreţ prin semnificaţie, imortalizează mumele eroilor sculptate pe toate cele patru laturi. Dintr-o lipsă de educaţie, pentru care se fac vinovaţi părinţii, dar si dascălii, şi din lipsa ori cărei supravegheri, Crucea şi soclul au fost mânjite cu desene, inscripţii ce dezonorează memoria eroilor, şi ne pătează obrazul.

Parcul este păzit de jandarmi, de paznici plătiţi, în subordinea Primăriei, având , culmea, sediul peste drum de monument, în demisolul Paltului Cenad, şi care se întrec (probabil) să respecte deciziile Consiliului Municipal privitoare la plimbatul câinilor, biciclete, etc. Poate, din cauza sarcinilor copleşitoare, aceştia nu au avut disponibilităţi să supravegheze cel mai important monument arădean, acum mânjit şi batjocorit.

Vor veni zilele aniversărilor tradiţionale, când autorităţile şi partidele vor depune coroane, vor rosti cuvântări de circumstanţă, ce nu vor putea şterge inscripţiile şi petele prin care dovedim că nu ne ştim respecta trecutul.

Stimate domnule primar Gheorghe Falcă.

Societatea civilă prin Asociaţia „PRO URBE ARAD” vă roagă să vă implicaţi, pentru a stopa degradarea oraşului nostru. Cândva oraşul acesta pedant, curat, ordonat, cochet, tinde să devină murdar, neîngrijit, pestriţ din cauza afişelor şi a publicităţii ce se afişează pretutindeni, chiar şi pe monumente istorice.

Da, înţelegem, deocamdată, probabil nu avem banii suficienţi să putem stopa degradarea faţadelor, restaurarea ornamentelor, a porţilor şi streşinilor, dar avem răbdare să apucăm şi zile mai bune.

Cu eforturi financiare considerabile aţi dispus să se vopsească stâlpii de iluminat, opere de artă, unice, ASTRA 1938. Au rămas curate o vreme, până când lipitorii de afise, ne stingheriţi de gardieni, poliţie, jandarmi, s-au năpustit cu bidineaua, pap şi afişe să vestească un eveniment de o seară.

Pe faţada Policlinicii Mari, cum este cunoscută clădirea, monument interbelic, peste plăcile de travertin, lipitorii de afişe, după o pauză, iar au năvălit să lipească afişe, priviţi, în fotografiile anexate, bătaia de joc.

Aşa dar, vă rugăm domnule primar, dumneavoastră care aveţi la îndemână servicii, paza şi ordinea în municipiu, dispuneţi revenirea la normalitate, să redaţi stâlpilor  de iluminat şi travertinului de la Policlinică strălucirea de odinioară.

Primiţi, vă rugăm, asigurarea deosebitei noastre consideraţiuni.

Preşedintele Asociţiei “Pro Urbe Arad”

Bujor Buda  

COMISIEI DE URBANISM AL MUNICIPIULUI ARAD;
COMISIEI REGIONALE PENTRU PATRIMONIU TIMIŞOARA;
INSPECTORATULUI PENTRU CULTURĂ ŞI PATRIMONIU ARAD;
INSTITUŢIEI – ARHITECT ŞEF – DIN PRIMĂRIA ARAD.

Asociaţia PRO URBE ARAD, ca reprezentantă a societăţii civile, prin prezenta rugăm institutele enumerate mai sus, să salveze una dintre cele mai importante palate ale municipiului Arad, să oprească modificarea faţadei.

PALATUL BOCHUS CONSTRUIT 1912-1913, STIL SECESSION, ARHITECT SZANTAY LAJOS. Situat în Piaţa Avram Iancu, sediul bancar cu tradiţie, are ornamentele de la parterul clădirii o combinaţie între metal (alamă), lemn, travertin şi zidărie, ce-l situează printre palatele emblematice. Clădire minunată, respectată de arădeni şi admirată de străinii ce ne vizitează oraşul.

În momentul de faţă uşa principală de intrare, executată din lemn de esenţă tare, cu geamuri de cristal şi ornamentaţii din alamă a fost îndepărtată şi înlocuită cu o alta din rame comune şi geam termopan.
Iată cum astăzi se modifică elemente de faţadă, ce s-au încăpăţânat să reziste şi să-şi păstreze farmecul şi originalitatea pe toată perioada comunismului, parcă în ciuda iureşului demolator al lui Ceauşescu.

Salvaţi domnilor aspectul acestui palat, până nu este prea târziu, trebuie să avem cu ce ne mândrim în faţa unei Europe, pe care cu atâta efort am convins-o să ne reprimească.

Domnule primar, salvaţi palatul Bochus, celelalte palate, salvaţi strada Cloşca, salvaţi b-dul Decebal, salvaţi Piaţa Avram Iancu, salvaţi vă rugăm tot ce reprezintă mărturia trecutului nostru european. Blocurile de pe Vlaicu ori Micălaca, Alfa şi celelalte ghetouri, nu ne sunt caracteristice, ele sunt egale cu toate blocurile din România.