Mai mult sau mai puțin

În anii „aceia”, de mare avânt imobiliar în Arad, pentru a-şi etala public rangul, ori pur şi simplu să marcheze anul ctitoriei, proprietarii îşi împodobeau construcţiile, la cornişe, cu adevărate opere de artă. Alţii, figurând la cornişe HIMERE*, implorau puterile oculte, să-i sprijine şi să le ocrotească casele, asta pe b-dul Decebal. Pe Bulevardul Revoluţiei, din dreptul Hotelului Astoria, priviţi sus de tot, printre platanii desfrunziţi, spre palatele de pe sensul opus, spre Teatru, o să descoperiţi nişte dragoni, ori balauri, arătări bizare cu capul de leu, corp de reptilă şi aripi, la cornişa unui palat zugrăvit în roz. Interesant, bizar, misterios.

Unde vedeţi o coşniţă cu albine, tot la cornişe, aceasta semnificând economie, înseamnă că avem de-a face cu o bancă. Toate băncile din Arad, construite în anii 1900, au acest semn distinct. Cel din fotografie marchează Banca Naţională. Vă invit să priviţi în sus şi o să aveţi satisfacţia descoperirii coşniţei.

1851, emblemă şi dată , an important pentru Arad, atunci a fost dată în exploatare cea mai mare fabrică de spirt şi drojdie din Transilvania, proprietatea fraţilor Neuman. Au achiziţionat o tehnologie ce a funcţionat zeci de ani. Astăzi clădirea clasificată, monument istoric, ne protejată de Legea 422, este o ruină, o hrubă fără geamuri cu zid ridicat în spatele ramelor fostelor geamuri.

Vă mai prezint două blazoane nobiliare extraordinare, să ştie toţi arădenii şi nu numai, că palatele ce le poartă, au aparţinut unor oameni importanţi. Placheta cu – cei doi lei – ce susţin blazonul bogat decorat este al lui Károlyi Gyula 1862 când a devenit stăpânul castelului de la Macea şi al parcului. Castelul construit în etape, are o istorie palpitantă.

Pe Bulevardul Revoluţiei , ctitorie a baronului Francisc Neuman, se găseşte palatul ce-i poartă numele, construit după planurile arhitectului de geniu Tabacovici, în anii 1891-92, la cornişă având şi el blazonul nobiliar, întregind astfel un patrulater fantastic, ce onorează Primăria.

Cu cele prezentate astăzi, nu cred că mai trebuie să dovedim că avem un oraş fără pereche. Voi nici nu vă daţi seama ce oraş frumos avem!

*) HIMERĂ 1. Închipuire fără temei, fantezie irealizabilă;iluzie, fantasmă. 2. Monstru în mitologia antică grecească, închipuit ca un animal cu cap de leu, cu corp de capră şi coadă de şarpe; p.ext.motiv decorativ reprezentând un astfel de monstru. DEX 89.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.