Pro Urbe Arad

Blogul asociaţiei pentru protecţia patrimoniului urban

Arhiva lunii iulie 2009

Succes mass media și Pro Urbe. Victorie !

Publicat de Bujor Budaîn 28 iulie 2009

diecezanareparataDupă ce corul la unison, ajuns în tonalităţi acute, interpretând din 2005 aceiaşi melodie, cotidienele arădene, tv-urile locale, Asociaţia Pro Urbe, au ajuns în final să se auto-aplaude. Au reuşit să trezească din beatitudine, de necrezut, după nici 5 ani de serenade, pe proprietarul Palatului DIECEZANA, care renunţând la rigiditatea postată în zona fărădelegii, a dat jos aparatul pentru climă, devenit internaţional, înfipt ca ornament pe faţada monumentului istoric.

A fost un război al nervilor, cu spectatori pasivi, toate instituţiile competente şi Primăria, în stand by, aşteptau deznodământul. Legea plutea pe deasupra câmpului de bătaie, aştepta să fie solicitată, dar n-a fost aşa. Până la urmă Arhiepiscopia Aradului a cedat si CUTIA PANDOREI a dispărut. Aici s-a ajuns la normal.

Acest episod rezolvat, devenit o pildă pentru alte sute de asemenea cazuri ce aşteaptă soluţionarea, în care noi am dovedit scepticilor că, IATĂ SE POATE, iar proprietarul palatului a dovedit, înţelegere şi înţelepciune.

Ei, totul este bine, când se termină cu bine. Rămâne de acum să vedem cum să rezolvăm ruşinosul caz de pe str. Horia nr.2 , cu faţada recondiţionată şi cu poarta originală în ruină.

În numele celor ce au contribuit la rezolvarea cazului Pro Urbe felicită ARHIEPISCOPIA.

Arborele pustiurilor urbane.

Publicat de Bujor Budaîn 25 iulie 2009
OŢETARUL.
Acest arbore are carismă.
Să cităm  din  DEX:
„Arbore cu frunze compuse , alterne, cu flori galbene-verzui şi cu fructe roşii-purpurii ale cărui scoarţă şi frunze, bogate în tanin, se folosesc în tăbăcărie, iar fructele la fabricarea oţetului”.
Fiind o explicaţie prea sumară, să complectăm DEX-ul.
Oţetarul are simţuri aparte, vă voi dovedi. Creste doar aparent spontan pe domeniul public ori privat din mediul urban. Oţetaru-i, piază-rea, ca pisica neagră. Unde creşte, acolo se întâmplă ceva rău.
Prezenţa lui prevesteşte nenorociri. Creşte „spontan” acolo unde urmează să apară AUTORIZAŢIA DE DEMOLARE. Bunăoară în curtea fabricii de peste drum de PECO, pe COCORILOR, oţetarii înalţi acoperă nişte ruine ca de după bombardament. Gardul înalt le maschează, nişte pikamere harnice se aud distinct din stradă, iar oţetarii vestesc un eveniment ce se apropie implacabil, ca moartea. În incinta Fabricii de Zahăr veche este plin de oţetari. La fel, în curtea fostei Fabrici de Oţet, fala Vinalcolului de odinioară.
Prezenţa lui dovedeşte că stăpânul locului este leneş. Poate fi şi situaţia când oţetarul apare pe locul, aparent părăsit, nelucrat, stăpânul aşteptând a altă AUTORIZAŢIE, cea de construire. Atunci când stăpânul nu ştie ce-i sapa, ori foarfecele de vie, după doi ani de la apariţie, oţetarul trebuie tăiat cu drujba.
Prezenţa lui dovedeşte bunătatea, ca pâinea caldă, a Primăriei
Bunătatea de a nu se implica şi de a proteja grupurile de oţetari, ce apar pe domeniul public, cu predilecţie în centrul municipiului, spre exemplu în savana Libelula la ieşire de la cinema Dacia. Ce să facă Primăria? Să sape? Să-i taie? Ea n-are asemenea instrumente. Ea are doar chitanţe.
Oţetarii marchează viaductele şi conductele magistrale.
Grădinar şef de am avea, ar putea lua măsuri ca aceştia să crească într-un ritm egal, între arbori, şi la distanţă egală faţă de aceste lucrări de artă. Bunăoară pe Praporgescu la viaduct.
Apar cu anticipaţie, prevestind dispariţia zonelor verzi.
La concurenţă cu pirul, scaieţii, traista ciobanului şi căptălanul, apare la capete de rondouri sufocând  nevinovata si delicata iarbă. Iar dacă din secetă, fecale de câini, peturi, chiştoace, mor toate plantele, vă asigur oţetarul rezistă, prosperă. Deci, unde apare oţetarul, sigur, pot să jur, dispare iarba. Oţetarii au făcut, auzi domnule, să dispară Parcul UTA. Mai sunt acolo nişte exemplare viguroase, ce, deja, pot fi folosiţi ca suport pentru minunatele afişe electorale.
În fine, trebuie să termin cu oţetarii, dar nu înainte de a le menţiona câteva particularităţi. Testează vigilenţa proprietarului, fie de grădină, ori de domeniu public, apare perfid, creşte neobservat, creşte iute ca-n poveste, până ce ţine loc de palmier şi intră în evidenţa Agenţiei de Protecţia Mediului, când adio, nu mai ai voie să-l tai. Te prinde şi Garda.
A câştigat competiţia cu PRUNUL, din a cărui fructe se face ţuica, un flagel al societăţii moderne, alcoolismul, din fructele oţetarului se prepară oţetul, zice DEX-ul.
Există o ierarhie printre oţetarii urbani, la Arad, întâiul oţetar din municipiu tronează în curtea Primăriei, pe post de cocotier. Urmează şcoala de oţetari, mlădiţe tinere, din faţa Palatului Justiţiei, jos în parc. Urmează cei de la Libelula, în plin centru, apoi cei istorici de la Fabrica de Zahăr, cei medicinali din curtea Spitalului Judeţean, restul , din păcate, sunt atât de mulţi, câtă frunză şi iarbă…
Deci, să strigăm o lozincă: TRĂIASĂ OŢETARUL, ARBORELE NOSTRU URBAN! Şi , şiiii OCROTIŢI OŢETARII!!!

OŢETARUL.

Acest arbore are carismă.

Să cităm  din  DEX:

„Arbore cu frunze compuse , alterne, cu flori galbene-verzui şi cu fructe roşii-purpurii ale cărui scoarţă şi frunze, bogate în tanin, se folosesc în tăbăcărie, iar fructele la fabricarea oţetului”.

Fiind o explicaţie prea sumară, să complectăm DEX-ul.

Oţetarul are simţuri aparte, vă voi dovedi. Creste doar aparent spontan pe domeniul public ori privat din mediul urban. Oţetaru-i, piază-rea, ca pisica neagră. Unde creşte, acolo se întâmplă ceva rău.

Prezenţa lui prevesteşte nenorociri. Creşte „spontan” acolo unde urmează să apară AUTORIZAŢIA DE DEMOLARE. Bunăoară în curtea fabricii de peste drum de PECO, pe COCORILOR, oţetarii înalţi acoperă nişte ruine ca de după bombardament. Gardul înalt le maschează, nişte pikamere harnice se aud distinct din stradă, iar oţetarii vestesc un eveniment ce se apropie implacabil, ca moartea. În incinta Fabricii de Zahăr veche este plin de oţetari. La fel, în curtea fostei Fabrici de Oţet, fala Vinalcolului de odinioară.

Prezenţa lui dovedeşte că stăpânul locului este leneş. Poate fi şi situaţia când oţetarul apare pe locul, aparent părăsit, nelucrat, stăpânul aşteptând a altă AUTORIZAŢIE, cea de construire. Atunci când stăpânul nu ştie ce-i sapa, ori foarfecele de vie, după doi ani de la apariţie, oţetarul trebuie tăiat cu drujba.

Prezenţa lui dovedeşte bunătatea, ca pâinea caldă, a Primăriei

Bunătatea de a nu se implica şi de a proteja grupurile de oţetari, ce apar pe domeniul public, cu predilecţie în centrul municipiului, spre exemplu în savana Libelula la ieşire de la cinema Dacia. Ce să facă Primăria? Să sape? Să-i taie? Ea n-are asemenea instrumente. Ea are doar chitanţe.

Oţetarii marchează viaductele şi conductele magistrale.

Grădinar şef de am avea, ar putea lua măsuri ca aceştia să crească într-un ritm egal, între arbori, şi la distanţă egală faţă de aceste lucrări de artă. Bunăoară pe Praporgescu la viaduct.

Apar cu anticipaţie, prevestind dispariţia zonelor verzi.

La concurenţă cu pirul, scaieţii, traista ciobanului şi căptălanul, apare la capete de rondouri sufocând  nevinovata si delicata iarbă. Iar dacă din secetă, fecale de câini, peturi, chiştoace, mor toate plantele, vă asigur oţetarul rezistă, prosperă. Deci, unde apare oţetarul, sigur, pot să jur, dispare iarba. Oţetarii au făcut, auzi domnule, să dispară Parcul UTA. Mai sunt acolo nişte exemplare viguroase, ce, deja, pot fi folosiţi ca suport pentru minunatele afişe electorale.

În fine, trebuie să termin cu oţetarii, dar nu înainte de a le menţiona câteva particularităţi. Testează vigilenţa proprietarului, fie de grădină, ori de domeniu public, apare perfid, creşte neobservat, creşte iute ca-n poveste, până ce ţine loc de palmier şi intră în evidenţa Agenţiei de Protecţia Mediului, când adio, nu mai ai voie să-l tai. Te prinde şi Garda.

A câştigat competiţia cu PRUNUL, din a cărui fructe se face ţuica, un flagel al societăţii moderne, alcoolismul, din fructele oţetarului se prepară oţetul, zice DEX-ul.

Există o ierarhie printre oţetarii urbani, la Arad, întâiul oţetar din municipiu tronează în curtea Primăriei, pe post de cocotier. Urmează şcoala de oţetari, mlădiţe tinere, din faţa Palatului Justiţiei, jos în parc. Urmează cei de la Libelula, în plin centru, apoi cei istorici de la Fabrica de Zahăr, cei medicinali din curtea Spitalului Judeţean, restul , din păcate, sunt atât de mulţi, câtă frunză şi iarbă…

Deci, să strigăm o lozincă: TRĂIASĂ OŢETARUL, ARBORELE NOSTRU URBAN! Şi , şiiii OCROTIŢI OŢETARII!!!

Luminiţa de la mijlocul străzii

Publicat de Bujor Budaîn 19 iulie 2009

După mintea mea, se pune semafor în intersecţiile unde se întâmplă multe accidente sau unde e vizibilitatea proasta sau unde este trafic mare pe drumul cu prioritate şi este imposibil de ieşit de pe strada lăturalnică. Încerc să găsesc o logică în aplasarea unor semafoare prin oraş.

Intersecţii fără probleme dar cu semafoare:

Episcopiei – Mărăşeşti
Mărășești – Octavian Goga
Octavian Goga – Andrei Şaguna

Aţi stat la coadă vreodată în aceste intresecţii? Dacă da, vă rog să vă scrieţi părerea. Asta pentru că eu nu-mi amitesc să fi stat aiurea în locurile cu pricina. Acum stau.

Intersecţii cu probleme dar fără semafoare:

Gheorghe Popa – Crişan
Vasile Milea – Nicolae Grigorescu

Pe lângă piaţa Mihai Viteazul coada pe strada Gheorghe Popa se întinde până la strada Horia. Stai 10-15 minute pe nici 350 metri.
Coada de la Trbunal pe strada Praporgescu  ajunge si ea adesea la câteva sute de metri.

Driving Miss Crazy

Publicat de Bujor Budaîn 18 iulie 2009

Conducând în Arad, Morgan Freeman și-ar fi dat repede demisia din postul de șofer al doamnei Daisy Werthan. Noi suntem nevoiți să conducem aici, chiar dacă dăm în dileală de nervii ce ni-i facem în trafic. Se pare că avem deja afectați neuronii, dar nouă nu ni s-a pus pata ci ni s-a pus dunga. Înainte să tâmpim de tot, am trimis o scrisoare Primăriei, să facă ceva cu dungile. Cu dungile. Dungile. Da, da. Dungile, dungile, dun dun….hâhâ…

Dacă nu ați dilit ca noi, puteți citi aici adresa către primărie în format .pdf. Răspuns încă nu a venit.

Aparat de condiţionare devenit brand al Primăriei.

Publicat de Bujor Budaîn 17 iulie 2009


Palatul Diecezana, aparţinând Arhiepiscopiei Aradului conţine pe faţadă un unicat. Aparat de condiţionare montat prin dislocarea peretelui, fără buiandrug, după cum au vrut muşchii celui ce se prea-răceşte cu el. Fiind singurul din Arad montat în felul acesta, este ocrotit de toţi, de cei ce stăpânesc clădirea, de Inspecţia în Construcţii, de Direcţia Judeţeană de Patrimoniu. Pentru frumuseţea palatului, ornamentat cu climă, el a fost inclus în toate albumele de artă , oferit în protocol vizitelor simandicoase. Cum se vor cruci străinii, care vor citi în descriere, citez: (…)”includ edificiul în grupul clădirilor stil neoromânesc din Arad”. Pe engleză sună extra, fiţi atenţi: Building in the Neo-Romanian style.

Fotografia este reprodusă din cartea : ARADUL –patrimoniul cultural construit. The heritage. Ed. Brumar Timişoara

Indatoririle Arhitectului

Publicat de Bujor Budaîn 9 iulie 2009


Publicăm aici o filă din Carnetul de Arhitect al lui Ludovic Szántay – știți omul cu Palatul Cultural, Biserica Roșie, Palatul Kovács…- unde i se aduce aminte ce îndatoriri are un arhitect. Nimic special, lucruri de bun simț:

Intocmește constiincios proecte din punct de vedere technic, estetic și economic ăn conformitate cu regulamentele municipale pe care le va respecta;

Fixează costul real al clădirilor ce proectează și stabilește condițiunile de execuțiune ale lucrărilor, veghind apoi la buna lor execuție;

[…]

Szántay și contemporanii săi le-au respectat întocmai. A ieșit ceea ce vedeți pe bulevard. Văzând manelele ce se construiesc azi și modul în care se distrug valorile existente, deduc că din actualul Carnet de Arhitect s-a scos prima pagină.

P.S. Cunosc arhitecți care nu au nimic în comun cu Adrian Copilul Minune. Acest articol nu se adresează lor.