Pro Urbe Arad

Blogul asociaţiei pentru protecţia patrimoniului urban

Arborele pustiurilor urbane.

Publicat de Bujor Buda în 25 iulie 2009
OŢETARUL.
Acest arbore are carismă.
Să cităm  din  DEX:
„Arbore cu frunze compuse , alterne, cu flori galbene-verzui şi cu fructe roşii-purpurii ale cărui scoarţă şi frunze, bogate în tanin, se folosesc în tăbăcărie, iar fructele la fabricarea oţetului”.
Fiind o explicaţie prea sumară, să complectăm DEX-ul.
Oţetarul are simţuri aparte, vă voi dovedi. Creste doar aparent spontan pe domeniul public ori privat din mediul urban. Oţetaru-i, piază-rea, ca pisica neagră. Unde creşte, acolo se întâmplă ceva rău.
Prezenţa lui prevesteşte nenorociri. Creşte „spontan” acolo unde urmează să apară AUTORIZAŢIA DE DEMOLARE. Bunăoară în curtea fabricii de peste drum de PECO, pe COCORILOR, oţetarii înalţi acoperă nişte ruine ca de după bombardament. Gardul înalt le maschează, nişte pikamere harnice se aud distinct din stradă, iar oţetarii vestesc un eveniment ce se apropie implacabil, ca moartea. În incinta Fabricii de Zahăr veche este plin de oţetari. La fel, în curtea fostei Fabrici de Oţet, fala Vinalcolului de odinioară.
Prezenţa lui dovedeşte că stăpânul locului este leneş. Poate fi şi situaţia când oţetarul apare pe locul, aparent părăsit, nelucrat, stăpânul aşteptând a altă AUTORIZAŢIE, cea de construire. Atunci când stăpânul nu ştie ce-i sapa, ori foarfecele de vie, după doi ani de la apariţie, oţetarul trebuie tăiat cu drujba.
Prezenţa lui dovedeşte bunătatea, ca pâinea caldă, a Primăriei
Bunătatea de a nu se implica şi de a proteja grupurile de oţetari, ce apar pe domeniul public, cu predilecţie în centrul municipiului, spre exemplu în savana Libelula la ieşire de la cinema Dacia. Ce să facă Primăria? Să sape? Să-i taie? Ea n-are asemenea instrumente. Ea are doar chitanţe.
Oţetarii marchează viaductele şi conductele magistrale.
Grădinar şef de am avea, ar putea lua măsuri ca aceştia să crească într-un ritm egal, între arbori, şi la distanţă egală faţă de aceste lucrări de artă. Bunăoară pe Praporgescu la viaduct.
Apar cu anticipaţie, prevestind dispariţia zonelor verzi.
La concurenţă cu pirul, scaieţii, traista ciobanului şi căptălanul, apare la capete de rondouri sufocând  nevinovata si delicata iarbă. Iar dacă din secetă, fecale de câini, peturi, chiştoace, mor toate plantele, vă asigur oţetarul rezistă, prosperă. Deci, unde apare oţetarul, sigur, pot să jur, dispare iarba. Oţetarii au făcut, auzi domnule, să dispară Parcul UTA. Mai sunt acolo nişte exemplare viguroase, ce, deja, pot fi folosiţi ca suport pentru minunatele afişe electorale.
În fine, trebuie să termin cu oţetarii, dar nu înainte de a le menţiona câteva particularităţi. Testează vigilenţa proprietarului, fie de grădină, ori de domeniu public, apare perfid, creşte neobservat, creşte iute ca-n poveste, până ce ţine loc de palmier şi intră în evidenţa Agenţiei de Protecţia Mediului, când adio, nu mai ai voie să-l tai. Te prinde şi Garda.
A câştigat competiţia cu PRUNUL, din a cărui fructe se face ţuica, un flagel al societăţii moderne, alcoolismul, din fructele oţetarului se prepară oţetul, zice DEX-ul.
Există o ierarhie printre oţetarii urbani, la Arad, întâiul oţetar din municipiu tronează în curtea Primăriei, pe post de cocotier. Urmează şcoala de oţetari, mlădiţe tinere, din faţa Palatului Justiţiei, jos în parc. Urmează cei de la Libelula, în plin centru, apoi cei istorici de la Fabrica de Zahăr, cei medicinali din curtea Spitalului Judeţean, restul , din păcate, sunt atât de mulţi, câtă frunză şi iarbă…
Deci, să strigăm o lozincă: TRĂIASĂ OŢETARUL, ARBORELE NOSTRU URBAN! Şi , şiiii OCROTIŢI OŢETARII!!!

OŢETARUL.

Acest arbore are carismă.

Să cităm  din  DEX:

„Arbore cu frunze compuse , alterne, cu flori galbene-verzui şi cu fructe roşii-purpurii ale cărui scoarţă şi frunze, bogate în tanin, se folosesc în tăbăcărie, iar fructele la fabricarea oţetului”.

Fiind o explicaţie prea sumară, să complectăm DEX-ul.

Oţetarul are simţuri aparte, vă voi dovedi. Creste doar aparent spontan pe domeniul public ori privat din mediul urban. Oţetaru-i, piază-rea, ca pisica neagră. Unde creşte, acolo se întâmplă ceva rău.

Prezenţa lui prevesteşte nenorociri. Creşte „spontan” acolo unde urmează să apară AUTORIZAŢIA DE DEMOLARE. Bunăoară în curtea fabricii de peste drum de PECO, pe COCORILOR, oţetarii înalţi acoperă nişte ruine ca de după bombardament. Gardul înalt le maschează, nişte pikamere harnice se aud distinct din stradă, iar oţetarii vestesc un eveniment ce se apropie implacabil, ca moartea. În incinta Fabricii de Zahăr veche este plin de oţetari. La fel, în curtea fostei Fabrici de Oţet, fala Vinalcolului de odinioară.

Prezenţa lui dovedeşte că stăpânul locului este leneş. Poate fi şi situaţia când oţetarul apare pe locul, aparent părăsit, nelucrat, stăpânul aşteptând a altă AUTORIZAŢIE, cea de construire. Atunci când stăpânul nu ştie ce-i sapa, ori foarfecele de vie, după doi ani de la apariţie, oţetarul trebuie tăiat cu drujba.

Prezenţa lui dovedeşte bunătatea, ca pâinea caldă, a Primăriei

Bunătatea de a nu se implica şi de a proteja grupurile de oţetari, ce apar pe domeniul public, cu predilecţie în centrul municipiului, spre exemplu în savana Libelula la ieşire de la cinema Dacia. Ce să facă Primăria? Să sape? Să-i taie? Ea n-are asemenea instrumente. Ea are doar chitanţe.

Oţetarii marchează viaductele şi conductele magistrale.

Grădinar şef de am avea, ar putea lua măsuri ca aceştia să crească într-un ritm egal, între arbori, şi la distanţă egală faţă de aceste lucrări de artă. Bunăoară pe Praporgescu la viaduct.

Apar cu anticipaţie, prevestind dispariţia zonelor verzi.

La concurenţă cu pirul, scaieţii, traista ciobanului şi căptălanul, apare la capete de rondouri sufocând  nevinovata si delicata iarbă. Iar dacă din secetă, fecale de câini, peturi, chiştoace, mor toate plantele, vă asigur oţetarul rezistă, prosperă. Deci, unde apare oţetarul, sigur, pot să jur, dispare iarba. Oţetarii au făcut, auzi domnule, să dispară Parcul UTA. Mai sunt acolo nişte exemplare viguroase, ce, deja, pot fi folosiţi ca suport pentru minunatele afişe electorale.

În fine, trebuie să termin cu oţetarii, dar nu înainte de a le menţiona câteva particularităţi. Testează vigilenţa proprietarului, fie de grădină, ori de domeniu public, apare perfid, creşte neobservat, creşte iute ca-n poveste, până ce ţine loc de palmier şi intră în evidenţa Agenţiei de Protecţia Mediului, când adio, nu mai ai voie să-l tai. Te prinde şi Garda.

A câştigat competiţia cu PRUNUL, din a cărui fructe se face ţuica, un flagel al societăţii moderne, alcoolismul, din fructele oţetarului se prepară oţetul, zice DEX-ul.

Există o ierarhie printre oţetarii urbani, la Arad, întâiul oţetar din municipiu tronează în curtea Primăriei, pe post de cocotier. Urmează şcoala de oţetari, mlădiţe tinere, din faţa Palatului Justiţiei, jos în parc. Urmează cei de la Libelula, în plin centru, apoi cei istorici de la Fabrica de Zahăr, cei medicinali din curtea Spitalului Judeţean, restul , din păcate, sunt atât de mulţi, câtă frunză şi iarbă…

Deci, să strigăm o lozincă: TRĂIASĂ OŢETARUL, ARBORELE NOSTRU URBAN! Şi , şiiii OCROTIŢI OŢETARII!!!

Scrie un comentariu

*