Avem spaţiu verde peste media europeană

Cel puţin aşa susţin cei care ne conduc. Poate că au dreptate doar că din satelit nu se vede. Minte Google?

Acum o lună primăria a informat garda de mediu că sunt 6,3 metri pătraţi de verdeaţă pe capul meu şi că in 2010 vor fi 10. Cam puţin faţă de 26, cât cere UE. Şi atunci a venit sclipirea în mintea alesului: pădurea Ceala să fie în intravilan. Că asta nu va schimba cu nimic aerul din oraş, nu contează. Pe hârtie e bine.

Eu am o idee şi mai bună: să extindem intravilanul Aradului până dincolo de Mariahilf. Cam păna la Schönbrunn. Aşa poate concitadinii mei de pe Ringstraße mă vor ajută să aleg altfel de oameni în fruntea urbei, că eu cu orizontul meu limitat de crescătoria de porci de la Ceala şi bariera de la Glogovăţ, nu am reuşit mai mult.

În imaginile de mai jos vă prezint oraşe de dimensiunea Aradului, văzute de Google Earth. Am accentuat culoarea verde ca să fie mai uşor vizibile zonele cu vegetaţie. În cazul oraşului York nu avea sens această modificare, oraşul este verde în întregime. Novi Sad nu este în UE, pe ei nu îi obligă nimeni să fie aşa verzi. De ce or fi plantat atâţia copaci?

Aradul mai mult maroniu decât verde

Novi Sad, Serbia - 216.000 locuitori

Padova, Italia - 210.000 locuitori

York, Marea Britanie - 191.000 locuitori

 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.