Pro Urbe Arad

Blogul asociaţiei pentru protecţia patrimoniului urban

ARTA BURLANIERĂ BINE REPREZENTATĂ.

Publicat de Bujor Budaîn 13 decembrie 2015

Caracteristic arhitecturii arădene,  sunt și turnurile ornamentale ce împodobesc acoperișurile grandioaselor edificii. Privind în lungul Bulevardului, pe străzile Decebal, Eminescu, și altele paralele ori adiacente, turnurile înălțate pe colturile palatelor încântă privirea.

DSC_0002a

Aceste veritabile lucrări de artă, au impresionat un „gugulan din țara gugulanilor”, stabilit în Arad prin anii ”70, devenit cunoscut și apreciat scriitor arădean, dr. Florin Bănescu (1939-2003). A fost medic,scriitor, traducător și coordonator de cenaclu român.  Printre multele cărți scrise de dl. Bănescu, găsim și „ARATA BURLANIERĂ”/1997, singurul volum ce se ocupă de aceste lucrări de artă. Volumul pe care-l amintesc este un omagiu adus proprietarilor și arhitecților care le-au creat să ne înfrumusețeze orașul.  Iar acum, iată, fac  și eu o prezentare a acestor lucrări de artă, fotografiate,  prilej să aduc mulțumiri postume, lui Florin Bănescu, scriitorul ce le-a făcut nemuritoare.

Privindu-le, nu am de semnalat nimic special, iar starea actuală a acestor turnuri, se încadrează perfect în starea generală a clădirilor din Arad, cu fațadele neglijate, gâtuite de cabluri și maltratate de țevi și cofrete. Semnalez că starea unor fațade, este atât de proastă, încât au devenit un pericol  pentru pietoni. Afișele avertizoare s-au înmulțit îngrijorător. ATENȚIE CAD ORNEMENTE. Iar dacă mă refer la turnuri, foarte puține au fost restaurate și consolidate. Am selecționat două la număr, exemple pozitive, pe care le voi menționa în mod special.

Primul aparținând  palatului de la numărul 19 pe b-dul. Vasile Milea    colț cu str. Grigorescu, construit în anul 1906 după planurile arhitectului Babocs Istvan, aparținând soției lui Kovacs Artur. A fost restaurat si acoperit cu tablă din zinc și prelucrat manual, impecabil.

DSC_0013

Al doilea exemplu s-a realizat după îndelungi insistențe, atunci când starea lui devenită pericol public, n-a mai suferit nici o amânare. Este vorba despre turnul din spre bulevard al Palatului Neuman, B-dul  Revoluției nr.78 construit în 1892 după planurile arhitectului renumit Emil Tabacovici.

În rest fotografiile turnurilor prezentate, a căror proprietari și adrese nu le menționez, dintr-un motiv ce nu-l mărturisesc, adică nu public un tabel ce ar trebui să conțină numele proprietarilor și adresele edificiilor , atunci când fiecare exemplar constituie un caz aparte. De asemenea nu cred că pentru serviciul Serv. Arhitectului Șef  și pentru Direcția ptr. Cultură,

A degenerating fibroid can provide a site for bacterial growth and lead to infection of the uterus (endomyometritis). Pregnancy complications, including ectopic pregnancy or miscarriage. http://evrenselalevibektasibirligi.com/apc-174144/ is viagra better than viagra or viagra 02. how much does viagra cost 2012 Uterine artery embolization for leiomyomata. A. http://hiddenvacations.com/zio-174134/ nbsp ^ stewart ea, rabinovici j, tempany cm, et al. Abstract / free full text acircdaggermicro pinto i , chimeno p, romo a, et al. Part 2. http://marotoelectricidad.com/mde-171122/ A. 29 have one to sell? Sell yours here share uterine fibroids: the complete guide (a johns hopkins press health book) elizabeth a. http://modsquadcycles.com/tho-174687/ nbsp in general, vaginal hysterectomy can only be performed if the fibroids are small. http://kitgage.com/dcp-172552/ Click here to check out more important numbers important numbers whether youacirceurotradere calling the hospitalacirceurotrades front desk, or anyof our health centers or medical offices locatedacross brooklyn, here are all the numbers you need. http://tallerdemusicaviva.com/mcl-170663/ ferhatmermer.com/tud-170181/ 58 kb 14. Always seek the advice of your physician or other qualified health provider prior to starting any new treatment or with any questions you may have regarding a medical condition. Part 2. http://lepatissier.ie/iau-170685/