A fost odată un târg

Aradul de altădată

Foarte multe orașe poartă denumirea de „târg”: Târgu Mureș, Târgu Jiu, Târgu Neamț, Târgu Frumos și multe altele. Marea majoritate a localităților care și-au păstrat denumirea de târg sunt orașe. Sunt doar câteva excepții precum comunele Târgu Gângulești și Târgu Trotuș și câteva comune cu numele de Târgușor sau Târgșor. Ceea ce vreau să subliniez este că târgul, piața, este un specific al orașului ba chiar este unul din elementele care definesc orașul.

Orașul nu se definește prin numărul de locuitori ci prin rolul localității respective în regiune. Târgurile se țineau, și se țin și azi, în localitățile importante pentru zona lor. O localitate unde nu se ținea târg, era în mod clar o localitate mai puțin importantă pentru regiune. La târg se adunau periodic toți care contau în viața economică a zonei: agricultori, meșterșugari și comercianți, dar veneau și artiști, militari și funcționari. Toată lumea se întâlnea acolo. Schimburile comerciale dar și cele idei și de experiențe asigurau prosperitatea localității.

Vremurile se schimbă. Rolul economic al târgurilor tradiționale a scăzut mult și a fost preluat în principal de malluri. Lumea merge la cumpărături și la socializare în mall. Doar că la mall nimeni nu socializează cu străini. Vorbești cu cei cu care ai ieșit la o măsuță din food court. La târg te întâlneai și cu străini, aflai câte ceva de la ei, mai auzeai ceva nou. La mall nu afli nimic important. Nu afli că a murit frau Schatzi de la care cumpărai zarzavaturi, nu afli că băiatul lui Petre care te ajuta la zugrăvit a plecat să lucreze pe vapor, nu afli că la măcelăria lui Horváth mai nou este și carne de gâscă. La mall afli despre Hollywood, despre moda de la Milano, despre mâncăruri exotice, despre jucători din NBA. Nimeni cu care te întâlnești, nimeni care te-ar putea ajuta în viața ta cotidiană. Mallul este despre ei, nu despre tine. Piața era despre tine.

La Arad tocmai se demolează Piața Mare. Se demolează o parte definitorie a orașului. Cei care cred se produce ceva inevitabil, cei care sunt convinși că aceasta este o evoluție, cei care cred că tot ceea ce este vechi trebuie eliminat, sunt invitați la Budapesta, la Viena sau la Rotterdam, ca să vadă care este rolul actual al unei piețe în viața unui oraș. Odată cu demolarea Pieței Mari ar trebui să ținem un moment de reculegere în memoria orașului ce a fost Aradul.

Repet definiția de mai sus a orașului: localitate cu rol important pentru regiunea sa. Adică Timișoara.

Imaginea de copertă: www.facebook.com/araduldealtadata

Budapesta, Központi Vásárcsarnok

Viena, Naschmarkt

Rotterdam, Markthall

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.