Afişul pe care-l prezint, nu spune că în cei 90 de ani de administraţie , jumătate, 45, au fost în regim impus 

cu tancurile ruseşti, în regim comunist. Vai şi amar, 45 ani ce nu se pot uita, ai regimul (administraţia) tuturor abuzurilor şi ilegalităţilor, care a întemniţat 2 milioane de români şi a furat istoria naţională şi averile oamenilor, regim care ne-a scos din Europa. Regim păzit cu străşnicie de miliţieni, securişti, politruci, Patiuşa şi Nicolski.  Pentru regimul comunist am defilat destul, toţi, cu silă şi cu osanale adresate criminalilor, ne-a fost acru. S-a  lipit afişul, peste un lucru de artă, fapt interzis prin Hotărârea de C.L.M.186/iunie 2006. 

Cineva spunea că lipseşte din titlul sărbătorii – ROMÂNEASCĂ – . N-ar fi fost corect, deoarece 45 ani nu au fost româneşti, anii sovromurilor, a CAER-ului, anii Aiudului şi a Sighetului, 45 de ani pentru care ne-am unit toţi în decembrie 1989,  să-i scoatem din istoria noastră.

Şi când te gândeşti că sunt personalităţi locale care susţin că: -„…este greu de dovedit cine se face vinovat de afişaj ilegal”.

Asociaţia PRO URBE , afirmă contrariul, – Vinovat este acarul Păun.

Clădirea a fost cumpărată de Ioan Isai, un om de afaceri din Arad, în 2006. În acel moment clădirea era într-o stare irecuperabilă, fiind furate până şi grinzile acoperişului. Expertiza efectuată de o echipă din Cluj a relevat că pereţii sunt compromişi şi clădirea TREBUIE demolată. Prezenta un pericol pentru trecători. Proprietarul a demolat clădirea şi a fost obligat să transporte molozul la 60km. Operaţiunea a costat 4 miliarde de lei vechi. A fost demolată şi Vila de pe vale, starea ei tehnică fiind similară.

În 2006 deja exista pe vale o staţie de pompare pentru alimentarea cu apă a localităţii. Era într-o stare jalnică, nu se folosea. Teoretic servea pentru alimentarea de avarie. Moneasa se alimentează de pe un puţ forat. Compania de apă a obţinut fonduri europene pentru reabilitarea staţiilor de alimentare, printre ele şi aceasta de pe vale. Lucrările nu au fost pornite, s-au obţinut doar fondurile. În acel moment Isai a propus consiliului local mutarea acestei staţii mai jos pe vale, pe cheltuiala lui. A făcut proiectul, a făcut rost de teren, a obţinut toate avizările. Cei de la compania de apă au fost de acord, consiliul local a fost de acord. Cei de la Consiliul Judeţean nu. Au refuzat proiectul pentru că în noua locaţie, cu câţiva metri mai jos, ar fi fost nevoie de o pompă suplimentară al cărei consum ar fi crescut costurile de exploatare cu 50 lei pe an. Reţineţi 50 lei, 12 euro pe an. După ce omul a investit mai mult de jumătate de milion de euro în proiectele proprii, demolare, proiectele pentu mutarea staţiei… Motiv ridicol, doar ca preşedintele de atunci să arate că dacă el nu vrea, nimeni nu mişcă în judeţ.

Între timp staţia s-a construit. S-a închis peştera, pentru că de acolo ia apă. Peştera a fost un important obiectiv turistic,era vizitabilă dacă se lăsa liberă ieşirea. Apa se scurgea din ea. Acum e pe post de rezervor de apă pentru situaţii de secetă, într-o localitate unde media multianuală a precipitaţiilor este triplă faţă de Arad. Pe valea vecină, cea cu Hotel Moneasa, este o staţie de pompare similară. Nu accea s-a reabilitat, deşi este pe domeniul public, ci aceasta care este pe un domeniu privat, chiar dacă se sacrifica principalul obiectiv turistic natural din Moneasa, peştera.

În acest moment proiectul de reabilitare a băilor este total compromis. Noi am văzut acest proiect. El presupunea reconstrucţia clădirii băilor. Faţada a fost lăsată în picioare pentru fi integrată în clădirea nouă, tocmai pentru a păstra atmosfera clădirii. Ar fi fost construit un centru spa şi câteva vile mai sus pe vale. Peştera trebuia să fie vizitabilă şi s-ar fi reabilitat şi lacul cu nuferi şi aleea de urcare pe vale. Parcarea era prevăzută jos în vale, pentru a nu perturba ecosistemul văii.

Proiectul nu se poate realiza pentru că legea spune că în jurul staţiei de alimentare trebuie păstrată o zonă de protecţie de 25m fără clădiri. Practic toată lăţimea văii este zonă de protecţie. Cei de la Consiliul Judeţean ştiau foarte bine asta şi au sabotat principala investiţie din Moneasa doar pentru că aşa a vrut muşchii lor. În plus toată investiţia din bani europeni a fost prezentată opiniei publice ca mare realizare, deşi s-au băgat bani grei în ceva inutil. De faptul că au constuit pe terenul altuia, ce să mai vorbim.

Momentan Ioan Isai plăteşte redevenţa pentru apa termală din Moneasa, apă termală de care evident el nu se poate folosi. Toţi (Hotel Moneasa, ştrandul,..) folosesc apa caldă fără să plătească un ban iar Ioan Isai este prezentat în zonă ca şmecherul care a pus mâna pe apa caldă. Dacă nu curăţa puţul, nici apă caldă nu mai era. Omul nici nu mai vrea să audă de Moneasa, nu ştie ce să facă cu clădirea şi terenul, este scârbit de toată tevatura creată de aleşii noştri. Ar putea să se judece ani de zile, poate ar câştiga, dar nu este nebun să investescă milioane de euro undeva unde este privit ca un duşman. Credeţi-ne, omul nu este un şmecher. Nu aţi auzit de el în presă, nu a furat, nu a dat tunuri. Am stat de multe ori în vorbă cu dânsul, este un intelectual cu pregătire tehnică care prin 20 de ani de muncă a ajuns să câştige suficienţi bani ca să poată face ceva frumos. Nu a fost lăsat.

Să fim clar înţeleşi: Ioan Isai a vrut, consiliul local Moneasa a vrut, Regia de Apă-Canal a vrut, primarul poate ar fi vrut şi el. Actualul europarlamentar Iosif Matula nu a vrut. Punct.

Comuna Moneasa, atestată documentar în 1597, aflată în partea de S-V a Munţilor Codru Moma, la altitudinea de 290m, era bogată în izvoare de apă mezotermală, staţiunea fiind renumită încă din sec.XVI. După 1866 începe valorificarea sistematică a apei termale , iar pavilionul central a fost construit după 1881. Clădirea a funcţionat neîntrerupt până după 1990. Odată cu întreruperea funcţionării pavilionului central, a dispărut şi restaurantul elegant din spatele pavilionului, o sală de popice şi câteva încăperi cu destinaţia de cazino şi club.

Astăzi , cea ce a constituit PERLA MUNŢILOR APUSENI, s-a transformat într-o ruină. Apele termale, mărturie a ceea ce a fost acolo, se scurg în pagubă din pereţii canalului colector.