Rog pe cei ce au în administraţie cutiile poştale, să intervină. Poliţia să se auto-sesizeze.

În ori care ţară civilizată există cutume, devenite atât de respectate, atât de normale, ca şi cele mai obişnuite coordonate ale vieţii. Ca apa şi aerul, ca biletul de tren, ca pâinea, pe lângă care trăim , le folosim, fără să le preţuim suficient. Din copilărie , la sat, unde am trăit, îmi aduc aminte de cutia poştală albastră, fixată pe zidul oficiului poştal, mereu cutată, în care introduceam cărţile poştale. La fel, vagoanele poştale aveau o fantă, prin care un om dintr-o haltă uitată de lume, îşi introducea plicul timbrat. Toate ţările au cutii poştale, cu emblemă, cu orar de ridicare, amplasate pretutindeni , curate, respectate.

Este vorba despre CUTUMA TIMBRULUI. În Ungaria, spre exemplu, se îndoieşte cineva de puterea timbrului? Dar în Anglia? Eu, până deunăzi, când am văzut cutia poştală de la Libelula, devastată, fără uşă, plină de gunoaie, am crezut că-i o excepţie, şi nu m-am îndoit de puterea timbrului. Am fotografiat-o şi am uitat episodul. Mai recent, în faţa străzii Unirii, în faţa băncii, o altă cutie poştală devastată. Am făcut iar o poză, revoltat, povestind cazul prietenilor.
Acum, priviţi o cutie poştală devastată, pozată în 21 mai a.c.

De data aceasta strig cât mă ţin puterile plămânilor.

OAMENI BUNI, POŞTAŞILOR, SALVAŢI OBRAZUL ARADULUI, AL ROMÂNIEI ! ESTE CEA MAI MARE RUŞINE DIN ULTIMA VREME! AM AJUNS ÎN CULMEA MIZERIILOR UMANE. Devastăm cutia poştală, furăm nevinovate gânduri trimise de nepoţi bunicilor. Astăzi cutia poştală, mâine ce urmează?

Marca poştală îşi pierde credibilitatea.