Astăzi, ritmul demolărilor, tot la Arad, a atins cote alarmante. O înnoire duşmănoasă , face să dispară case, palate, fabrici, lăsându-ne fără mărturii şi istorie. Nimic nu rămâne în urma buldozerului. Vom suferi cumplit din cauza zelului demolator, turiştii care vor veni la noi, urmaşii noştri, vor parcurge bulevarde anonime, străzi impersonale, marea industrie ante şi interbelică a ajuns un simplu capitol dintr-o arheologie industrială. Vom rămâne cu cofrete, cabluri ca lianele în junglă, aparate de condiţionare, multe, multe, toate la vedere.

Iată , în cele ce urmează, mă adresez celor responsabili, aleşilor noştri, să păstreze urmele a trei fabrici, mari şi importante, foste mărturii de prioritate a Aradului, cu care ne putem mândri astăzi.

Fabrica de gaz, gaz sărac, cum i se spunea, ce folosea la iluminatul oraşului, după Timişoara, noi fiind următorii din România. Construită în 1869. Aflată în spatele fabricii TEBA. Astăzi, măcar să ferim de la dispariţie felinarele.

Din faimoasa Cărămidărie, 1869, să păstrăm măcar un coş industrial, loc pentru o plăcuţă comemorativă.

Fabrica de automobile MARTA, 1892, în Vlaicu, devenită o hrubă jerpelită. Dintr-o hală şi turn, să facem un muzeu al fostei ASTRA, unde s-au produs avioane, vagoane, armament, etc.

Nu-i destul, nimic n-a mai rămas din ITA, FITA, IMAR, urmează ASTRA, Indagrara şi moara , din case cu amintiri, din locaţiile celebre, din Fabrica de Zahăr veche şi nouă, din Abator şi altele.

Închei acest apel umanitar, prezentându-vă un felinar cu gaz , ce este imperios necesar să fie preluat de Muzeul Judeţean, ca unică mărturie a unei priorităţi de civilizaţie arădeană. Două au mai rămas în curtea Palatului Cenad. Deasemenea din Fabrica de Gaz, să păstrăm o porţiune de zid, atât cât ar fi necesar pentru a fixa o plăcuţă cu amintirea ei.

Vă asigur , stimate domnule primar, că toate aceste mărturii, păstrate, vor putea constitui atracţii pentru un Arad , devenit atracţie turistică într-un viitor ce începe cu MÂINE.

Keramitul menţionat în DEX98, :

KERAMIT s.m. Gresie ceramică obţinută prin arderea amestecului de argilă refractară cu marnă dolomitică, folosită la fabricarea dalelor de pavaj. – Din fr. keramite. Iată pentru ce, dalele rezistente, nu s-au uzat, materialul fiind de natură ceramică, dură.

Se poate spune că frumoasele dale, irezistibile, au dispărut – ca noi-nouţe – ne fiind uzate, prea au tentat, prea au făcut cu ochiul. Singura vină ce s-ar fi putut atribui străzilor pavate cu keramit, a constituit-o lipsa de întreţinere, denivelări la margini, dispariţii prin acoperire cu gunoaiele şi colbul străzii. Pavatul străzilor cu keramit, s-a început în 1906 , pe timpul domniei Împăratului Francois-Joseph I-ul al Austriei şi rege al Ungariei, şi al primarului oraşului Arad, Laios Variasi, ne comunică istoricul arădean , prof. Ianos Ujj. Dispariţia lor, fără urmă, pe parcursul a doi, trei primari recenţi, este gata-gata să intre în istorie.

Lipsa lucrărilor de întreţinere a fondului locativ, a drumurilor şi a tot ce am moştenit de la societatea românească antebelică, boala socialismului românesc, a lovit şi în străzile pavate cu keramit. Străzile menţionate au rezistat eroic, mai bine de cât cele asfaltate, până nu demult, în zilele noastre, când au fost decopertate, (dalele dispărute), apoi asfaltate, apoi reparate, reîntrând în cunoscutul ciclu : peticire toamna, gropi şi hârtoape în primăvară.

Pe scurt, keramitul s-a evaporat, au dispărut pe nesimţite, sărmanele dale, gold-gelb , marturii din epoca de strălucire a Aradului.

Vă amintiţi de falnicele echipaje cu caii strălucind, de faimoasele birje arădene, trecând în cadenţă şi tropot de potcoave, ca într-o operetă vieneză, pe keramitul vinovat de amintirile unor vremi romantice.