A apărut în Adevărul de seară din 2 iunie un articol care relatează că de pe casele din centrul Aradului cad ornamentele. Nimic nou, noi tot băunăm despre asta de câțiva ani. În același articol se face vorbire și despre Inspecoratul de Stat în Construcții care supraveghează. Adică face nimic. Știm și asta. De asemenea se vorbește despre costurile mari a unei renovări – aici am să revin mai jos – și veniturile mici ale locatarilor din aceste clădiri. Clar și acest lucru. Bun și? Ca orice articol din presa de pe la noi, nici acesta nu vorbește despre soluții. Hai că o fac eu.

A locui in plin centrul unui oraș într-o clădire istorică, eventual declarată monument, este un lux peste tot în lume. Cine nu își permite acest lux, nu are decât să se mute de acolo. Să vândă apartamentul și să se mute în Vlaicu într-o garsonieră. Nu avem numai drepturi, avem și obligații, și dacă nu ne putem achita de ele, ne retragem. Demisionăm din rangul de locuitor în centru și îi lăsăm în față pe cei care își permit acest lucru.

E clar că oamenii aceștia nu pleacă de bunăvoie. Trebuiesc siliți. Că nu se pot muta cu forța? Ba da. Nu prin evacuare forțată, evident. Prin impozite, prin amenzi date de ISC sau de Primărie, prin execature silită dacă nu pot să se achite de datorii. Sunt un porc de câine? Poate, dar sunt legi care dacă ar fi aplicate exact la asta s-ar ajunge, și dacă aplicarea legii înseamnă cinism, fie.

Revenind la costuri, în articolul amintit s-a vorbit despre 5000 euro pentru renovarea fațadei unei clădiri late de 12m și înalte de 15m. Cât? Proiect, autorizație de construcție, schele, materiale, manoperă pentru dat jos tencuiala și ornamentele vechi și refacerea lor în forma originală, căratul molozului cu mașini de 3.5t pentru că 16t nu are voie în centru și transportul materialelor noi în același mod, refacerea tîmplăriei de pe fațadă – geamuri, poarta de intrare, mutarea cablurilor a cofretelor de gaz și cele electrice, schimbarea burlanelor și jgeaburilor, hă-hăăă! Toate astea pe o clădire istorică, veche de  peste 100 ani. 5000 euro? Hai mă!

Vă dați seama că acești oameni habar nu au despre ce e vorba? Nici măcar la nivel de idee nu își pun problema unei RESTAURĂRI. Nu au auzit de așa ceva, pentru ei renovare înseamnă o cârpelă de doi bani făcută de un bețiv care dă cu mistria pentru doi litri de monopol. La majoritatea clădirilor din centru cheltuielile de resturarea se ridică la multe ZECI DE MII de euro. Evident că locatarii nu au aceste sume dar sunt convins ca dacă ar face rost de 5000, ar da jos fără vreo remușcare toate ornamentele ca să tragă o tencuială de câcat. Înjurăm noi autoritățile, dar în acest caz problema reală sunt proprietarii. Săraci și ignoranți.

Aștept înjurăturile.