În municipiu se fură și simbolurile.

Au fost odată , demult, și astăzi nu mai sunt. Aveam până în urmă cu câțiva ani, o cutie poștală, trainică, frumoasă, sigură, un simbol ce reprezenta România și instituția, P.T.T.R. POȘTA TELEGRAF TELEFON. Cu încetul, totul a început a merge din rău în mai rău, astfel din P.T.T.R. se ajunge la Regie autonomă , apoi companie națională, iar cutiile poștale tradiționale, turnate din fontă, vopsite în albastru cu orarul de ridicarea corespondenței scris citeț, fixate solid pe un perete, ori pe un cadru metalic înfipt în pământ, au dispărut, așa, de la o zi la alta.

A apărut cutia din plastic, pe care nu mai scrie orarul, și este fragilă, din care răufăcătorii, în plin centrul orașului demontează ușa de acces, lucru ne semnalat niciodată la rubrica :- – Aflăm de la poliție -, și mucles, cum a dispărut conținutul cutiei devastate. Săracii destinatari. Apoi, toate cutiile poștale la care s-au furat ușile , au stat câte două săptămâni ca mărturie al gradului de civilizație, apoi, din lipsa de uși de rezervă, cutia este desființată, luată din locul ei și problema a fost rezolvată într-un pur stil românesc. Ultima ispravă s-a petrecut în fața Liceului Pedagogic, priviți fotografia anexată. Îi pasă cuiva, fraților , de faptul că destinatarii nu vor mai primi plicul? Probabil că atunci când vom ajunge Capitală Culturală, în Arad nu vor exista cutii poștale, și rău făcătorii se vor orienta spre domenii mai rentabile. În ediția virtuală www.glsa.ro sunt fotografiile mai multor cutii devastate ce astăzi au dispărut cu totul.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.