1. Doamna ing. MONICA FUFEZAN director al S.C. MODA S.A. ARAD.
S.C. MODA S.A. a împlinit pe 7 iulie 2009, 50 ani de existenţă. Astăzi S.C. MODA este singura întreprindere de industrie uşoară care a supravieţuit, adaptându-se rapid şi eficient la noile cerinţe. Doamna inginer Monica Fufezan a contribuit la schimbarea fundamentală a fostei fabrici de confecţii, asigurându-i competitivitatea pe piaţa internă şi internaţională. Astăzi fabrica de confecţii arădeană este o întreprindere modernă, fiind utilată cu cele mai avansate echipamente şi utilizează cele mai noi tehnologii. Propunerea Asociaţiei, pentru acordarea Diplomei de Excelenţă, doamnei ing. Monica Fufezan, reprezintă şi recunoaşterea eforturilor depuse de Domnia sa, un caz aparte de perseverenţă şi tenacitate.

2. Domnului Viorel Lazăr patronul Întreprinderii ”LAZAR & SOHNE” producător şi distribuitor de carne şi produse din carne, Arad. Str. 6 Vânători nr. 1-3.
Domnia sa, a cumpărat ANTRPOZITELE ANDRENYI, teren şi clădire. Clădirea, un model exemplar al stilului SECESSION geometric, construită după planurile renumitului arhitect arădean Lajos Szántay, impozantă, fără pereche, situată în partea de vest a oraşului, a devenit brand-emblemă a societăţii ce a înfiinţat-o. Mai mult, clădirea odinioară antrepozit, a fost inclusă în planurile de dezvoltare ale societăţii.
Pentru faptul că a valorificat această clădire, a tratat-o cu tot respectul, i-a redat strălucirea de odinioară, facând notă aparte printre investitorii arădeni, considerăm că domnul Viorel Lazăr este îndreptăţit să fie recompensat cu Diploma de Excelenţă. În plus, şi-a dovedit respectul şi consideraţia faţă de istoria şi valorile arădene. Rog să vă amintiţi de soarta fostelor fabrici ale Aradului intrate în domeniul arheologiei industriale, dispărute fără urmă.

Recent Asociaţia Economică Romano-Germană DRW Arad a lansat arădenilor invitaţia să participe la întâlnirea lunară „SĂRBĂTOAREA DE VARĂ” , din 17 iulie 2010. În program erau cuprinse printre alte atracţii, vernisaj de pictură, plimbare cu „Săgeata verde” , Muzeul Tramvaiului Electric Gioroc, şi (mai bine nu era) vizitarea Muzeului Viei şi Vinului de la Miniş. Ziua s-a încheiat cu o formidabilă degustare de vinuri patronată şi animată de Mircea Dinescu poet şi mai recent viticultor.

Eu, care am vizitat deseori muzeul , îmi pregăteam prietenii din grupul de arădeni invitaţi, şi mai ales pe Mircea Dinescu, recent viticultor, -„ O să vedeţi un muzeu minunat, cu mărturii şi dovezi despre evoluţia cultivării viţei în Zona Aradului”. Ce a însemnat – şcoala de puieţi de viţă – care a salvat via de filoxera. Muzeul realizat prin strădania celui mai renumit enolog, domnul Alexandru Mihalca.
Autobuzul, de la drumul judeţean a intrat pe aleea bălăriilor şi a rugilor de mure până în dreptul clădirii care găzduieşte Muzeul Viţei şi Vinului. Interiorul neîngrijit, panouri explicative cu literele desprinse, prăfuit, becuri arse, ne atrăgător, fără stăpân. Pe prag la intrare creştea iarba. La etaj unde odinioară era o terasă, coridor şi camere , ca într-o cabană de lux, astăzi gunoi şi mizerie. O cameră fără uşă găzduia mobilă veche, învechită, uzată descomplectată. Un şopron care găzduieşte utilaje vechi de făcut must, aparţinând unor tehnologii populare din trecut, este părăsit, fără explicaţiile necesare cu rugii de mure întinşi pe laturile din plase de sârmă şi pe uşa de acces. Plantaţia de migdali neîngrijită , arată jalnic. Pe partea sudică, geamurile şi scările exterioare sunt complect acoperite cu plante sălbatice şi cu spini. O paragină este astăzi tot complexul muzeal.

Oare, Muzeul aparţine Staţiunii de Cercetări Viticole? Este în subordonarea Centrului Cultural Judeţean Arad? Despre starea actuală, ştie Direcţia pentru Cultură ,Culte, Patrimoniu? Pe al cui obraz este intabulat acest Muzeu cu care ne-am făcut de râs, fără un ghid de circumstanţă, din tot Institutul de Cercetări, ce să conducă vizitatorii.

Alt caz mai grav. Dacă un grup de turişti vizitează Sinagoga Ortodoxă, este de ne-conceput să nu-i fie prezentat localul ce a găzduit odinioară prima primărie a Aradului, pe str. Tribunul Axente, din imediată apropiere. Clădirea datează, din surse locale probabile, 1720, fiind cunoscută ca –Primăria Sârbească -. Ce explică ghidul turiştilor? Casa nu are plăcuţă comemorativă, ziduri crăpate, aspect infect, jalnic, curtea cu canalul menajer înfundat…. Cazul acesta este un caz fericit, obiectivul turistic, Sinagoga, este în bună stare, împrejurimile degradează impresia. Dar ce ne facem cu alte monumente clasificate, ce sunt ele însăşi, într-o stare avansată de ruină. Câteva; Vila Urban pe str. Cloşca nr.4, Complexul Indagrara din Aurel Vlaicu, casa din str. Eminescu nr.10, Fabrica de Tutun din Grădişte, Clădirea de pe str. Episcopiei nr.18, Clădirea şi Teatrul Vechi Hirschl etc. Monumentele istorice din str.Ghiba Birta la numerel 16,18,20. Probabil că pentru toate acestea se aşteaptă autorizaţia de demolare.

Iar acum un ultim caz. Aradul păstrează încă dovezile unor evenimente, priorităţi naţionale şi chiar europene. Mă refer la singurul punct de transvazare a apelor menajere, Shone, cel de la Burza, încă în stare perfectă. A funcţionat din 1896 până în 1968, fiind premieră europeană. În 1913 a fost dată în folosinţă Calea Ferată Electrică Arad-Podgoria, printre primele din Europa şi prima în ţară. !n 1937 a fost dată în folosinţă telefonia automată cu 4 numere, prima în ţară după Bucureşti. În Arad a existat o renumită fabrică de clopote, Hönig. Ea a fost desfiinţată când a apărut Fabrica Strungul.
Mă opresc din enumerat, şi nu intenţionez să le fac inventarul. Din păcate, la toate cele enumerate , la celelalte care mai sunt, le lipsesc de pe faţade plăcuţele cu numele arhitectului şi plăcile comemorative ale personalităţilor care au locuit acolo.

Oare vom avea vreodată banii necesari, şi dorinţa să facem dreptate trecutului nostru, să ne păstrăm dovezile din anii când eram europeni, cu oameni importanţi, evenimente însemnate, clădiri extraordinare, fabrici mari, bulevarde luminoase fără cabluri şi cofrete, să avem şi noi ce iubi şi cinsti, cu ce ne lăuda în faţa altora. Ghizii să aibă ce prezenta străinilor, fără restricţii şi trasee speciale ce să ocolească mizeriile. Să avem şi motive, de suflet, să nu ne plece copii în căutarea binelui, peste mări şi ţări.

Vă rugăm să nu votați modificarea Ordonanței de Urgență a Guvernului 114/2007 în forma propusă de Comisia de administratie publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic.

OUG 114/2007 prevede interzicerea schimbării destinației spațiilor verzi urbane. Prin modificarea propusă de Comisia de administratie publică, se prevede interzicerea schimbării destinației doar pentru spațiile verzi din registrul spațiilor verzi al localităților. Dar 95-98% din localități nu au întocmit încă registrul spațiilor verzi, deci prevederea este pentru moment goală de conținut.

Prin modificarea prevederilor OUG 114/2007 ne vom întoarce la situația din anii 2005-2007, când mii de hectare de spații verzi urbane s-au pierdut prin construirea în parcuri și pe spațiile verzi dintre blocurile de locuințe.

Amintim că marea majoritate a localitaților din România sunt departe de norma europeană de 26 mp spațiu verde pe cap de locuitor și cu atât mai departe de norma recomandată de Organizația Mondială a Sănătății. Amintim că statisticile arată o dublare a incidenței bolilor respiratorii la copii și a bolilor cardiovasculare la vârstnici în marile orașe din România.

În primăvara anului 2009 au avut loc mai multe dezbateri publice între Comisia de administratie publică, Ministerul Mediului și organizațiile noastre, în urma cărora am ajuns la un compromis rezonabil asupra reglementării spațiilor verzi urbane. Nu înțelegem de ce Comisia de administrație publică propune o soluție care diferă de soluția agreată. Ne exprimăm disponibilitatea de a discuta din nou acest subiect.

Anexa conține detalieri de natură juridică ale argumentelor din prezenta scrisoare.

Cu considerație,

Alianţa Civică
Agenţia de Monitorizare a Presei – Active Watch
Asociaţia ALMA-RO
Asociaţia Bate Şaua să Priceapă Iapa
Asociaţia Bucureşti
Asociaţia Collage City. Arta. Arhitectură
Asociaţia Culturală Goodartofnoon
Asociaţia EcoAssist
Asociaţia Frontul Negustoresc Obor
Asociația Greenitiative
Asociaţia Investitorilor din Centrul Istoric (AICI)
Asociaţia Komunitas
Asociaţia pentru Arheologie Industrială
Asociaţia pentru Conservarea Ariilor Protejate Biocultural “Salvaţi Vama Veche”
Asociația pentru Dezvoltare Urbană
Asociaţia pentru Tranziţia Urbană (ATU)
Asociația Pro Democratia – Club Bucuresti
Asociația Pro-Do-Mo
Asociaţia “Pro Urbe” Arad
Asociaţia Rhabillage (Case care Plâng)
Asociaţia RPER – Rencontres du Patrimoine Europe – Roumanie
Asociaţia Salvaţi Bucureştiul
Asociaţia Salvaţi Dunărea si Delta
Asociaţia Sighisoara Durabilă
Asociația Studenţilor si Doctoranzilor Români din Franţa – ADERF
Asociaţia Terra Ecologica
Asociaţia Zona Drumul Potcoavei
Forumul Civic Românesc
Freedom House Romania
Fundația Academia Civică
Fundaţia Eco-Civica
Fundația Media Art & Social Experiment
Fundaţia Pro Patrimonio
Generaţia Verde
Grupul Arhiterra
Grupul Miliţia Spirituală
Grupul pentru Dezvoltare Locală
Grupul pentru Dialog Social (GDS)
Ordinul Arhitecţilor din Romania – OAR
Societatea Academică din România – SAR
Transparency International
Uniunea Arhitecţilor din Romania – UAR
ViitorPlus – Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă

Modernizarea Aradului a fost concepută fără a se urâţi faţadele palatelor cu care înaintaşii noştri se mândreau. Modernizarea, cablurile din fibră de sticlă, iată, pot face casă bună cu canalul ce împlineşte 73 ani.
Cu surprindere am descoperit, accidental, pe strada din fotografie un cablu ce făcea o buclă din canalul descoperit.

Abordez lucrătorul ce realiza lucrarea, de la care am aflat:

-Este un cablu din fibră de sticlă ce alimentează nevoile de internet ale unor birouri de pe stradă. Cablul traversează, în canalul de telefonie, o distanţă apreciabilă, din faţa Primăriei până aici şi merge mai departe. Din acest canal sunt alimentate blocurile şi casele cu utilităţile necesare.

Iată stimaţi arădeni, o lecţie din care ar putea învăţa cei ce eliberează autorizaţiile de montarea cablurilor, dar şi proprietarii acestor cabluri. Un cablu tras prin canal subteran are multiple avantaje, aduce profit municipalităţii care poate închiria spaţiul, operatorii utilităţilor au soluţia optimă pentru protecţia şi siguranţă instalaţiilor.

Ce frumos ar fi oraşul acesta fără cabluri, ţevi galbene cu gaz, cofrete ordonate cu capacele ce închid instalaţiile electrice.

Modernizarea oraşului este vitală, dar nu cu ori ce preţ.

Apoi nu pot să scriu fără a mă documenta în DEX-ul/1975 pe care-l am la îndemână. Iată ce aflăm:

1. CIVISM. Atitudine, zel, devotament de care dă dovadă un bun cetăţean.

2. CIVILIZAT. Care are o cultură şi o tehnică înaintată, care a ajuns la un nivel superior de civilizaţie, la un standard de viaţă ridicat. Care este manierat, politicos.

Totul se referă la oameni şi la o anumită atitudine a lor. Precizez, ca o excepţie, nu se referă la arădeni şi la administraţia oraşului. Cu precizie nu, fotografiile acestea vă vor dovedi pentru ce.

Cofretul deschis, periculos, aflat într-un loc circulat din Piaţa Orizont, face parte din sutele de cofrete electrice din care „doamna în negru cu coasa în mână” rânjeşte arădenilor. Cofretele nimănui, descuiate, deschise, cu uşile de vizitare lipsă, manipulate de electricieni neglijenţi, iresponsabili, leneşi, fără cheile încuietorilor în trusa de scule.

Cutie poştală devastată, este ultimul caz dintre cele 4-5 existente până acum în Arad şi semnalate de către subsemnatul. Fapt cu adevărat excepţional, ne mai întâlnit nicăieri, în nici o ţară vizitată. Se vede că Poşta Română, proprietara tuturor cutiilor poştale, instituţie cu emblemă protejată de lege, a statului, nu are demnitate, prestigiu, seriozitate. CUTUMA cu – siguranţa mărcii poştale – timbrul pus pe scrisoarea corect adresată, care depusă în cutia poştală ,ajunge sigur la adresant. Iată o lovitură dată LEGII nescrise care guvernează , egal, în toate colţurile GLOBULUI PĂMÂNTESC. Dar scrisorile care erau în cutie, atunci când a fost devastată , oare unde sunt? Cazul este de neiertat.

Nimic mai dezonorant pentru cetăţenii şi administraţia Aradului , ca aceste două blesteme puse alăturat.

După frecvenţa cu care se repetă cazurile grosolane în Arad, PRO URBE şi-a pierdut speranţa de revenire la normalitate.

La aşa administraţie, aşa cetăţeni, sau, la aşa cetăţeni, administraţia pe care o merită.

Priviţi la fotografia nr.1. Un animal fumător, un bou, şi-a aruncat chiştocul aprins într-un coş de gunoi, obişnuit , din plastic, de culoarea tieforange, (eu nu fac politică), care n-a suportat batjocura şi a ars cu gunoi cu tot. Ziceam deunăzi că la noi chiştoacele nu fac nici doi bani, le arunci pretutindeni, în faţa Tribunalului bunăoară, în gară, pretutindeni, şi nu vine un poliţai comunitar, jandarm, poliţist, să evalueze chiştocul în lei, zeci de lei, să se ajungă, în final, ca doar milionarii să-şi poată rezerva plăcerea de a arunca peste tot chiştoacele. La arădeni, vedeţi cu toţii, a arunca chiştocul este o plăcere , măi frate. Iată, doar una dintre apucăturile de nevindecat ale arădenilor. Şi câte mai sunt încă.

Tot în fotografia nr.1 vedeţi un cofret, unul dintre sutele de cofrete ale nimănui. Deschise, periculoase, la îndemâna copiilor, căţeilor, cofretele hazardului…La fel ca şi chiştoacele, cofretele sunt răspândite pretutindeni, pe str. Unirii de la cap la coadă, pe Revoluţiei toate „ASTRELE 1939” sunt descuiate, în Piaţa Gării, în Piaţa Soarelui din Micălaca, în Parcul Eminescu, în Piaţa A.Iancu, luaţi aminte şi observaţi-le. La astfel de administraţie, şi cetăţenii sunt pe măsură.

Soluţii de îndreptare sunt. Poftim , soluţia pentru chiştoace: Una bucată Hot. a Cons. Municipal care să evalueze chiştocul la , propun eu, ieftin, 20 lei bucata. Cum te-a prins, cum te-a amendat. Arunci arădeanule chiştocul, te costă!

Pentru coşurile de gunoi, propun soluţia din fig.2, furată de mine din Barcelona. Nu se pot fura, nu se pot aprinde, că-s de fier oameni buni. Cu preţul a 3 cutii de gunoi din plastic tieforange, se poate monta unul fără moarte.

În fine, pentru că electricienii de odinioară ai aradului s-au dus sus, departe, cei contemporani, ca meserie au devenit superficiali, delăsători, leneşi, unici într-o Europă civilizată. Dragilor, electricienii lu’ peşte, oare vă puteţi imagina pe Diagonal-ul din Barcelona, ori pe bulevardul Champs-Elyses din Paris, ori pe Corso în Aradul anilor 1939, ca vreun cofret să fie descuiat?

Soluţia nr.3, tot printr-o Hot. de Cons. Municipal, să fie obligaţi electricienii să poarte legată cu şnur, la gât, cheia de la cofretele electrice publice, să le descuie, să intervină la siguranţe, apoi să le încuie la loc. Metoda-i veche, de prin anii 1948-1989 când părinţii legau la gâtul copiilor cheia apartamentului. Simplu.

Domnilor, hai să nu ne mai facem de râs. Nu aruncaţi chiştoacele aprinse la coşul de gunoi, dar nici pe jos. Electricienilor să nu vă bateţi joc de meserie, încuiaţi cofretele.
În fine, iar îmi vine în minte domnul parlamentar european Iosif Matula, care nu poate găsi răspunsuri potrivite, atunci când vreun coleg de parlament ar vedea cofrete vraişte, coşuri de gunoi arse cu plasticul trefilat ca nişte mustăţi. Dar, de cum arată palatul de pe str. Horea nr 2, monument istoric , pentacolor, ca vai de mama lui, tocmai unde-şi are domnia sa cabinetul, ce să explice? Poate doar cu influenţa domniei sale , lucrurile vor reintra într-un făgaş normal.

PRO URBE speră, n-a încetat să spere.

Inițiatorii acestui proiect sunt parlamentarii Vasile Gherasim (PD-L), Mircea Dusa (PSD-PC) si Relu Fenechiu (PNL). Proiectul de lege a fost depus la Senat în martie 2009 și a fost respins. Guvernul Boc nu a susținut proiectul de lege, însă Camera Deputaților l-a aprobat pe data de 3 noiembrie.

Proiectul de lege “pentru modificarea și completarea articolului 7 din Legea 50/1992 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții” introduce două alineate care prevăd următoarele:

•”Dacă în termen de 30 de zile de la data depunerii documentației complete, în conformitate cu anexa 1, autorizația nu a fost emisă de către autoritațile prevăzute la articolul 4, aceasta va fi considerată aprobată tacit.”
• “Termenul de 30 de zile curge de la momentul completarii documentatiei.” Vezi detalii aici

Potrivit initiatorilor, aceasta modificare ar trebui sa reduca timpul de asteptare pentru autorizatia de construire care si in legislatia actuala este de 30 de zile. “Autorizatia de construire se emite in cel mult 30 de zile de la data inregistrarii cererii. In practica, durata reala a obtinerii autorizatiei de construire se poate prelungi pana la cateva luni, ceea ce blocheaza executarea lucrarilor si poate cauza pierderi pentru stat prin neplata unor taxe ulterioare emiterii autorizatiei de construire”, se spune in expunerea de motive.

Gheorghe Patrascu: Nicaieri in lume nu este acest sistem

“Va da nastere unor probleme juridice foarte mari. Nicaieri in lume nu este acest sistem. Actele depuse pentru eliberarea unei autorizatii de construire trebuie verificate atent. In felul acesta te trezesti ca cineva se apuca sa construiasca pe terenul altuia si vine la tine la primarie sa spuna ca are acord tacit”, ne-a declarat Gheorghe Patrascu, arhitectul sef al Capitalei.

Cam de aceeasi parere este Liviu Dobre, arhitectul sef adjunct al Capitalei, responsabil cu autorizarile la Primaria Capitalei: “Acordul Tacit nu este in regula, poate genera numeroase probleme. Asa nu mai ai niciun fel de control. Te trezesti ca au aparut niste case peste noapte si tu nu stii nimic de ele. Noi eliberam autorizatiile de construire in 30 de zile, insa sunt primarii care nu fac asta”.

Pe langa problemele de natura juridica, aceasta lege incurajeaza coruptia. “Noi inca nu avem un sistem administrativ atat de bine pus la punct ca acest acord tacit sa functioneze. Beneficiarul poate mitui mult mai usor un functionar ca sa uite sa raspunda in 30 de zile si ma trezesc cu tot felul de nenorociri aprobate in oras”, spune Dan Marin, vicepresedintele Filialei Bucuresti a Ordinului Arhitectilor din Romania.

Hotnews, joi, 5 noiembrie 2009

Referitor la „verdele care se pierde”, amintesc că din 2006, când Primăria comunica 4,59 mp/suprafaţă verde amenajată, raportată la nr. de locuitori, au dispărut : Parcul de la UTA, Parcul de la Palatul Sârbesc, Păduricea a fost ciuntită, iar zonele verzi amenajate s-au pustiit din lipsă de îngrijire. Cinic însă, au alimentat benefic nişte statistici, bune pentru dosarele Primăriei şi sursă de date afişate la simpozioane şi raportate de „instituţiile descentralizate”. Cât a mai rămas din 4,59? Mai ales că din copacii parcului din centru a muşcat cu nesaţ DRUJBA.

Referitor la patrimoniul construit, ei bine, aici este jale. Dar să le luăm metodic. Un semnal serios l-a dat expoziţia de fotografii „PATRIMONIUL ARHITECTURAL AL ARADULUI – ÎNCOTRO? Evenimentul a depăşit graniţele Aradului, devenind de interes naţional şi internaţional prin Internaţional Geografic. Expoziţia este o sinteză a dezastrului de astăzi în care se găseşte patrimoniului construit arădean.

Interesantă este şi gravă în acelaşi timp, situaţia edificiului de pe str. Horea nr.2. Intervenţii fără aprobare, lucrare de mântuială la CEC-BANK, 4 culori pe faţadă, poartă originală distrusă, situaţie ce n-a deranjat Primăria, Patrimoniul, Inspecţia în Construcţii, pe nimeni. Acolo îşi are biroul parlamentar dl. Matula, ce este pus în situaţie neplăcută, dacă vreun coleg parlamentar EU îi face o vizită. Altminteri, clădire emblematică situată în „curtea primăriei”, peste drum.

S-au demolat cu autorizaţii, clădirea de pe Episcopiei 10 şi de pe O.Goga nr.4. În Piaţa Veche (Heim Domokos) s-a făcut măcel. Toate cu autorizaţii. Sunt clădiri de patrimoniu, cu o arhitectură caracteristic arădeană, ce stau să se dărâme, palatul Urban de pe Cloşca nr.4, ansamblul Hirschl. Pe Eminescu nr.10 este o casă clasificată complect fără tencuială şi cu vitrine şi rame de plastic la parter. Cad ornamentele de pe clădiri, în centrul oraşului, Palatul Cenad este în pericol începând cu podul şi streşinile, la fel Palatul Neuman. Nu ne putem explica cum nu se sesizează din oficiu Primăria, care să atenţioneze sever proprietarii, apoi instituţiile care trebuie să intervină în lumina legilor, care există. Sunt pe rol, la instanţe ,procese ce tărăgănează cu anii, în vreme ce clădirile disputate se topesc văzând cu ochii.

Să aibă în vedere onorata Primărie că, astăzi, nu se mai pot fotografia clădirile emblematice, în scopul executării albumelor de artă şi a documentaţiei promoţionale, deoarece, cu două ,trei excepţii, la toate celelalte există pecetea neglijenţei, a nepăsării, a dezastrelor de toate felurile. Ornamente şi tencuială lipsă, geamuri şi uşi de plastic, culorile papagalilor pe faţade, şi ca cireaşa pe tortă, cofretele galbene, şi ţevi, cele electrice, şi şiraguri, plase de cabluri, atârnate de ornamentele ce n-au căzut încă.

Prezentul se dărâmă, ochii sunt aţintiţi spre viitorul luminos al Aradului, trecutul nu se mai vede din cauza întunericului. Asta este tristeţea noastră , durerea, oblojită de multă vreme cu promisiuni. Paleative domnilor.

În 2006, înainte de a se începe lucrările spre civilizaţia Aradului, Primăria se lăuda cu 4,59 mp suprafaţă zonă verde pe locuitor. De atunci a dispărut Parcul UTA, devenind un maidan periculos, unde sunt parcate tiruri şi autoturisme, cu lespezi de beton în loc de iarbă.

A dispărut parcul din Piaţa Sârbească, locul devenind insalubru, cu iarba crescută printre pavele, şi gunoaiele neridicate, cu coşuri de colectare pline. Lăzile pentru flori, în care cresc doze de bere şi buruieni întregesc grotescul. Pavele şi ziduri! O zonă gri, dezolantă. La alţii între liniile de tramvai creste cel mai frumos gazon, la alţii.

Despre Pădurice, mutilată, cu arborii, specii valoroase, tăiaţi, şi Lacul, o baltă cu mătasea broaştei. Din ea se taie cu zecii de mp, apoi inventam metode de reanimare!!!???  La Primărie n-are cine pune piciorul în prag, şi consilierii nu văd, ei votează privind de sus; sus de la etajul VI. Ce suprafaţă verde ne-a mai rămas dacă toleraţi ca maşinile să fie parcate pe iarbă, iar pe de altă parte, se aştern pavele peste spaţiul verde.

Recent au fost tăiaţi cei mai frumoşi copaci de pe bulevard. Dispar spaţiile în duşmănie,  atunci când OUG 114/2007 interzice schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi, indiferent de regimul juridic al acestora.

Afişe, gunoaie, insalubritate, oţetari.

Sacrificăm prezentul, urâţim, degradăm, murdărim.

Oraşul este lăsat pradă lipitorilor de afişe. Stâlpii de iluminat ASTRA 1938 , opere de artă, sunt mânjiţi cu zoaie  scârboase rămase în urma afişelor de la ultima campanie electorală. Nicăieri pe lume nu sunt batjocorite asemenea lucrări de artă, la alţii sunt vopsite cu lac negru, lucesc de curăţenie, desigur pe alte meleaguri.

Destul cu lucrările de mântuială. Au fost cheltuite sume uriaşe pentru amenajarea spaţiilor verzi, au fost plantaţi arbuşti scumpi, ce s-au uscat din lipsă de îngrijire şi de apă. Cineva a bifat ca sarcina îndeplinită, măi frate, a încasat banii , ce s-au evaporat astfel din bugetul local. Pustietatea se poate constata şi la Billa şi pe şoseaua ce urcă spre podul nou , spre Aradul Nou, ca un exemplu de superficialitate şi pagubă. Mă opresc aici, să nu intru într-un pomelnic funebru. Şi atunci, oare, cum de realizează Israelul, în oraşele răsărite în pustiu, 30-40 mp verde pe locuitor. Ar trebui să învăţăm să ne iubim pomii, nu să-i lăsăm să moară însetaţi ori năpădiţi de boli. Iar în funcţie de interese, vine drujba să-i reteze ca unică alternativă . Este adevărat , OŢETARUl , copacul erou în Arad, acesta, rezistă.

Mureşul, comoara noastră fără pereche, traversează oraşul dându-i rang înalt, apropiindu-l de vestite capitale europene, este, vai, vai, locul de depozitarea gunoaielor în albie şi junglă de nepătruns în zona urbană. Colcăie lighioanele şi şerpii pe malul drept spre Teba. Sper să convingă imaginile ce le anexez.

Iarba, costreiul, buruiana din soiul – iarba asfaltului – şi volbura, ce se încăpăţânează să crească, fără apă, să ne facă-n ciudă,  la margine de trotuar şi treaptă, dând senzaţia de temple hinduse părăsite. De toate avem în Piaţa Spitalului, chiar şi putoarea dejecţiilor ce curg leneşe prin canalele  din aceiaşi piaţă.

Oraşul nostru nu-i circ! Şi totuşi se permite să se lipească afişe şi pe monumente istorice clasificate. A ajuns de tot râsul Spitalul ORL. Spray-iurile colorate mânjesc faţadele curate ale clădirilor abia terminate. A fost odată Hot.Cons.Municipal 186/10 iun.06, ce reglementează reclama, o mai mare gogoaşă n-au votat munciţii noştri consilieri.

Gunoaiele invadează oraşul. La Boul Roşu, în spate la SPAR, în Micălaca, după str. Renaşterii, în albia Mureşului dejecţii împuţite, vaci şi oile pasc iarba infectată. La Teba, într-un şantier abandonat se adună alte gunoaie. Viaductul spre Grădişte, ascunde cel mai infect depozit de gunoaie, iar pe acolo arădenii şi-au făcut trecătoare, scurtătură, spre gară.

Iată , stimaţi consilieri, printre altele, ce ne diferenţiază de Europa, chiar dacă ne-am compara cu fostele ţări comuniste, tot oraşul oţetarilor suntem, oraşul cu gara cea mai mizerabilă; îţi rupi picioarele pe scările subterane spre linii de garare. Oraşul în care marcajul străzilor provoacă noduri şi altercaţii în circulaţie. Suntem săraci, am mai auzit scuza din 1946, dar pentru o marcare corectă nu sunt necesari bani suplimentari.  În ritmul şi maniera cu care dumneavoastră toleraţi, şi votaţi, în consens  înnoirea oraşului, foarte curând, vor dispare parcuri, case emblematice,  dovezile unor activităţi cu care eram primii în Europa.

Civilizaţia impune dragoste faţă de arădeni şi nu dispreţ.