Modernizarea Aradului a fost concepută fără a se urâţi faţadele palatelor cu care înaintaşii noştri se mândreau. Modernizarea, cablurile din fibră de sticlă, iată, pot face casă bună cu canalul ce împlineşte 73 ani.
Cu surprindere am descoperit, accidental, pe strada din fotografie un cablu ce făcea o buclă din canalul descoperit.

Abordez lucrătorul ce realiza lucrarea, de la care am aflat:

-Este un cablu din fibră de sticlă ce alimentează nevoile de internet ale unor birouri de pe stradă. Cablul traversează, în canalul de telefonie, o distanţă apreciabilă, din faţa Primăriei până aici şi merge mai departe. Din acest canal sunt alimentate blocurile şi casele cu utilităţile necesare.

Iată stimaţi arădeni, o lecţie din care ar putea învăţa cei ce eliberează autorizaţiile de montarea cablurilor, dar şi proprietarii acestor cabluri. Un cablu tras prin canal subteran are multiple avantaje, aduce profit municipalităţii care poate închiria spaţiul, operatorii utilităţilor au soluţia optimă pentru protecţia şi siguranţă instalaţiilor.

Ce frumos ar fi oraşul acesta fără cabluri, ţevi galbene cu gaz, cofrete ordonate cu capacele ce închid instalaţiile electrice.

Modernizarea oraşului este vitală, dar nu cu ori ce preţ.

Apoi nu pot să scriu fără a mă documenta în DEX-ul/1975 pe care-l am la îndemână. Iată ce aflăm:

1. CIVISM. Atitudine, zel, devotament de care dă dovadă un bun cetăţean.

2. CIVILIZAT. Care are o cultură şi o tehnică înaintată, care a ajuns la un nivel superior de civilizaţie, la un standard de viaţă ridicat. Care este manierat, politicos.

Totul se referă la oameni şi la o anumită atitudine a lor. Precizez, ca o excepţie, nu se referă la arădeni şi la administraţia oraşului. Cu precizie nu, fotografiile acestea vă vor dovedi pentru ce.

Cofretul deschis, periculos, aflat într-un loc circulat din Piaţa Orizont, face parte din sutele de cofrete electrice din care „doamna în negru cu coasa în mână” rânjeşte arădenilor. Cofretele nimănui, descuiate, deschise, cu uşile de vizitare lipsă, manipulate de electricieni neglijenţi, iresponsabili, leneşi, fără cheile încuietorilor în trusa de scule.

Cutie poştală devastată, este ultimul caz dintre cele 4-5 existente până acum în Arad şi semnalate de către subsemnatul. Fapt cu adevărat excepţional, ne mai întâlnit nicăieri, în nici o ţară vizitată. Se vede că Poşta Română, proprietara tuturor cutiilor poştale, instituţie cu emblemă protejată de lege, a statului, nu are demnitate, prestigiu, seriozitate. CUTUMA cu – siguranţa mărcii poştale – timbrul pus pe scrisoarea corect adresată, care depusă în cutia poştală ,ajunge sigur la adresant. Iată o lovitură dată LEGII nescrise care guvernează , egal, în toate colţurile GLOBULUI PĂMÂNTESC. Dar scrisorile care erau în cutie, atunci când a fost devastată , oare unde sunt? Cazul este de neiertat.

Nimic mai dezonorant pentru cetăţenii şi administraţia Aradului , ca aceste două blesteme puse alăturat.

După frecvenţa cu care se repetă cazurile grosolane în Arad, PRO URBE şi-a pierdut speranţa de revenire la normalitate.

La aşa administraţie, aşa cetăţeni, sau, la aşa cetăţeni, administraţia pe care o merită.

Priviţi la fotografia nr.1. Un animal fumător, un bou, şi-a aruncat chiştocul aprins într-un coş de gunoi, obişnuit , din plastic, de culoarea tieforange, (eu nu fac politică), care n-a suportat batjocura şi a ars cu gunoi cu tot. Ziceam deunăzi că la noi chiştoacele nu fac nici doi bani, le arunci pretutindeni, în faţa Tribunalului bunăoară, în gară, pretutindeni, şi nu vine un poliţai comunitar, jandarm, poliţist, să evalueze chiştocul în lei, zeci de lei, să se ajungă, în final, ca doar milionarii să-şi poată rezerva plăcerea de a arunca peste tot chiştoacele. La arădeni, vedeţi cu toţii, a arunca chiştocul este o plăcere , măi frate. Iată, doar una dintre apucăturile de nevindecat ale arădenilor. Şi câte mai sunt încă.

Tot în fotografia nr.1 vedeţi un cofret, unul dintre sutele de cofrete ale nimănui. Deschise, periculoase, la îndemâna copiilor, căţeilor, cofretele hazardului…La fel ca şi chiştoacele, cofretele sunt răspândite pretutindeni, pe str. Unirii de la cap la coadă, pe Revoluţiei toate „ASTRELE 1939” sunt descuiate, în Piaţa Gării, în Piaţa Soarelui din Micălaca, în Parcul Eminescu, în Piaţa A.Iancu, luaţi aminte şi observaţi-le. La astfel de administraţie, şi cetăţenii sunt pe măsură.

Soluţii de îndreptare sunt. Poftim , soluţia pentru chiştoace: Una bucată Hot. a Cons. Municipal care să evalueze chiştocul la , propun eu, ieftin, 20 lei bucata. Cum te-a prins, cum te-a amendat. Arunci arădeanule chiştocul, te costă!

Pentru coşurile de gunoi, propun soluţia din fig.2, furată de mine din Barcelona. Nu se pot fura, nu se pot aprinde, că-s de fier oameni buni. Cu preţul a 3 cutii de gunoi din plastic tieforange, se poate monta unul fără moarte.

În fine, pentru că electricienii de odinioară ai aradului s-au dus sus, departe, cei contemporani, ca meserie au devenit superficiali, delăsători, leneşi, unici într-o Europă civilizată. Dragilor, electricienii lu’ peşte, oare vă puteţi imagina pe Diagonal-ul din Barcelona, ori pe bulevardul Champs-Elyses din Paris, ori pe Corso în Aradul anilor 1939, ca vreun cofret să fie descuiat?

Soluţia nr.3, tot printr-o Hot. de Cons. Municipal, să fie obligaţi electricienii să poarte legată cu şnur, la gât, cheia de la cofretele electrice publice, să le descuie, să intervină la siguranţe, apoi să le încuie la loc. Metoda-i veche, de prin anii 1948-1989 când părinţii legau la gâtul copiilor cheia apartamentului. Simplu.

Domnilor, hai să nu ne mai facem de râs. Nu aruncaţi chiştoacele aprinse la coşul de gunoi, dar nici pe jos. Electricienilor să nu vă bateţi joc de meserie, încuiaţi cofretele.
În fine, iar îmi vine în minte domnul parlamentar european Iosif Matula, care nu poate găsi răspunsuri potrivite, atunci când vreun coleg de parlament ar vedea cofrete vraişte, coşuri de gunoi arse cu plasticul trefilat ca nişte mustăţi. Dar, de cum arată palatul de pe str. Horea nr 2, monument istoric , pentacolor, ca vai de mama lui, tocmai unde-şi are domnia sa cabinetul, ce să explice? Poate doar cu influenţa domniei sale , lucrurile vor reintra într-un făgaş normal.

PRO URBE speră, n-a încetat să spere.

Inițiatorii acestui proiect sunt parlamentarii Vasile Gherasim (PD-L), Mircea Dusa (PSD-PC) si Relu Fenechiu (PNL). Proiectul de lege a fost depus la Senat în martie 2009 și a fost respins. Guvernul Boc nu a susținut proiectul de lege, însă Camera Deputaților l-a aprobat pe data de 3 noiembrie.

Proiectul de lege “pentru modificarea și completarea articolului 7 din Legea 50/1992 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții” introduce două alineate care prevăd următoarele:

•”Dacă în termen de 30 de zile de la data depunerii documentației complete, în conformitate cu anexa 1, autorizația nu a fost emisă de către autoritațile prevăzute la articolul 4, aceasta va fi considerată aprobată tacit.”
• “Termenul de 30 de zile curge de la momentul completarii documentatiei.” Vezi detalii aici

Potrivit initiatorilor, aceasta modificare ar trebui sa reduca timpul de asteptare pentru autorizatia de construire care si in legislatia actuala este de 30 de zile. “Autorizatia de construire se emite in cel mult 30 de zile de la data inregistrarii cererii. In practica, durata reala a obtinerii autorizatiei de construire se poate prelungi pana la cateva luni, ceea ce blocheaza executarea lucrarilor si poate cauza pierderi pentru stat prin neplata unor taxe ulterioare emiterii autorizatiei de construire”, se spune in expunerea de motive.

Gheorghe Patrascu: Nicaieri in lume nu este acest sistem

“Va da nastere unor probleme juridice foarte mari. Nicaieri in lume nu este acest sistem. Actele depuse pentru eliberarea unei autorizatii de construire trebuie verificate atent. In felul acesta te trezesti ca cineva se apuca sa construiasca pe terenul altuia si vine la tine la primarie sa spuna ca are acord tacit”, ne-a declarat Gheorghe Patrascu, arhitectul sef al Capitalei.

Cam de aceeasi parere este Liviu Dobre, arhitectul sef adjunct al Capitalei, responsabil cu autorizarile la Primaria Capitalei: “Acordul Tacit nu este in regula, poate genera numeroase probleme. Asa nu mai ai niciun fel de control. Te trezesti ca au aparut niste case peste noapte si tu nu stii nimic de ele. Noi eliberam autorizatiile de construire in 30 de zile, insa sunt primarii care nu fac asta”.

Pe langa problemele de natura juridica, aceasta lege incurajeaza coruptia. “Noi inca nu avem un sistem administrativ atat de bine pus la punct ca acest acord tacit sa functioneze. Beneficiarul poate mitui mult mai usor un functionar ca sa uite sa raspunda in 30 de zile si ma trezesc cu tot felul de nenorociri aprobate in oras”, spune Dan Marin, vicepresedintele Filialei Bucuresti a Ordinului Arhitectilor din Romania.

Hotnews, joi, 5 noiembrie 2009

Referitor la „verdele care se pierde”, amintesc că din 2006, când Primăria comunica 4,59 mp/suprafaţă verde amenajată, raportată la nr. de locuitori, au dispărut : Parcul de la UTA, Parcul de la Palatul Sârbesc, Păduricea a fost ciuntită, iar zonele verzi amenajate s-au pustiit din lipsă de îngrijire. Cinic însă, au alimentat benefic nişte statistici, bune pentru dosarele Primăriei şi sursă de date afişate la simpozioane şi raportate de „instituţiile descentralizate”. Cât a mai rămas din 4,59? Mai ales că din copacii parcului din centru a muşcat cu nesaţ DRUJBA.

Referitor la patrimoniul construit, ei bine, aici este jale. Dar să le luăm metodic. Un semnal serios l-a dat expoziţia de fotografii „PATRIMONIUL ARHITECTURAL AL ARADULUI – ÎNCOTRO? Evenimentul a depăşit graniţele Aradului, devenind de interes naţional şi internaţional prin Internaţional Geografic. Expoziţia este o sinteză a dezastrului de astăzi în care se găseşte patrimoniului construit arădean.

Interesantă este şi gravă în acelaşi timp, situaţia edificiului de pe str. Horea nr.2. Intervenţii fără aprobare, lucrare de mântuială la CEC-BANK, 4 culori pe faţadă, poartă originală distrusă, situaţie ce n-a deranjat Primăria, Patrimoniul, Inspecţia în Construcţii, pe nimeni. Acolo îşi are biroul parlamentar dl. Matula, ce este pus în situaţie neplăcută, dacă vreun coleg parlamentar EU îi face o vizită. Altminteri, clădire emblematică situată în „curtea primăriei”, peste drum.

S-au demolat cu autorizaţii, clădirea de pe Episcopiei 10 şi de pe O.Goga nr.4. În Piaţa Veche (Heim Domokos) s-a făcut măcel. Toate cu autorizaţii. Sunt clădiri de patrimoniu, cu o arhitectură caracteristic arădeană, ce stau să se dărâme, palatul Urban de pe Cloşca nr.4, ansamblul Hirschl. Pe Eminescu nr.10 este o casă clasificată complect fără tencuială şi cu vitrine şi rame de plastic la parter. Cad ornamentele de pe clădiri, în centrul oraşului, Palatul Cenad este în pericol începând cu podul şi streşinile, la fel Palatul Neuman. Nu ne putem explica cum nu se sesizează din oficiu Primăria, care să atenţioneze sever proprietarii, apoi instituţiile care trebuie să intervină în lumina legilor, care există. Sunt pe rol, la instanţe ,procese ce tărăgănează cu anii, în vreme ce clădirile disputate se topesc văzând cu ochii.

Să aibă în vedere onorata Primărie că, astăzi, nu se mai pot fotografia clădirile emblematice, în scopul executării albumelor de artă şi a documentaţiei promoţionale, deoarece, cu două ,trei excepţii, la toate celelalte există pecetea neglijenţei, a nepăsării, a dezastrelor de toate felurile. Ornamente şi tencuială lipsă, geamuri şi uşi de plastic, culorile papagalilor pe faţade, şi ca cireaşa pe tortă, cofretele galbene, şi ţevi, cele electrice, şi şiraguri, plase de cabluri, atârnate de ornamentele ce n-au căzut încă.

Prezentul se dărâmă, ochii sunt aţintiţi spre viitorul luminos al Aradului, trecutul nu se mai vede din cauza întunericului. Asta este tristeţea noastră , durerea, oblojită de multă vreme cu promisiuni. Paleative domnilor.

În 2006, înainte de a se începe lucrările spre civilizaţia Aradului, Primăria se lăuda cu 4,59 mp suprafaţă zonă verde pe locuitor. De atunci a dispărut Parcul UTA, devenind un maidan periculos, unde sunt parcate tiruri şi autoturisme, cu lespezi de beton în loc de iarbă.

A dispărut parcul din Piaţa Sârbească, locul devenind insalubru, cu iarba crescută printre pavele, şi gunoaiele neridicate, cu coşuri de colectare pline. Lăzile pentru flori, în care cresc doze de bere şi buruieni întregesc grotescul. Pavele şi ziduri! O zonă gri, dezolantă. La alţii între liniile de tramvai creste cel mai frumos gazon, la alţii.

Despre Pădurice, mutilată, cu arborii, specii valoroase, tăiaţi, şi Lacul, o baltă cu mătasea broaştei. Din ea se taie cu zecii de mp, apoi inventam metode de reanimare!!!???  La Primărie n-are cine pune piciorul în prag, şi consilierii nu văd, ei votează privind de sus; sus de la etajul VI. Ce suprafaţă verde ne-a mai rămas dacă toleraţi ca maşinile să fie parcate pe iarbă, iar pe de altă parte, se aştern pavele peste spaţiul verde.

Recent au fost tăiaţi cei mai frumoşi copaci de pe bulevard. Dispar spaţiile în duşmănie,  atunci când OUG 114/2007 interzice schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi, indiferent de regimul juridic al acestora.

Afişe, gunoaie, insalubritate, oţetari.

Sacrificăm prezentul, urâţim, degradăm, murdărim.

Oraşul este lăsat pradă lipitorilor de afişe. Stâlpii de iluminat ASTRA 1938 , opere de artă, sunt mânjiţi cu zoaie  scârboase rămase în urma afişelor de la ultima campanie electorală. Nicăieri pe lume nu sunt batjocorite asemenea lucrări de artă, la alţii sunt vopsite cu lac negru, lucesc de curăţenie, desigur pe alte meleaguri.

Destul cu lucrările de mântuială. Au fost cheltuite sume uriaşe pentru amenajarea spaţiilor verzi, au fost plantaţi arbuşti scumpi, ce s-au uscat din lipsă de îngrijire şi de apă. Cineva a bifat ca sarcina îndeplinită, măi frate, a încasat banii , ce s-au evaporat astfel din bugetul local. Pustietatea se poate constata şi la Billa şi pe şoseaua ce urcă spre podul nou , spre Aradul Nou, ca un exemplu de superficialitate şi pagubă. Mă opresc aici, să nu intru într-un pomelnic funebru. Şi atunci, oare, cum de realizează Israelul, în oraşele răsărite în pustiu, 30-40 mp verde pe locuitor. Ar trebui să învăţăm să ne iubim pomii, nu să-i lăsăm să moară însetaţi ori năpădiţi de boli. Iar în funcţie de interese, vine drujba să-i reteze ca unică alternativă . Este adevărat , OŢETARUl , copacul erou în Arad, acesta, rezistă.

Mureşul, comoara noastră fără pereche, traversează oraşul dându-i rang înalt, apropiindu-l de vestite capitale europene, este, vai, vai, locul de depozitarea gunoaielor în albie şi junglă de nepătruns în zona urbană. Colcăie lighioanele şi şerpii pe malul drept spre Teba. Sper să convingă imaginile ce le anexez.

Iarba, costreiul, buruiana din soiul – iarba asfaltului – şi volbura, ce se încăpăţânează să crească, fără apă, să ne facă-n ciudă,  la margine de trotuar şi treaptă, dând senzaţia de temple hinduse părăsite. De toate avem în Piaţa Spitalului, chiar şi putoarea dejecţiilor ce curg leneşe prin canalele  din aceiaşi piaţă.

Oraşul nostru nu-i circ! Şi totuşi se permite să se lipească afişe şi pe monumente istorice clasificate. A ajuns de tot râsul Spitalul ORL. Spray-iurile colorate mânjesc faţadele curate ale clădirilor abia terminate. A fost odată Hot.Cons.Municipal 186/10 iun.06, ce reglementează reclama, o mai mare gogoaşă n-au votat munciţii noştri consilieri.

Gunoaiele invadează oraşul. La Boul Roşu, în spate la SPAR, în Micălaca, după str. Renaşterii, în albia Mureşului dejecţii împuţite, vaci şi oile pasc iarba infectată. La Teba, într-un şantier abandonat se adună alte gunoaie. Viaductul spre Grădişte, ascunde cel mai infect depozit de gunoaie, iar pe acolo arădenii şi-au făcut trecătoare, scurtătură, spre gară.

Iată , stimaţi consilieri, printre altele, ce ne diferenţiază de Europa, chiar dacă ne-am compara cu fostele ţări comuniste, tot oraşul oţetarilor suntem, oraşul cu gara cea mai mizerabilă; îţi rupi picioarele pe scările subterane spre linii de garare. Oraşul în care marcajul străzilor provoacă noduri şi altercaţii în circulaţie. Suntem săraci, am mai auzit scuza din 1946, dar pentru o marcare corectă nu sunt necesari bani suplimentari.  În ritmul şi maniera cu care dumneavoastră toleraţi, şi votaţi, în consens  înnoirea oraşului, foarte curând, vor dispare parcuri, case emblematice,  dovezile unor activităţi cu care eram primii în Europa.

Civilizaţia impune dragoste faţă de arădeni şi nu dispreţ.

Calitatea aerului nostru, printre altele, constă în conţinutul de oxigen. Mă voi referi la oxigen, componenta esenţială pentru viaţă. Plantele furnizează oxigenul, (chiar şi iarba), consumând bioxidul de carbon.

Rolul ierbii. Întâi alimentează statisticile, respectiv mp suprafaţă verde amenajată revenită pe locuitor. Sub 4,6 mp/loc la noi. Odată amenajat un spaţiu verde, cât de mic, vin edilii şi-l adaugă la statistici. Pentru realizarea covorului verde sunt mobilizate forţe importante şi bani mulţi. Se plantează arbuşti ornamentali valorând peste 15 lei/buc. Se inaugurează, ziarele semnalează evenimentul, politica, ca un şarpe de casă intră pe nesimţite în mijlocul evenimentului. Vedeţi, şi totuşi s-a făcut ceva, spun înmărmuriţi admiratorii.

Spaţiile cu iarbă verde, vie, bucură ochii, apropie civilizaţia, impun ordinea şi curăţenia, mai puţin în Arad, cu excepţii în faţa Primăriei. La Billa de exemplu, arbuştii au fost udaţi la plantare, apoi lăsaţi în plata Domnului. Pagubă în muncă şi bani, toţi s-au uscat. Ca peste tot, mai puţin la Primărie.

Este pe lume o cutumă care guvernează, mai puţin la noi. FAŢĂ DE TOT CE AI CREIAT, COPII, urmaşii tăi, PATRIMONIU, AI SEMĂNAT ORI PLANTAT, ÎŢI ASUMI

IMPLICIT O RESPONSABILITATE. Consecinţele nerespectării acestei cutume sunt de cele mai multe ori groaznice. Ai semănat iarbă, ai plantat un pom ornamental, un nou spaţiu verde ne încântă, excelent, ai îmbunătăţit statistica, dar tu ca edil, ţi-ai asumat o responsabilitate. La noi responsabilitatea este inegală, depinzând de subiectivismele nu-ştiu-cui. Este sigur că tot ce s-a făcut , frumos şi util, a consumat din banii noştri.

Asta la noi, unde vedem cum este, dar la alţii, parcă sunt de pe altă planetă. În Israel, spaţiile verzi urbane amenajate, sunt de un verde crud, strălucesc, şi furnizează oxigenul vieţii. Mă întreb , cum este posibil? Dar să se întrebe şi grădinarul şef, Gospodăria Comunală, Polarisul. Ştiţi că tot Israelul s-a clădit într-un pustiu , cum n-am văzut în România. Apoi Polonia, Slovacia, parcă ar fi şi ele dintr-o lume aparte, cum noi nici nu îndrăznim să visăm. Condiţii de relief, de climă, ca la noi, şi iar nu pot să acord nici o scuză alaiului de responsabili din Arad. Despre urbanism, cerul şi pământul, atunci când şi acestea au suferit ca şi noi, jugul comunist, vina vinelor de pretutindeni, în Estul sălbatic al EU. Ce palate, ce case, ce bijuterii, fără clime, fără cofrete, fără reclame lipite pe frumos, fără câini vagabonzi. Ce spaţii verzi, ca-n rai, până la trotuar, polonezii iubesc iarba, au un cult pentru ea, slovacii, la fel.

NIMIC MAI DEZOLANT, ÎNTR-UN ORAŞ, CA PAJIŞTEA MOARTĂ, SEACĂ, DE CULOARE GALBEN SPRE GRI, ACOPERIND SPAŢII ÎNTINSE ÎN PIEŢE ŞI PARCURI. ARBUŞTI UCIŞI SADIC CU LIPSA APEI. Pentru ce am semănat iarba, pentru ce am plantat arbuştii? Pentru statistici?

Acum am o dorinţă, ca membru al Asoc. Pro Urbe, (poate Dumnezeu să mă ajute), să asist la o şedinţă a Consiliului Municipal din Sanok, din sudul Poloniei, ori din Mako, ori Bratislava, ori Tel-Aviv…, este pe acolo un secret, ce trebuie să-l aflu. Cum îngrijesc ei iarba şi faţadele. Să le prezint fotografii de la BILLA, din Piaţa Spit. Judeţean, din Parcul UTA. Poate ei pot să-mi sugereze idei. Este o minune mare, cu adevărat, când la noi nu se poate interzice parcarea pe spaţiile verzi şi înmulţirea oţetarilor.

A fost un război al nervilor, cu spectatori pasivi, toate instituţiile competente şi Primăria, în stand by, aşteptau deznodământul. Legea plutea pe deasupra câmpului de bătaie, aştepta să fie solicitată, dar n-a fost aşa. Până la urmă Arhiepiscopia Aradului a cedat si CUTIA PANDOREI a dispărut. Aici s-a ajuns la normal.

Acest episod rezolvat, devenit o pildă pentru alte sute de asemenea cazuri ce aşteaptă soluţionarea, în care noi am dovedit scepticilor că, IATĂ SE POATE, iar proprietarul palatului a dovedit, înţelegere şi înţelepciune.

Ei, totul este bine, când se termină cu bine. Rămâne de acum să vedem cum să rezolvăm ruşinosul caz de pe str. Horia nr.2 , cu faţada recondiţionată şi cu poarta originală în ruină.

În numele celor ce au contribuit la rezolvarea cazului Pro Urbe felicită ARHIEPISCOPIA.

OŢETARUL.

Acest arbore are carismă.

Să cităm  din  DEX:

„Arbore cu frunze compuse , alterne, cu flori galbene-verzui şi cu fructe roşii-purpurii ale cărui scoarţă şi frunze, bogate în tanin, se folosesc în tăbăcărie, iar fructele la fabricarea oţetului”.

Fiind o explicaţie prea sumară, să complectăm DEX-ul.

Oţetarul are simţuri aparte, vă voi dovedi. Creste doar aparent spontan pe domeniul public ori privat din mediul urban. Oţetaru-i, piază-rea, ca pisica neagră. Unde creşte, acolo se întâmplă ceva rău.

Prezenţa lui prevesteşte nenorociri. Creşte „spontan” acolo unde urmează să apară AUTORIZAŢIA DE DEMOLARE. Bunăoară în curtea fabricii de peste drum de PECO, pe COCORILOR, oţetarii înalţi acoperă nişte ruine ca de după bombardament. Gardul înalt le maschează, nişte pikamere harnice se aud distinct din stradă, iar oţetarii vestesc un eveniment ce se apropie implacabil, ca moartea. În incinta Fabricii de Zahăr veche este plin de oţetari. La fel, în curtea fostei Fabrici de Oţet, fala Vinalcolului de odinioară.

Prezenţa lui dovedeşte că stăpânul locului este leneş. Poate fi şi situaţia când oţetarul apare pe locul, aparent părăsit, nelucrat, stăpânul aşteptând a altă AUTORIZAŢIE, cea de construire. Atunci când stăpânul nu ştie ce-i sapa, ori foarfecele de vie, după doi ani de la apariţie, oţetarul trebuie tăiat cu drujba.

Prezenţa lui dovedeşte bunătatea, ca pâinea caldă, a Primăriei

Bunătatea de a nu se implica şi de a proteja grupurile de oţetari, ce apar pe domeniul public, cu predilecţie în centrul municipiului, spre exemplu în savana Libelula la ieşire de la cinema Dacia. Ce să facă Primăria? Să sape? Să-i taie? Ea n-are asemenea instrumente. Ea are doar chitanţe.

Oţetarii marchează viaductele şi conductele magistrale.

Grădinar şef de am avea, ar putea lua măsuri ca aceştia să crească într-un ritm egal, între arbori, şi la distanţă egală faţă de aceste lucrări de artă. Bunăoară pe Praporgescu la viaduct.

Apar cu anticipaţie, prevestind dispariţia zonelor verzi.

La concurenţă cu pirul, scaieţii, traista ciobanului şi căptălanul, apare la capete de rondouri sufocând  nevinovata si delicata iarbă. Iar dacă din secetă, fecale de câini, peturi, chiştoace, mor toate plantele, vă asigur oţetarul rezistă, prosperă. Deci, unde apare oţetarul, sigur, pot să jur, dispare iarba. Oţetarii au făcut, auzi domnule, să dispară Parcul UTA. Mai sunt acolo nişte exemplare viguroase, ce, deja, pot fi folosiţi ca suport pentru minunatele afişe electorale.

În fine, trebuie să termin cu oţetarii, dar nu înainte de a le menţiona câteva particularităţi. Testează vigilenţa proprietarului, fie de grădină, ori de domeniu public, apare perfid, creşte neobservat, creşte iute ca-n poveste, până ce ţine loc de palmier şi intră în evidenţa Agenţiei de Protecţia Mediului, când adio, nu mai ai voie să-l tai. Te prinde şi Garda.

A câştigat competiţia cu PRUNUL, din a cărui fructe se face ţuica, un flagel al societăţii moderne, alcoolismul, din fructele oţetarului se prepară oţetul, zice DEX-ul.

Există o ierarhie printre oţetarii urbani, la Arad, întâiul oţetar din municipiu tronează în curtea Primăriei, pe post de cocotier. Urmează şcoala de oţetari, mlădiţe tinere, din faţa Palatului Justiţiei, jos în parc. Urmează cei de la Libelula, în plin centru, apoi cei istorici de la Fabrica de Zahăr, cei medicinali din curtea Spitalului Judeţean, restul , din păcate, sunt atât de mulţi, câtă frunză şi iarbă…

Deci, să strigăm o lozincă: TRĂIASĂ OŢETARUL, ARBORELE NOSTRU URBAN! Şi , şiiii OCROTIŢI OŢETARII!!!