Intocmește constiincios proecte din punct de vedere technic, estetic și economic ăn conformitate cu regulamentele municipale pe care le va respecta;

Fixează costul real al clădirilor ce proectează și stabilește condițiunile de execuțiune ale lucrărilor, veghind apoi la buna lor execuție;

[...]

Szántay și contemporanii săi le-au respectat întocmai. A ieșit ceea ce vedeți pe bulevard. Văzând manelele ce se construiesc azi și modul în care se distrug valorile existente, deduc că din actualul Carnet de Arhitect s-a scos prima pagină.

P.S. Cunosc arhitecți care nu au nimic în comun cu Adrian Copilul Minune. Acest articol nu se adresează lor.

Clădirea a fost cumpărată de Ioan Isai, un om de afaceri din Arad, în 2006. În acel moment clădirea era într-o stare irecuperabilă, fiind furate până şi grinzile acoperişului. Expertiza efectuată de o echipă din Cluj a relevat că pereţii sunt compromişi şi clădirea TREBUIE demolată. Prezenta un pericol pentru trecători. Proprietarul a demolat clădirea şi a fost obligat să transporte molozul la 60km. Operaţiunea a costat 4 miliarde de lei vechi. A fost demolată şi Vila de pe vale, starea ei tehnică fiind similară.

În 2006 deja exista pe vale o staţie de pompare pentru alimentarea cu apă a localităţii. Era într-o stare jalnică, nu se folosea. Teoretic servea pentru alimentarea de avarie. Moneasa se alimentează de pe un puţ forat. Compania de apă a obţinut fonduri europene pentru reabilitarea staţiilor de alimentare, printre ele şi aceasta de pe vale. Lucrările nu au fost pornite, s-au obţinut doar fondurile. În acel moment Isai a propus consiliului local mutarea acestei staţii mai jos pe vale, pe cheltuiala lui. A făcut proiectul, a făcut rost de teren, a obţinut toate avizările. Cei de la compania de apă au fost de acord, consiliul local a fost de acord. Cei de la Consiliul Judeţean nu. Au refuzat proiectul pentru că în noua locaţie, cu câţiva metri mai jos, ar fi fost nevoie de o pompă suplimentară al cărei consum ar fi crescut costurile de exploatare cu 50 lei pe an. Reţineţi 50 lei, 12 euro pe an. După ce omul a investit mai mult de jumătate de milion de euro în proiectele proprii, demolare, proiectele pentu mutarea staţiei… Motiv ridicol, doar ca preşedintele de atunci să arate că dacă el nu vrea, nimeni nu mişcă în judeţ.

Între timp staţia s-a construit. S-a închis peştera, pentru că de acolo ia apă. Peştera a fost un important obiectiv turistic,era vizitabilă dacă se lăsa liberă ieşirea. Apa se scurgea din ea. Acum e pe post de rezervor de apă pentru situaţii de secetă, într-o localitate unde media multianuală a precipitaţiilor este triplă faţă de Arad. Pe valea vecină, cea cu Hotel Moneasa, este o staţie de pompare similară. Nu accea s-a reabilitat, deşi este pe domeniul public, ci aceasta care este pe un domeniu privat, chiar dacă se sacrifica principalul obiectiv turistic natural din Moneasa, peştera.

În acest moment proiectul de reabilitare a băilor este total compromis. Noi am văzut acest proiect. El presupunea reconstrucţia clădirii băilor. Faţada a fost lăsată în picioare pentru fi integrată în clădirea nouă, tocmai pentru a păstra atmosfera clădirii. Ar fi fost construit un centru spa şi câteva vile mai sus pe vale. Peştera trebuia să fie vizitabilă şi s-ar fi reabilitat şi lacul cu nuferi şi aleea de urcare pe vale. Parcarea era prevăzută jos în vale, pentru a nu perturba ecosistemul văii.

Proiectul nu se poate realiza pentru că legea spune că în jurul staţiei de alimentare trebuie păstrată o zonă de protecţie de 25m fără clădiri. Practic toată lăţimea văii este zonă de protecţie. Cei de la Consiliul Judeţean ştiau foarte bine asta şi au sabotat principala investiţie din Moneasa doar pentru că aşa a vrut muşchii lor. În plus toată investiţia din bani europeni a fost prezentată opiniei publice ca mare realizare, deşi s-au băgat bani grei în ceva inutil. De faptul că au constuit pe terenul altuia, ce să mai vorbim.

Momentan Ioan Isai plăteşte redevenţa pentru apa termală din Moneasa, apă termală de care evident el nu se poate folosi. Toţi (Hotel Moneasa, ştrandul,..) folosesc apa caldă fără să plătească un ban iar Ioan Isai este prezentat în zonă ca şmecherul care a pus mâna pe apa caldă. Dacă nu curăţa puţul, nici apă caldă nu mai era. Omul nici nu mai vrea să audă de Moneasa, nu ştie ce să facă cu clădirea şi terenul, este scârbit de toată tevatura creată de aleşii noştri. Ar putea să se judece ani de zile, poate ar câştiga, dar nu este nebun să investescă milioane de euro undeva unde este privit ca un duşman. Credeţi-ne, omul nu este un şmecher. Nu aţi auzit de el în presă, nu a furat, nu a dat tunuri. Am stat de multe ori în vorbă cu dânsul, este un intelectual cu pregătire tehnică care prin 20 de ani de muncă a ajuns să câştige suficienţi bani ca să poată face ceva frumos. Nu a fost lăsat.

Să fim clar înţeleşi: Ioan Isai a vrut, consiliul local Moneasa a vrut, Regia de Apă-Canal a vrut, primarul poate ar fi vrut şi el. Actualul europarlamentar Iosif Matula nu a vrut. Punct.

Academician Cornelia Bodea. Se numără printre oamenii de ştiinţă cei mai reprezentativi ai istoriografiei româneşti. Faima operei domniei sale, a depăşit graniţele României. A predat mulţi ani lecţii de Istorie Universală la Universitatea din Boston, declarată ulterior Cetăţean de Onoare al oraşului Boston. Om de ştiinţă arădean respectat peste tot în lume. A ctitorit în incinta Spitalului Judeţean Arad o biserică, gest ce n-a fost egalat, înţelegând să investească spre linistea sufletească a celor în suferinţă. Zidirea bisericii a urmat ca o recunoştinţă personală la acordarea ,pentru meritele ştiinţifice, a titlului de Cetăţean de Onoare al oraşului Arad Şi-a donat în întregime, impresionanta bibliotecă personală arădenilor, Universităţii Aurel Vlaicu. Lista impresionantei bibliografii personale începe în 1937, publicând volumul –CETATEA DEZNEI – şi continuă de atunci, până-n zilele noastre.

Preot doctor Pavel Vesa. Opera domniei sale îl recomandă la excelenţă, cu argumente mult superioare unei enumerări de circumstanţă. Este unic, deoarece a scris istoria Bisericii Ortodoxe arădene. Cu o bibliografie impresionantă, anul trecut şi-a publicat lucrarea de doctorat, EPISCOPIA ARADULUI, Istorie, Cultură, Mentalităţi(1706-1918), Editura Universitară Clujeană, 2006, prefaţată de acad. Mircea Păcurariu, lucrare vastă ce a încorporat ani de cercetări ale izvoarelor documentare. Cartea acesta, precum şi întreaga-i operă scoate la lumină istoria unui domeniu intenţionat ţinut în umbră de regimul comunist. Alăturat prezentăm C.V şi lista bibliografică.

Doctor inginer Alexandru Mihalca. A realizat primul Muzeu al Viei şi Vinului din România, cu referire la viticultura jud.Arad, recunoscut apoi ca cel mai complect muzeu. Acesta face parte din Muzeul Judeţean Arad, unicat, aflat în incinta Staţiunii de cercetări Miniş. A publicat studii şi vaste lucrări de istorie agrară a judeţului Arad, dintre care o parte, o infimă parte le prezentăm aici. Activitatea domniei sale este neîntreruptă, cu toată vârsta înaintată, anunţă apariţia a noi volume. Unic istoric al viticulturii arădene, a cercetat şi publicat toate priorităţile naţionale din domeniu, Este membru al Asociaţiei Degustătorilor de Vin din România. Deţine secretul fabricării celebrului vin tonic MARA, iată şi în enologie există reţete secrete. Acesta, s-a confirmat a fi, rivalul românesc al cunoscutului vin PORTO.

Ioan Gui. Rafinat maestru cofetar, a „îndulcit” cu produsele preparate generaţii de arădeni. Recent a contribuit la istoria meseriei sale şi la renumele meseriei de cofetar arădean, prin transformarea casei în Muzeul Cofetăriei. A colecţionat, cheltuind importante resurse financiare, unelte, maşini, matriţe, reţete şi diplome câştigate în concursuri interne şi internaţionale de cofetarii arădeni. Muzeu unic în România, poate fi vizitat de toţi amatorii de „noutăţi” , ghid şi gazdă fiindu-le chiar maestrul Gui. Muzeul a fost inaugurat în 2006. Un singur lucru nu-l deţine, reţeta vestitelor fondante –VINGA- secret păzit şi apoi dus, într-o cofetăria a îngerilor de către creatorul lor, renumitul cofetar Draşkovici din Vinga.

Profesor arhitect Teodor Gheorghiu. Vicepreşedinte al Asociaţiei PRO URBE ARAD, om de ştiinţă ataşat de urbanismul şi dezvoltarea oraşului Arad. Şi-a dedicat întreaga activitate formărilor arhitecţilor , ca profesor la Institutul de Arhitectură din Timişoara. Cu argumente elaborate ştiinţific, dintr-o vastă experienţă profesională, a intervenit în toate ocaziile când s-a jalonat viitorul oraşului Arad. A apărat urbanismul arădean si istoria lui, publicând studii, articole şi cărţi de referinţă. S-a dovedit neiertător cu toate intenţiile administraţiei de a denatura tradiţia arhitecturii arădene, cu proprietarii , care nesocotind legislaţia, au modificat şi urâţit peisajul specific arădean. Este recunoscut pe plan naţional ca o somitate în domeniu, deţinând preşedinţia Direcţiei de Patrimoniu din Timişoara, apoi din motive personale , a cerut şi a preluat aceiaşi funcţie la Cluj.

Ce vis frumos! Se spune că 4 arbori sunt necesari ca un om să respire un aer curat. Din nefericire, peste tot se construieşte şi se extinde asfaltul ca pirul. Din Păduriţă, aproape n-a rămas nimic. Întâi a apărut o inutilă Casă de Cultură a Sindicatelor, apoi ce a urmat nu s-a mai putut opri…

Aradul a avut un primar, Salacz Gyula pe care orăşenii l-au votat vreo 30 ani la rând, unicat, bun să fie trecut în Cartea Recordurilor. Ce şi-a dorit primarul acela din poveste? Îşi dorea să realizeze, exact ce-şi doreau cetăţenii. Simplu şi logic. El a fost cel ce a oferit orăşenilor primele parcuri îngrijite de primărie. Există dovezi arhivate, pe care comuniştii nu au apucat să le distrugă.

Si cum spuneam, bucuros şi naiv, mi-am pus în gând să dovedesc că Aradul a avut grădinar şef, ce a funcţionat până în momentul în care regimul comunist l-a considerat o rămăşiţă burgheză. Prima preocupare a noii puteri instalate, în umbra tancului rusesc, a fost să distrugă toate urmele de civilizaţie. Printre altele a transformat postul de grădinar şef, apoi l-a făcut dispărut, atribuţiile trecând la Gospodăria Comunală. Am căutat urme în arhiva primăriei, să descopăr şi să scot la lumină, atribuţii, schema de organizare, salarizare, nume şi funcţionare, să pot dovedi continuitatea. NOI AM AVUT GRĂDINAR ŞEF! Cu toate că mărturiile scrise sunt dispărute, Dl. JÁNOSI JÓZSEF, 1888-1961, ultimul grădinar şef, este de găsit la locul de veci, undeva în cimitirul Pomenirea, cu placa de mormânt prăbuşită, aşteptând din partea arădenilor o floare în amintirea lui şi a parcurilor pe care le-a îngrijit cu abnegaţie şi pasiune. Eu îl ştiu din amintirile mamei, care a ţinut să mi le transmită. –„Să nu uiţi maichi, aici se odihneşte Ianosi, ultimul grădinar al oraşului, prieten cu bunicul tău, cu care făcea schimb de răsaduri şi plante ornamentale”. Apoi treceam mai departe la mormintele familiei, să ne rugăm pentru odihna sufletelor lor.