Când s-au schimbat la noi orânduirile, guvernanții înscăunați s-au năpustit asupra câinilor. Parcă câinii ar fi fost soluția salvatoare de la foamete și sărăcie. Îmi amintesc, locuiam la Pecica, era prin 1950, când primăria comunistă a dat ordin să se reducă numărul de câini, care consumă, ziceau ei, din hrana poporului. Deci, câinii trebuiau aduși la primărie, predați autorităților. A fost jale la Pecica. Mai târziu, în orașe, urmarea demolărilor și a concentrării populației în blocuri, au rămas câinii din fostele gospodării, de capul lor, părăsiți, din care s-au prăsit haitele câinilor comunitari de mai târziu.

Imediat după 2000 a început prigoana câinilor, cu sălbăticie, primitivism, cu cruzime, am văzut scene de neprivit, groaznice.

Câinelui – prietenul omului – i s-a hărăzit o soartă nemeritată. Chinuitul câinilor a devenit o regulă, deunăzi au fost omorâți 200 și băgați în saci, aliniați în curtea instituției ce trebuia să-i ocrotească.

Caii. După colectivizare , când s-a început sistemul (agri)-culturii colhoznice, în Pecica , (ca pretutindeni în RPR), s-a dat ordin din primărie pentru predarea cailor. Se considera că aceștia consumă din abundenta recoltă comunistă; mănâncă nemeritat. Până în 1945 n-am văzut cal prăpădit, neîngrijit, țăranii din Pecica își iubeau caii, se făleau cu caii lor; ce căruțe, ce cai , adevărate forțe ale naturii. A dispărut treptat dragostea pentru cai, tot mai des vedem gloabe înhămate la niște batjocuri de căruțe, lădoaie, cu cauciucuri de camion. Apoi au dispărut adevărații căruțași, uni își amintesc de ștrafurile cu doi cai ce cărau mărfuri prin oraș și coșuri de la Gara Electrică. Atât a decăzut cultul cailor, că nimeni nu-i mai ține decât pentru „fală” , scoși în sărbătoare. Caii au devenit povara satelor, astăzi, când statisticile spun că 45% din pământ nu este lucrat. În schimb sunt văzuți prin orașe , costelivi, ca vai de mama lor, tractând lăzi pe roți pline cu fier vechi.

Astăzi caii sunt bătuți cu parul, cu coada lopeții, „zbic” din piele cu ciucure din lână, colorat, nu mai există; în loc de piele s-a legat sârmă. Săracii cai! În Deltă au fost lăsați slobozi, fără stăpâni, de capul lor. Astăzi , ați văzut la TV, s-au sălbăticit. Iar ca să se răzbune pe aceste nobile animale, oamenii – neoameni, au prins caii să-i vândă la abatoare. Oameni ce n-au privit în ochii cailor, și n-au văzut blândețea și seninătatea animalului, ce-și iubea stăpânul. Cu caii s-a petrecut o fărădelege, la fel ca și cu căinii. Pacat!

Copacii. De la bunicul meu știu că, atunci când ai luat ultimul măr din pomul tău, să-i vorbești și să-i mulțumești: – „Mare mulțămită pentru rodul tău”!

Ați fost recent spre Oradea? Pe marginea drumului în reconstrucție , în zona intersecției cu drumul spre Sântana, duzii, stejarii, copaci la rând, sunt schilodiți cu crengile smulse, arată ca după bombardament, groaznic. O altă fărădelege. Dacă nu mai sunt necesari, legile nu mai permit copaci în imediata vecinătate a șoselei, tăiații domnilor, nu-i chinuiți. Ați făcut un spectacol de groază. – Mare mulțămită pentru umbra voastră!

Oare acum este rândul copacilor să fie chinuiți?

La comentariul meu atașez o singură fotografie. Un monument al cruzimii.

Interesantă iniţiativa de orientare profesională a tinerilor, utilă, cred, dar dacă ne referim La Poşta Română, şi ce oferă ea arădenilor, sunt mai multe observaţii şi amendamente. De fapt este dificil să gândeşti ca un arădean, tocmai din Timişoara!

De când, prin reorganizare naţională, Direcţia Arad a fost strămutată în Timişoara, am înregistrat un regres de imagine. Oficiul Poştal Nr 1, a fost mutat într-o locaţie  mai îndepărtată de centru oraşului, dincolo de Podgoria. Aradul a devenit, iată, oraşul ce nu are poştă în Centru. În locul oficiului, fost în centru, cu care am fost obişnuiţi, vreme de zeci de ani, nici măcar o cutie poştală nu s-a păstrat. Este un obicei ca în Arad, să faci curse pentru a depune o c.p. la cutie.

Oficiul Poştal nr. 2 , cel de la Gară, arată jalnic, desigur că nu poate oferi o atracţie pentru tinerii în căutare de job.  Exterior, uşi şi geamuri scorojite, uşi ce scârţâie din toate balamalele, mobilier în oficiu şi în sala coletelor, de pe vremea consolidării regimului comunist în România. Podea denivelată în sala coletelor , totul este gri mohorât, uzat, acoperit cu tablă galvanizată. Pereţii plini cu afişe şi instrucţiuni, pe care nimeni nu are vreme să le citească.

De când conducerea este în Timişoara, dacă cineva din Arad, reclamă că nişte nemernici, oameni-neoameni, au vandalizat o cutie poştală, rămasă fără uşă, măsura operativă, dictată de şefii timişoreni, este simplă şi eficace.  Să se desfiinţeze cutia. De atunci, cei din cartierul Pieţei  Orizont au rămas fără cutie. Cutia apropiată este la 1 kilometru.

Iar cutiile poştale, sunt într-un fel emblemă a României, cu siguranţă şi a Poştei Române.  Şi atunci, rog Direcţia din Timişoara să privească cutiile din Arad, cu ochii turiştilor, cu ochii celor veniţi de pe alte meleaguri,  unde se respectă aceste simboluri. La ei, cutiile, lucesc de curăţenie, cu programul de funcţionare scris vizibil, fără etichete şi mizerii lipite. La noi sunt o ruşine. Jegoase , mizerabile. Exemplul din fotografie reprezintă cutia vandalizată ,apoi desfiinţată din apropierea Parcului Orizont din Micălaca.

Pentru ce nu ne respectăm, noi pe noi, oameni buni? Să dăm un exemplu celor tineri, să considere Poşta o atracţie, la fel cu CFR-ul, în vremurile când trăiam într-o ţară admirată de Europa.

Trebuie să amintesc arădenilor că, oraşul era „grădinărit”, din tradiţie, în manieră europeană, în toată perioada interbelică. Privind ilustratele vremi, constatăm că bulevardele şi pieţele beneficiau de o vegetaţie îngrijită, soiuri alese, pomii tunşi ca la cosmetică. Pomii şi farmecul arhitecturii erau într-o armonie perfectă. Căutaţi vederi ce să reprezinte bulevardele, Regele Ferdinand I de la Primărie la Gara Electrică şi Regina Maria până la teatru, şi vă convingeţi singuri de cele afirmate. Parcurile noastre s-au realizat în jur de 1900 odată cu modernizarea centrului. Parcurile, „Faleza” şi bulevardele, sunt toate unice, şi-mi amintesc de voluptatea cu care le descria neuitatul arhitect Miloş Cristea.

Revenind la sadica şi sălbatica retezare a pomilor, faptul că n-am învăţat cum se face o toaletă , este o chestiune lăsată în voia sorţii şi a priceperii „celui cu drujba”. După mine, vina nu o poartă cel ce a dispus aranjarea pomilor, vina o poartă cel ce a instruit lucrătorii. Vă amintesc că în 2007 , toamna târziu, s-au tăiat pomii, la fel ca acum, iar în vara lui 2008, aceştia nu s-au mai regenerat, au murit. Iată că din „aventura” pomicolă a anilor 2007-2008 nu am învăţat nimic, din contră, se perseverează şi în 2011. Ne tăiem craca de sub picioare, un copac fabrică oxigenul pentru 2 persoane.

Prima fotografie reprezintă efectul mutilării pomilor din anul 2007. Locul, în faţă la Constructorul, fotografie făcută un an mai târziu, 2008. Clădirile există şi astăzi, pomii au dispărut. Apoi urmează imagini jalnice din parc, de pe bulevard, de pe T.Vladimirescu.

Asigur că, Aradul nu este un oraş lăsat la periferia legilor, la cheremul celor le încalcă. Avem o instituţie care are în mod special menirea să apere monumentele clasificate, DIRECŢIA pentru CULTURĂ, CULTE ŞI PATRIMONIU. Avem poliţie comunitară neinstruită, nepăsătoare la degradarea clădirilor de patrimoniu. În afară de problemele de circulaţie, la ce altceva se implică?

Dar, lipirea afişelor , mereu şi mereu, pe acelaşi faţade, cu tot riscul, reprezintă, în cele din urmă, un mesaj şi o întrebare. Bine, bine, dar pe ce să le lipim? Şi atunci, cine trebuie să de-a răspunsul?

Răspunsul trebuie să vină din partea Primăriei, prin instalarea unui cilindru pentru afişaj, din acelea ce există în toate oraşele civilizate. Dar există şi în Arad, insuficiente ca număr, chiar pe Bulevardul Revoluţiei. Investiţia se poate acoperi, deoarece fiecare afiş, făcut public, presupune o taxă plătită la Primărie, după un tarif stabilit cu mult timp în urmă.

O clădire cu trecut istoric important pentru Arad, cu faţada degradată,  pe care lipim şi afişe, dă senzaţia de clădire de închiriat, părăsită.  În mod sigur, cu peste 60 de ani în urmă a aparţinut statului. Astăzi cui aparţine?

Priviţi din str. Horea, spre Palatul Cultural, unde aspectul de oraş occidental frapează. Pe dreapta şi spre stânga se aliniază clădiri abundent decorate, şi în fundal tronează Palatul. La fel, priviţi în lungul bulevardului Decebal spre Boul Roşu şi invers, te vor uimi clădirile aliniate, impozantele balcoane şi ornamente. De departe încă nu se văd semnele degradării faţadelor. Sunt atât de impresionante imaginile că nici nu bagi de seamă cum ornamentele care se desprind, ţi-ar putea cădea în cap.

În centru oraşului şi pe bulevardele paralele alinierea la front este ordonată de regulamentele de urbanism locale, păzite cu străşnicie de primărie. Din loc în loc, monotonia frontului este întreruptă de turnurile de la colţul acoperişului, deasupra cornişei ce se înalţă spre cer. Turnurile , o combinaţie ingenioasă, inspirată, confecţionate din tablă galvanizată, cărămidă, geamuri, modele vegetale, dau Aradului un aspect unic. Structura de rezistenţă, este asigurată de o complicată combinaţie de grinzi din lemn, loc ideal pentru hoardele de porumbei.
De fapt, aceste turnuri au o singură menire, să fie frumoase, un fel de blazon pentru faima proprietarului. Iată o întrecere în frumos şi bun simţ, după cum sunt şi clădirile noastre, una mai frumoasă ca cealaltă.
Şi atunci, cum să ne explicăm că majoritatea turnurilor se găsesc într-o stare de degradare avansată, se descompun, devenind periculoase pentru pietoni şi pentru locatarii clădirilor. Să fi scăpat, aşadar, din vederile proprietarilor, fiind doar frumoase, şi nimeni nu se încumetă să le recondiţioneze. În imaginile anexate priviţi-le, sunt în suferinţă nemaipomenită, vânturile ploile, apa şi îngheţul detaşează bucăţi, transformându-le în bombe.

Dacă prin absurd, am rade turnurile , peisajul urbanistic devenind plat, Aradul n-ar mai fi Arad, ar fi o localitate fără personalitate, fără farmec, un oraş oarecare.
Ar fi ca într-un coşmar să-ţi imaginezi Piaţa Revoluţiei fără turnul de deasupra Finanţelor, fără cele două turnuri ale Palatului Neuman, fără cele ale Palatului Cenad fără….

Vă rugăm să nu votați modificarea Ordonanței de Urgență a Guvernului 114/2007 în forma propusă de Comisia de administratie publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic.

OUG 114/2007 prevede interzicerea schimbării destinației spațiilor verzi urbane. Prin modificarea propusă de Comisia de administratie publică, se prevede interzicerea schimbării destinației doar pentru spațiile verzi din registrul spațiilor verzi al localităților. Dar 95-98% din localități nu au întocmit încă registrul spațiilor verzi, deci prevederea este pentru moment goală de conținut.

Prin modificarea prevederilor OUG 114/2007 ne vom întoarce la situația din anii 2005-2007, când mii de hectare de spații verzi urbane s-au pierdut prin construirea în parcuri și pe spațiile verzi dintre blocurile de locuințe.

Amintim că marea majoritate a localitaților din România sunt departe de norma europeană de 26 mp spațiu verde pe cap de locuitor și cu atât mai departe de norma recomandată de Organizația Mondială a Sănătății. Amintim că statisticile arată o dublare a incidenței bolilor respiratorii la copii și a bolilor cardiovasculare la vârstnici în marile orașe din România.

În primăvara anului 2009 au avut loc mai multe dezbateri publice între Comisia de administratie publică, Ministerul Mediului și organizațiile noastre, în urma cărora am ajuns la un compromis rezonabil asupra reglementării spațiilor verzi urbane. Nu înțelegem de ce Comisia de administrație publică propune o soluție care diferă de soluția agreată. Ne exprimăm disponibilitatea de a discuta din nou acest subiect.

Anexa conține detalieri de natură juridică ale argumentelor din prezenta scrisoare.

Cu considerație,

Alianţa Civică
Agenţia de Monitorizare a Presei – Active Watch
Asociaţia ALMA-RO
Asociaţia Bate Şaua să Priceapă Iapa
Asociaţia Bucureşti
Asociaţia Collage City. Arta. Arhitectură
Asociaţia Culturală Goodartofnoon
Asociaţia EcoAssist
Asociaţia Frontul Negustoresc Obor
Asociația Greenitiative
Asociaţia Investitorilor din Centrul Istoric (AICI)
Asociaţia Komunitas
Asociaţia pentru Arheologie Industrială
Asociaţia pentru Conservarea Ariilor Protejate Biocultural “Salvaţi Vama Veche”
Asociația pentru Dezvoltare Urbană
Asociaţia pentru Tranziţia Urbană (ATU)
Asociația Pro Democratia – Club Bucuresti
Asociația Pro-Do-Mo
Asociaţia “Pro Urbe” Arad
Asociaţia Rhabillage (Case care Plâng)
Asociaţia RPER – Rencontres du Patrimoine Europe – Roumanie
Asociaţia Salvaţi Bucureştiul
Asociaţia Salvaţi Dunărea si Delta
Asociaţia Sighisoara Durabilă
Asociația Studenţilor si Doctoranzilor Români din Franţa – ADERF
Asociaţia Terra Ecologica
Asociaţia Zona Drumul Potcoavei
Forumul Civic Românesc
Freedom House Romania
Fundația Academia Civică
Fundaţia Eco-Civica
Fundația Media Art & Social Experiment
Fundaţia Pro Patrimonio
Generaţia Verde
Grupul Arhiterra
Grupul Miliţia Spirituală
Grupul pentru Dezvoltare Locală
Grupul pentru Dialog Social (GDS)
Ordinul Arhitecţilor din Romania – OAR
Societatea Academică din România – SAR
Transparency International
Uniunea Arhitecţilor din Romania – UAR
ViitorPlus – Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă

Apoi nu pot să scriu fără a mă documenta în DEX-ul/1975 pe care-l am la îndemână. Iată ce aflăm:

1. CIVISM. Atitudine, zel, devotament de care dă dovadă un bun cetăţean.

2. CIVILIZAT. Care are o cultură şi o tehnică înaintată, care a ajuns la un nivel superior de civilizaţie, la un standard de viaţă ridicat. Care este manierat, politicos.

Totul se referă la oameni şi la o anumită atitudine a lor. Precizez, ca o excepţie, nu se referă la arădeni şi la administraţia oraşului. Cu precizie nu, fotografiile acestea vă vor dovedi pentru ce.

Cofretul deschis, periculos, aflat într-un loc circulat din Piaţa Orizont, face parte din sutele de cofrete electrice din care „doamna în negru cu coasa în mână” rânjeşte arădenilor. Cofretele nimănui, descuiate, deschise, cu uşile de vizitare lipsă, manipulate de electricieni neglijenţi, iresponsabili, leneşi, fără cheile încuietorilor în trusa de scule.

Cutie poştală devastată, este ultimul caz dintre cele 4-5 existente până acum în Arad şi semnalate de către subsemnatul. Fapt cu adevărat excepţional, ne mai întâlnit nicăieri, în nici o ţară vizitată. Se vede că Poşta Română, proprietara tuturor cutiilor poştale, instituţie cu emblemă protejată de lege, a statului, nu are demnitate, prestigiu, seriozitate. CUTUMA cu – siguranţa mărcii poştale – timbrul pus pe scrisoarea corect adresată, care depusă în cutia poştală ,ajunge sigur la adresant. Iată o lovitură dată LEGII nescrise care guvernează , egal, în toate colţurile GLOBULUI PĂMÂNTESC. Dar scrisorile care erau în cutie, atunci când a fost devastată , oare unde sunt? Cazul este de neiertat.

Nimic mai dezonorant pentru cetăţenii şi administraţia Aradului , ca aceste două blesteme puse alăturat.

După frecvenţa cu care se repetă cazurile grosolane în Arad, PRO URBE şi-a pierdut speranţa de revenire la normalitate.

La aşa administraţie, aşa cetăţeni, sau, la aşa cetăţeni, administraţia pe care o merită.

Priviţi la fotografia nr.1. Un animal fumător, un bou, şi-a aruncat chiştocul aprins într-un coş de gunoi, obişnuit , din plastic, de culoarea tieforange, (eu nu fac politică), care n-a suportat batjocura şi a ars cu gunoi cu tot. Ziceam deunăzi că la noi chiştoacele nu fac nici doi bani, le arunci pretutindeni, în faţa Tribunalului bunăoară, în gară, pretutindeni, şi nu vine un poliţai comunitar, jandarm, poliţist, să evalueze chiştocul în lei, zeci de lei, să se ajungă, în final, ca doar milionarii să-şi poată rezerva plăcerea de a arunca peste tot chiştoacele. La arădeni, vedeţi cu toţii, a arunca chiştocul este o plăcere , măi frate. Iată, doar una dintre apucăturile de nevindecat ale arădenilor. Şi câte mai sunt încă.

Tot în fotografia nr.1 vedeţi un cofret, unul dintre sutele de cofrete ale nimănui. Deschise, periculoase, la îndemâna copiilor, căţeilor, cofretele hazardului…La fel ca şi chiştoacele, cofretele sunt răspândite pretutindeni, pe str. Unirii de la cap la coadă, pe Revoluţiei toate „ASTRELE 1939” sunt descuiate, în Piaţa Gării, în Piaţa Soarelui din Micălaca, în Parcul Eminescu, în Piaţa A.Iancu, luaţi aminte şi observaţi-le. La astfel de administraţie, şi cetăţenii sunt pe măsură.

Soluţii de îndreptare sunt. Poftim , soluţia pentru chiştoace: Una bucată Hot. a Cons. Municipal care să evalueze chiştocul la , propun eu, ieftin, 20 lei bucata. Cum te-a prins, cum te-a amendat. Arunci arădeanule chiştocul, te costă!

Pentru coşurile de gunoi, propun soluţia din fig.2, furată de mine din Barcelona. Nu se pot fura, nu se pot aprinde, că-s de fier oameni buni. Cu preţul a 3 cutii de gunoi din plastic tieforange, se poate monta unul fără moarte.

În fine, pentru că electricienii de odinioară ai aradului s-au dus sus, departe, cei contemporani, ca meserie au devenit superficiali, delăsători, leneşi, unici într-o Europă civilizată. Dragilor, electricienii lu’ peşte, oare vă puteţi imagina pe Diagonal-ul din Barcelona, ori pe bulevardul Champs-Elyses din Paris, ori pe Corso în Aradul anilor 1939, ca vreun cofret să fie descuiat?

Soluţia nr.3, tot printr-o Hot. de Cons. Municipal, să fie obligaţi electricienii să poarte legată cu şnur, la gât, cheia de la cofretele electrice publice, să le descuie, să intervină la siguranţe, apoi să le încuie la loc. Metoda-i veche, de prin anii 1948-1989 când părinţii legau la gâtul copiilor cheia apartamentului. Simplu.

Domnilor, hai să nu ne mai facem de râs. Nu aruncaţi chiştoacele aprinse la coşul de gunoi, dar nici pe jos. Electricienilor să nu vă bateţi joc de meserie, încuiaţi cofretele.
În fine, iar îmi vine în minte domnul parlamentar european Iosif Matula, care nu poate găsi răspunsuri potrivite, atunci când vreun coleg de parlament ar vedea cofrete vraişte, coşuri de gunoi arse cu plasticul trefilat ca nişte mustăţi. Dar, de cum arată palatul de pe str. Horea nr 2, monument istoric , pentacolor, ca vai de mama lui, tocmai unde-şi are domnia sa cabinetul, ce să explice? Poate doar cu influenţa domniei sale , lucrurile vor reintra într-un făgaş normal.

PRO URBE speră, n-a încetat să spere.

Inițiatorii acestui proiect sunt parlamentarii Vasile Gherasim (PD-L), Mircea Dusa (PSD-PC) si Relu Fenechiu (PNL). Proiectul de lege a fost depus la Senat în martie 2009 și a fost respins. Guvernul Boc nu a susținut proiectul de lege, însă Camera Deputaților l-a aprobat pe data de 3 noiembrie.

Proiectul de lege “pentru modificarea și completarea articolului 7 din Legea 50/1992 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții” introduce două alineate care prevăd următoarele:

•”Dacă în termen de 30 de zile de la data depunerii documentației complete, în conformitate cu anexa 1, autorizația nu a fost emisă de către autoritațile prevăzute la articolul 4, aceasta va fi considerată aprobată tacit.”
• “Termenul de 30 de zile curge de la momentul completarii documentatiei.” Vezi detalii aici

Potrivit initiatorilor, aceasta modificare ar trebui sa reduca timpul de asteptare pentru autorizatia de construire care si in legislatia actuala este de 30 de zile. “Autorizatia de construire se emite in cel mult 30 de zile de la data inregistrarii cererii. In practica, durata reala a obtinerii autorizatiei de construire se poate prelungi pana la cateva luni, ceea ce blocheaza executarea lucrarilor si poate cauza pierderi pentru stat prin neplata unor taxe ulterioare emiterii autorizatiei de construire”, se spune in expunerea de motive.

Gheorghe Patrascu: Nicaieri in lume nu este acest sistem

“Va da nastere unor probleme juridice foarte mari. Nicaieri in lume nu este acest sistem. Actele depuse pentru eliberarea unei autorizatii de construire trebuie verificate atent. In felul acesta te trezesti ca cineva se apuca sa construiasca pe terenul altuia si vine la tine la primarie sa spuna ca are acord tacit”, ne-a declarat Gheorghe Patrascu, arhitectul sef al Capitalei.

Cam de aceeasi parere este Liviu Dobre, arhitectul sef adjunct al Capitalei, responsabil cu autorizarile la Primaria Capitalei: “Acordul Tacit nu este in regula, poate genera numeroase probleme. Asa nu mai ai niciun fel de control. Te trezesti ca au aparut niste case peste noapte si tu nu stii nimic de ele. Noi eliberam autorizatiile de construire in 30 de zile, insa sunt primarii care nu fac asta”.

Pe langa problemele de natura juridica, aceasta lege incurajeaza coruptia. “Noi inca nu avem un sistem administrativ atat de bine pus la punct ca acest acord tacit sa functioneze. Beneficiarul poate mitui mult mai usor un functionar ca sa uite sa raspunda in 30 de zile si ma trezesc cu tot felul de nenorociri aprobate in oras”, spune Dan Marin, vicepresedintele Filialei Bucuresti a Ordinului Arhitectilor din Romania.

Hotnews, joi, 5 noiembrie 2009

Referitor la „verdele care se pierde”, amintesc că din 2006, când Primăria comunica 4,59 mp/suprafaţă verde amenajată, raportată la nr. de locuitori, au dispărut : Parcul de la UTA, Parcul de la Palatul Sârbesc, Păduricea a fost ciuntită, iar zonele verzi amenajate s-au pustiit din lipsă de îngrijire. Cinic însă, au alimentat benefic nişte statistici, bune pentru dosarele Primăriei şi sursă de date afişate la simpozioane şi raportate de „instituţiile descentralizate”. Cât a mai rămas din 4,59? Mai ales că din copacii parcului din centru a muşcat cu nesaţ DRUJBA.

Referitor la patrimoniul construit, ei bine, aici este jale. Dar să le luăm metodic. Un semnal serios l-a dat expoziţia de fotografii „PATRIMONIUL ARHITECTURAL AL ARADULUI – ÎNCOTRO? Evenimentul a depăşit graniţele Aradului, devenind de interes naţional şi internaţional prin Internaţional Geografic. Expoziţia este o sinteză a dezastrului de astăzi în care se găseşte patrimoniului construit arădean.

Interesantă este şi gravă în acelaşi timp, situaţia edificiului de pe str. Horea nr.2. Intervenţii fără aprobare, lucrare de mântuială la CEC-BANK, 4 culori pe faţadă, poartă originală distrusă, situaţie ce n-a deranjat Primăria, Patrimoniul, Inspecţia în Construcţii, pe nimeni. Acolo îşi are biroul parlamentar dl. Matula, ce este pus în situaţie neplăcută, dacă vreun coleg parlamentar EU îi face o vizită. Altminteri, clădire emblematică situată în „curtea primăriei”, peste drum.

S-au demolat cu autorizaţii, clădirea de pe Episcopiei 10 şi de pe O.Goga nr.4. În Piaţa Veche (Heim Domokos) s-a făcut măcel. Toate cu autorizaţii. Sunt clădiri de patrimoniu, cu o arhitectură caracteristic arădeană, ce stau să se dărâme, palatul Urban de pe Cloşca nr.4, ansamblul Hirschl. Pe Eminescu nr.10 este o casă clasificată complect fără tencuială şi cu vitrine şi rame de plastic la parter. Cad ornamentele de pe clădiri, în centrul oraşului, Palatul Cenad este în pericol începând cu podul şi streşinile, la fel Palatul Neuman. Nu ne putem explica cum nu se sesizează din oficiu Primăria, care să atenţioneze sever proprietarii, apoi instituţiile care trebuie să intervină în lumina legilor, care există. Sunt pe rol, la instanţe ,procese ce tărăgănează cu anii, în vreme ce clădirile disputate se topesc văzând cu ochii.

Să aibă în vedere onorata Primărie că, astăzi, nu se mai pot fotografia clădirile emblematice, în scopul executării albumelor de artă şi a documentaţiei promoţionale, deoarece, cu două ,trei excepţii, la toate celelalte există pecetea neglijenţei, a nepăsării, a dezastrelor de toate felurile. Ornamente şi tencuială lipsă, geamuri şi uşi de plastic, culorile papagalilor pe faţade, şi ca cireaşa pe tortă, cofretele galbene, şi ţevi, cele electrice, şi şiraguri, plase de cabluri, atârnate de ornamentele ce n-au căzut încă.

Prezentul se dărâmă, ochii sunt aţintiţi spre viitorul luminos al Aradului, trecutul nu se mai vede din cauza întunericului. Asta este tristeţea noastră , durerea, oblojită de multă vreme cu promisiuni. Paleative domnilor.