Scrisoare deschisă

COMISIEI DE URBANISM AL MUNICIPIULUI ARAD;
COMISIEI REGIONALE PENTRU PATRIMONIU TIMIŞOARA;
INSPECTORATULUI PENTRU CULTURĂ ŞI PATRIMONIU ARAD;
INSTITUŢIEI – ARHITECT ŞEF – DIN PRIMĂRIA ARAD.

Poarta palatului Bochus. Secesion din plasticAsociaţia PRO URBE ARAD, ca reprezentantă a societăţii civile, prin prezenta rugăm institutele enumerate mai sus, să salveze una dintre cele mai importante palate ale municipiului Arad, să oprească modificarea faţadei.

PALATUL BOCHUS CONSTRUIT 1912-1913, STIL SECESSION, ARHITECT SZANTAY LAJOS. Situat în Piaţa Avram Iancu, sediul bancar cu tradiţie, are ornamentele de la parterul clădirii o combinaţie între metal (alamă), lemn, travertin şi zidărie, ce-l situează printre palatele emblematice. Clădire minunată, respectată de arădeni şi admirată de străinii ce ne vizitează oraşul.

În momentul de faţă uşa principală de intrare, executată din lemn de esenţă tare, cu geamuri de cristal şi ornamentaţii din alamă a fost îndepărtată şi înlocuită cu o alta din rame comune şi geam termopan.
Iată cum astăzi se modifică elemente de faţadă, ce s-au încăpăţânat să reziste şi să-şi păstreze farmecul şi originalitatea pe toată perioada comunismului, parcă în ciuda iureşului demolator al lui Ceauşescu.

Salvaţi domnilor aspectul acestui palat, până nu este prea târziu, trebuie să avem cu ce ne mândrim în faţa unei Europe, pe care cu atâta efort am convins-o să ne reprimească.

Domnule primar, salvaţi palatul Bochus, celelalte palate, salvaţi strada Cloşca, salvaţi b-dul Decebal, salvaţi Piaţa Avram Iancu, salvaţi vă rugăm tot ce reprezintă mărturia trecutului nostru european. Blocurile de pe Vlaicu ori Micălaca, Alfa şi celelalte ghetouri, nu ne sunt caracteristice, ele sunt egale cu toate blocurile din România.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.