Pro Urbe Arad

Blogul asociaţiei pentru protecţia patrimoniului urban

Arhiva lunii martie 2011

Începe reabilitarea generală a Aradului

Publicat de Bujor Budaîn 20 martie 2011

Reabilitarea faţadelor clădirilor şi a străzilor , reprezintă intervenţii absolut necesare, respectiv, operaţii de „cosmetizare” ce ţin de civilizaţia urbană. Acum pe primul plan drumurile, urmează faţadele.
Să ne bucurăm, în Arad începe derularea, în etape, a unui important proiect, prin care se vor moderniza, în final, 170 străzi în lungime de 84 kilometri. Primăria Municipiului face publică lista care cuprinde, în prima etapă, artere importante, străzi comerciale şi de legătură ce se vor reabilita.

La zi, s-au reabilitat străzi importante din oraş, care ne oferă, pe lângă uşurarea circulaţiei şi învăţămintele necesare pentru realizarea impecabilă a noului proiect. Din cele constatate, după ce străzile au fost date în folosinţă, reabilitarea este o lucrare grea, complicată, şi care nu a reuşit în toate cazurile. Să fie din cauza proiectanţilor, a executanţilor, a beneficiarului, ce nu a urmărit executarea ? Vă spune ceva dacă amintesc de : str. Kogălniceanu , str. Cocorilor; str. Voinicilor ?

Oameni buni, vă mai amintiţi de coşmarul, de iadul, de gropile şi dificultăţile întâmpinate de şoferul, care , ne având o altă soluţie de ocolire, era nevoit să parcurgă străzile amintite mai sus? Diferenţa, între ce a fost şi ce-i acum este, ca între pământ şi cer.

Să le analizăm pe fiecare în parte, să tragem învăţăminte.

Strada Kogalniceanu inainte de reabilitareStr. Kogălniceanu , de departe este lucrarea cea mai reuşită. Se merge ca pe masă, maşina zburdă şi tu ca şofer realizezi imperfecţiunile direcţiei şi ale roţilor; defecţiuni ce nu se simt pe celelalte şosele ori străzi. Bunăoară pe şoseaua naţională spre Oradea, caroseria întreagă se zguduie ca la cutremur, la fel pe bd. Vasile Milea din centrul Aradului. Meritul acestei lucrări reuşite îl au deopetrivă, proiectanţii şi executanţii. S-a ţinut seama că pe această stradă circulă tramvaiele, autocamioane şi autoturisme. S-a executat o „fundaţie” trainică ce preia vibraţiile. Iată, aşadar, echipe ce au dovedit că ştiu meserie, iar rezultatul a şi fost pe măsura aşteptărilor. Iar dacă proiectantul a uitat să prevadă canal de cabluri, acestea au rămas atârnate pe faţadele caselor ori în pomi.

Str. Cocorilor , datorită liniilor de tramvai, prezintă nişte denivelări ce fac ca autoturismele să trepideze. Echipa de proiectanţi şi executantul, au fost diferiţi de cei de la str. Kogălniceanu? În fine, cum s-a executat recepţia? Apoi, cum s-a plătit lucrarea cu asemenea defecţiuni ? Cine a controlat lucrul ce s-a executat pe parcurs? În proiectare s-a ţinut cont de linia de tramvai? Iată , apar întrebări ce par fără răspuns. Mă gândesc că proiectanţii au fost începători, la fel şi executanţii. Când lucrările s-au licitat, s-a cerut celor înscrişi dovezi de competenţă? Păcat că şi în cazul acesta cablurile au rămas pe dinafară.

Str. Voinicilor, lucrare compromisă. În asfalt au apărut gropi. Denivelările adună apa de ploaie cu care şoferii veseli stropesc pietonii. În lungul liniilor de tramvai asfaltul s-a măcinat. La puţin timp de la darea în folosinţă, strada arată ca vai de mama ei. Am văzut în cazul străzii Voinicilor, pe parcursul reabilitării, atâta săpătură adâncă, şi înlocuire de utilităţi, ţevi şi conducte, de părea un şanţ antitanc. Cu o asemenea fundaţie, lată şi adâncă, în final, se putea realiza o lucrare trainică şi durabilă. Este grav dacă proiectantul lucrării, fericitul câştigător la licitaţia proiectului, nu a ştiut că pe această arteră circulă TIR-urile şi tramvaiele. Să fi fost cimentul depreciat de umezeală, necorespunzător? Poate s-a săpat şanţul pentru fundaţie, prea puţin adânc? Ce să fie? Un blestem? Poate tramvaiele noastre să fie de vină? Poate să fie de vină….dar nu mă hazardez eu să fac pronosticuri, să nu mă transform în Comisie Municipală de Recepţie.

Cazul cu str. Voinicilor poate folosi ca – studiu de caz – pentru evitarea pe viitor al unor asemenea rezultate. Iar dacă s-au aplicat diverse variante tehnologice, bine ar fi să se aleagă soluţia folosită la str. Kogălniceanu. Proiectanţii să nu uite amenajarea canalelor pentru cabluri, să scăpăm oraşul acesta de tot ce-l urâţeşte.

În întâmpinarea tinerilor

Publicat de Bujor Budaîn 10 martie 2011

CitiiAflăm din presă că, dl. Nelu Balaş, directorul Centrului Regional Reţea Poştală Timişoara se alătură programului „Job Shadow Day, destinat elevilor din ultimi ani; program prin care li se prezintă imaginea locurilor de muncă din Poşta Româmă,  să-i orienteze în alegerea profesiei.

Interesantă iniţiativa de orientare profesională a tinerilor, utilă, cred, dar dacă ne referim La Poşta Română, şi ce oferă ea arădenilor, sunt mai multe observaţii şi amendamente. De fapt este dificil să gândeşti ca un arădean, tocmai din Timişoara!

De când, prin reorganizare naţională, Direcţia Arad a fost strămutată în Timişoara, am înregistrat un regres de imagine. Oficiul Poştal Nr 1, a fost mutat într-o locaţie  mai îndepărtată de centru oraşului, dincolo de Podgoria. Aradul a devenit, iată, oraşul ce nu are poştă în Centru. În locul oficiului, fost în centru, cu care am fost obişnuiţi, vreme de zeci de ani, nici măcar o cutie poştală nu s-a păstrat. Este un obicei ca în Arad, să faci curse pentru a depune o c.p. la cutie.

Oficiul Poştal nr. 2 , cel de la Gară, arată jalnic, desigur că nu poate oferi o atracţie pentru tinerii în căutare de job.  Exterior, uşi şi geamuri scorojite, uşi ce scârţâie din toate balamalele, mobilier în oficiu şi în sala coletelor, de pe vremea consolidării regimului comunist în România. Podea denivelată în sala coletelor , totul este gri mohorât, uzat, acoperit cu tablă galvanizată. Pereţii plini cu afişe şi instrucţiuni, pe care nimeni nu are vreme să le citească.

De când conducerea este în Timişoara, dacă cineva din Arad, reclamă că nişte nemernici, oameni-neoameni, au vandalizat o cutie poştală, rămasă fără uşă, măsura operativă, dictată de şefii timişoreni, este simplă şi eficace.  Să se desfiinţeze cutia. De atunci, cei din cartierul Pieţei  Orizont au rămas fără cutie. Cutia apropiată este la 1 kilometru.

Iar cutiile poştale, sunt într-un fel emblemă a României, cu siguranţă şi a Poştei Române.  Şi atunci, rog Direcţia din Timişoara să privească cutiile din Arad, cu ochii turiştilor, cu ochii celor veniţi de pe alte meleaguri,  unde se respectă aceste simboluri. La ei, cutiile, lucesc de curăţenie, cu programul de funcţionare scris vizibil, fără etichete şi mizerii lipite. La noi sunt o ruşine. Jegoase , mizerabile. Exemplul din fotografie reprezintă cutia vandalizată ,apoi desfiinţată din apropierea Parcului Orizont din Micălaca.

Pentru ce nu ne respectăm, noi pe noi, oameni buni? Să dăm un exemplu celor tineri, să considere Poşta o atracţie, la fel cu CFR-ul, în vremurile când trăiam într-o ţară admirată de Europa.