Pro Urbe Arad

Blogul asociaţiei pentru protecţia patrimoniului urban

Arhiva lunii ianuarie 2011

Scurtă și tristă istorie a toaletării copacilor

Publicat de Bujor Budaîn 18 ianuarie 2011

Dacă ar trăi , fie iertatul JANOSI IOSIF BELA (1888-1961), ultimul grădinar şef al Aradului, fie că ar fi murit de inimă privind la pomii chinuiţi, fie că n-ar fi permis ciuntirea. Amintesc că şi tatăl acestuia, JANOSI JANOS a fost şi el grădinar şef în Arad, ce şi-a transmis experienţa fiului. JANOS a fost prieten şi coleg în ale grădinăritului cu bunicul meu, preotul Bodea Cornel din Dezna. De la el am aflat amănunte şi aspecte ale Aradului din perioada interbelică.

Trebuie să amintesc arădenilor că, oraşul era „grădinărit”, din tradiţie, în manieră europeană, în toată perioada interbelică. Privind ilustratele vremi, constatăm că bulevardele şi pieţele beneficiau de o vegetaţie îngrijită, soiuri alese, pomii tunşi ca la cosmetică. Pomii şi farmecul arhitecturii erau într-o armonie perfectă. Căutaţi vederi ce să reprezinte bulevardele, Regele Ferdinand I de la Primărie la Gara Electrică şi Regina Maria până la teatru, şi vă convingeţi singuri de cele afirmate. Parcurile noastre s-au realizat în jur de 1900 odată cu modernizarea centrului. Parcurile, „Faleza” şi bulevardele, sunt toate unice, şi-mi amintesc de voluptatea cu care le descria neuitatul arhitect Miloş Cristea.

Revenind la sadica şi sălbatica retezare a pomilor, faptul că n-am învăţat cum se face o toaletă , este o chestiune lăsată în voia sorţii şi a priceperii „celui cu drujba”. După mine, vina nu o poartă cel ce a dispus aranjarea pomilor, vina o poartă cel ce a instruit lucrătorii. Vă amintesc că în 2007 , toamna târziu, s-au tăiat pomii, la fel ca acum, iar în vara lui 2008, aceştia nu s-au mai regenerat, au murit. Iată că din „aventura” pomicolă a anilor 2007-2008 nu am învăţat nimic, din contră, se perseverează şi în 2011. Ne tăiem craca de sub picioare, un copac fabrică oxigenul pentru 2 persoane.

Prima fotografie reprezintă efectul mutilării pomilor din anul 2007. Locul, în faţă la Constructorul, fotografie făcută un an mai târziu, 2008. Clădirile există şi astăzi, pomii au dispărut. Apoi urmează imagini jalnice din parc, de pe bulevard, de pe T.Vladimirescu.

Nimic și nimeni nu poate opri batjocura

Publicat de Bujor Budaîn 10 ianuarie 2011

De mulţi ani clădirea Spitalului ORL, este degradată, urâţită şi mânjită, împotriva tuturor legilor şi a hotărârilor Consiliului Municipal Arad. Se lipesc afişe peste afişe, pe faţada unui edificiu clasificat, monument istoric, devenit şi pericol public, cu ornamentele ce cad.  De asemenea , cu o încăpăţânare ieşită din comun, cei în măsură să intervină, nu se implică, contrar prevederii Legii 422/ 2001 , care se referă la monumentele istorice.  De asemenea se încalcă hotărâri ale Cons. Municipal.

Asigur că, Aradul nu este un oraş lăsat la periferia legilor, la cheremul celor le încalcă. Avem o instituţie care are în mod special menirea să apere monumentele clasificate, DIRECŢIA pentru CULTURĂ, CULTE ŞI PATRIMONIU. Avem poliţie comunitară neinstruită, nepăsătoare la degradarea clădirilor de patrimoniu. În afară de problemele de circulaţie, la ce altceva se implică?

Dar, lipirea afişelor , mereu şi mereu, pe acelaşi faţade, cu tot riscul, reprezintă, în cele din urmă, un mesaj şi o întrebare. Bine, bine, dar pe ce să le lipim? Şi atunci, cine trebuie să de-a răspunsul?

Răspunsul trebuie să vină din partea Primăriei, prin instalarea unui cilindru pentru afişaj, din acelea ce există în toate oraşele civilizate. Dar există şi în Arad, insuficiente ca număr, chiar pe Bulevardul Revoluţiei. Investiţia se poate acoperi, deoarece fiecare afiş, făcut public, presupune o taxă plătită la Primărie, după un tarif stabilit cu mult timp în urmă.

O clădire cu trecut istoric important pentru Arad, cu faţada degradată,  pe care lipim şi afişe, dă senzaţia de clădire de închiriat, părăsită.  În mod sigur, cu peste 60 de ani în urmă a aparţinut statului. Astăzi cui aparţine?