Pro Urbe Arad

Blogul asociaţiei pentru protecţia patrimoniului urban

Arhiva lunii iulie 2010

Propuneri pentru Diploma de excelență

Publicat de Bujor Budaîn 28 iulie 2010

Avem onoarea să vă prezentăm propunerile noastre pentru acordarea Diplomei de Excelenţă în cadrul festivităţilor organizate cu ocazie Zilelor Aradului. Propunerile noastre vin să complecteze lista elaborată de Cons. Municipal supusă la transparenţă.

1. Doamna ing. MONICA FUFEZAN director al S.C. MODA S.A. ARAD.
S.C. MODA S.A. a împlinit pe 7 iulie 2009, 50 ani de existenţă. Astăzi S.C. MODA este singura întreprindere de industrie uşoară care a supravieţuit, adaptându-se rapid şi eficient la noile cerinţe. Doamna inginer Monica Fufezan a contribuit la schimbarea fundamentală a fostei fabrici de confecţii, asigurându-i competitivitatea pe piaţa internă şi internaţională. Astăzi fabrica de confecţii arădeană este o întreprindere modernă, fiind utilată cu cele mai avansate echipamente şi utilizează cele mai noi tehnologii. Propunerea Asociaţiei, pentru acordarea Diplomei de Excelenţă, doamnei ing. Monica Fufezan, reprezintă şi recunoaşterea eforturilor depuse de Domnia sa, un caz aparte de perseverenţă şi tenacitate.

2. Domnului Viorel Lazăr patronul Întreprinderii ”LAZAR & SOHNE” producător şi distribuitor de carne şi produse din carne, Arad. Str. 6 Vânători nr. 1-3.
Domnia sa, a cumpărat ANTRPOZITELE ANDRENYI, teren şi clădire. Clădirea, un model exemplar al stilului SECESSION geometric, construită după planurile renumitului arhitect arădean Lajos Szántay, impozantă, fără pereche, situată în partea de vest a oraşului, a devenit brand-emblemă a societăţii ce a înfiinţat-o. Mai mult, clădirea odinioară antrepozit, a fost inclusă în planurile de dezvoltare ale societăţii.
Pentru faptul că a valorificat această clădire, a tratat-o cu tot respectul, i-a redat strălucirea de odinioară, facând notă aparte printre investitorii arădeni, considerăm că domnul Viorel Lazăr este îndreptăţit să fie recompensat cu Diploma de Excelenţă. În plus, şi-a dovedit respectul şi consideraţia faţă de istoria şi valorile arădene. Rog să vă amintiţi de soarta fostelor fabrici ale Aradului intrate în domeniul arheologiei industriale, dispărute fără urmă.

Trasee şi obiective istorice îngropate în mizerie

Publicat de Bujor Budaîn 28 iulie 2010

În ultimi ani s-au cheltuit averi pentru editarea pliantelor, manualelor şi albumelor de artă, toate reprezentând Aradul ideal. Primăria şi Centrul Cultural Judeţean au întocmit planuri, strategii, programe, încercând cu disperare să recupereze un timp pierdut. Lipsa de bani, invocată de toate guvernele, atunci când era vorba de protejarea patrimoniului arhitectural, a devenit cronică, ca un blestem asupra României. Cu predilecţie, cele mai importante realizări ale anilor „1900” şi mărturiile istoriei interbelice, au fost lovite crunt de indiferenţa guvernanţilor, administraţiilor locale şi ignoranţa noilor proprietari.
Personal, nu cred să existe un primar ori preşedinte de consiliu judeţean, care să nu fie mândru de existenţa mărturiilor de perenitate, de arhitectură, culturale, industriale, oameni şi evenimente. Şi totuşi, inexplicabil, iată, suntem puşi în situaţii jenante, umilitoare, faţă de interesul ce ni-l acordă grupurile de turişti atraşi de ETERNA ŞI FASCINANTA ROMÂNIE.

Recent Asociaţia Economică Romano-Germană DRW Arad a lansat arădenilor invitaţia să participe la întâlnirea lunară „SĂRBĂTOAREA DE VARĂ” , din 17 iulie 2010. În program erau cuprinse printre alte atracţii, vernisaj de pictură, plimbare cu „Săgeata verde” , Muzeul Tramvaiului Electric Gioroc, şi (mai bine nu era) vizitarea Muzeului Viei şi Vinului de la Miniş. Ziua s-a încheiat cu o formidabilă degustare de vinuri patronată şi animată de Mircea Dinescu poet şi mai recent viticultor.

Eu, care am vizitat deseori muzeul , îmi pregăteam prietenii din grupul de arădeni invitaţi, şi mai ales pe Mircea Dinescu, recent viticultor, -„ O să vedeţi un muzeu minunat, cu mărturii şi dovezi despre evoluţia cultivării viţei în Zona Aradului”. Ce a însemnat – şcoala de puieţi de viţă – care a salvat via de filoxera. Muzeul realizat prin strădania celui mai renumit enolog, domnul Alexandru Mihalca.
Autobuzul, de la drumul judeţean a intrat pe aleea bălăriilor şi a rugilor de mure până în dreptul clădirii care găzduieşte Muzeul Viţei şi Vinului. Interiorul neîngrijit, panouri explicative cu literele desprinse, prăfuit, becuri arse, ne atrăgător, fără stăpân. Pe prag la intrare creştea iarba. La etaj unde odinioară era o terasă, coridor şi camere , ca într-o cabană de lux, astăzi gunoi şi mizerie. O cameră fără uşă găzduia mobilă veche, învechită, uzată descomplectată. Un şopron care găzduieşte utilaje vechi de făcut must, aparţinând unor tehnologii populare din trecut, este părăsit, fără explicaţiile necesare cu rugii de mure întinşi pe laturile din plase de sârmă şi pe uşa de acces. Plantaţia de migdali neîngrijită , arată jalnic. Pe partea sudică, geamurile şi scările exterioare sunt complect acoperite cu plante sălbatice şi cu spini. O paragină este astăzi tot complexul muzeal.

Oare, Muzeul aparţine Staţiunii de Cercetări Viticole? Este în subordonarea Centrului Cultural Judeţean Arad? Despre starea actuală, ştie Direcţia pentru Cultură ,Culte, Patrimoniu? Pe al cui obraz este intabulat acest Muzeu cu care ne-am făcut de râs, fără un ghid de circumstanţă, din tot Institutul de Cercetări, ce să conducă vizitatorii.

Alt caz mai grav. Dacă un grup de turişti vizitează Sinagoga Ortodoxă, este de ne-conceput să nu-i fie prezentat localul ce a găzduit odinioară prima primărie a Aradului, pe str. Tribunul Axente, din imediată apropiere. Clădirea datează, din surse locale probabile, 1720, fiind cunoscută ca –Primăria Sârbească -. Ce explică ghidul turiştilor? Casa nu are plăcuţă comemorativă, ziduri crăpate, aspect infect, jalnic, curtea cu canalul menajer înfundat…. Cazul acesta este un caz fericit, obiectivul turistic, Sinagoga, este în bună stare, împrejurimile degradează impresia. Dar ce ne facem cu alte monumente clasificate, ce sunt ele însăşi, într-o stare avansată de ruină. Câteva; Vila Urban pe str. Cloşca nr.4, Complexul Indagrara din Aurel Vlaicu, casa din str. Eminescu nr.10, Fabrica de Tutun din Grădişte, Clădirea de pe str. Episcopiei nr.18, Clădirea şi Teatrul Vechi Hirschl etc. Monumentele istorice din str.Ghiba Birta la numerel 16,18,20. Probabil că pentru toate acestea se aşteaptă autorizaţia de demolare.

Iar acum un ultim caz. Aradul păstrează încă dovezile unor evenimente, priorităţi naţionale şi chiar europene. Mă refer la singurul punct de transvazare a apelor menajere, Shone, cel de la Burza, încă în stare perfectă. A funcţionat din 1896 până în 1968, fiind premieră europeană. În 1913 a fost dată în folosinţă Calea Ferată Electrică Arad-Podgoria, printre primele din Europa şi prima în ţară. !n 1937 a fost dată în folosinţă telefonia automată cu 4 numere, prima în ţară după Bucureşti. În Arad a existat o renumită fabrică de clopote, Hönig. Ea a fost desfiinţată când a apărut Fabrica Strungul.
Mă opresc din enumerat, şi nu intenţionez să le fac inventarul. Din păcate, la toate cele enumerate , la celelalte care mai sunt, le lipsesc de pe faţade plăcuţele cu numele arhitectului şi plăcile comemorative ale personalităţilor care au locuit acolo.

Oare vom avea vreodată banii necesari, şi dorinţa să facem dreptate trecutului nostru, să ne păstrăm dovezile din anii când eram europeni, cu oameni importanţi, evenimente însemnate, clădiri extraordinare, fabrici mari, bulevarde luminoase fără cabluri şi cofrete, să avem şi noi ce iubi şi cinsti, cu ce ne lăuda în faţa altora. Ghizii să aibă ce prezenta străinilor, fără restricţii şi trasee speciale ce să ocolească mizeriile. Să avem şi motive, de suflet, să nu ne plece copii în căutarea binelui, peste mări şi ţări.

Probleme de căcat

Publicat de Bujor Budaîn 5 iulie 2010

Am fost recent în Slovenia. Parte din fosta țară vecină și prietenă Yugoslavia, tărișoara care are litoralul mai scurt chiar decât cel al nostru, are griji mult mai mari decât noi. De exemplu, primăria din Izola s-a izbit frontal de o problemă de căcat care a pus-o pe gânduri. Problemă serioasă, dar dacă au reușit ei să facă niște tuneluri si viaducte pe autostrăzi, doar nu se vor descurca cu o grămăjoară urât mirositoare? Și așa s-a născut WC-ul pt câini. Sub urechi are un dozator de pungi de nylon iar „marfa” adunată se aruncă în gaură. Stupid de simplu. Sunt zeci de asemenea „toalete” prin oraș și nici un căcat de câine pe jos.
După ce au rezolvat această problemă s-a pus să sape un tunel ca să devieze traficul de mașini de pe drumul de pe țărm. Pe țărm trebuie plimbat câinele. Treaba e pe bune! În octombrie se predă tunelul.