Pro Urbe Arad

Blogul asociaţiei pentru protecţia patrimoniului urban

Arhiva lunii mai 2009

Nu știu

Publicat de Bujor Budaîn 24 mai 2009

În facultate era scris cu pixul pe banca unei săli de seminar următorul text:

Nu știu cine dracu e Albert Ainștain.
Nu știu cine dracu e Albert.
Nu știu cine dracu e.
Nu știu cine dracu.
Nu știu cine.
Nu știu.

Omul a reușit în 6 propoziții să sintetizeze esența prostiei: ignoranța. Nu poți fi cu adevărat prost dacă nu ești și ignorant.

Revenind la problemele urbanistice, îmi aduc aminte de aceast text aproape în fiecare zi când conduc prin oraș. Au asfaltat Vlaicu și Podgoria, au ridicat nivelul asfaltului cu 20-30 cm pentru ca au ridicat sinele de tramvai. Prostie și ignorantă. Nu conteză că stăzile adiacente sunt mai jos și iți rupi mașina când ieși de pe ele. Nici pe bucățile drepte expecutantul (I.C.I.M. Arad SA – ca să vedeți ce pagină de net au) nu a reușit să toarne asfalt neted. Dacă mergi cu 50 km/h mașina te scutură. Pe asfalt nou nouț.
Citește în continuare »

Adevărul unde este?

Publicat de Bujor Budaîn 24 mai 2009

Cazul din fotografie nu este singular în Arad. Cu singura şi cea mai veche motivaţie, – scopul scuză mijloacele – se lipesc afişele diverse peste tot, fără discernământ, încălcând hotărârile proprii şi legi, dispreţuind oraşul.

Afişul pe care-l prezint, nu spune că în cei 90 de ani de administraţie , jumătate, 45, au fost în regim impus 

cu tancurile ruseşti, în regim comunist. Vai şi amar, 45 ani ce nu se pot uita, ai regimul (administraţia) tuturor abuzurilor şi ilegalităţilor, care a întemniţat 2 milioane de români şi a furat istoria naţională şi averile oamenilor, regim care ne-a scos din Europa. Regim păzit cu străşnicie de miliţieni, securişti, politruci, Patiuşa şi Nicolski.  Pentru regimul comunist am defilat destul, toţi, cu silă şi cu osanale adresate criminalilor, ne-a fost acru. S-a  lipit afişul, peste un lucru de artă, fapt interzis prin Hotărârea de C.L.M.186/iunie 2006. 

Cineva spunea că lipseşte din titlul sărbătorii – ROMÂNEASCĂ – . N-ar fi fost corect, deoarece 45 ani nu au fost româneşti, anii sovromurilor, a CAER-ului, anii Aiudului şi a Sighetului, 45 de ani pentru care ne-am unit toţi în decembrie 1989,  să-i scoatem din istoria noastră.

Şi când te gândeşti că sunt personalităţi locale care susţin că: -„…este greu de dovedit cine se face vinovat de afişaj ilegal”.

Asociaţia PRO URBE , afirmă contrariul, – Vinovat este acarul Păun.

Unde suntem?

Publicat de Bujor Budaîn 15 mai 2009

Am fost săptămâna trecută la oraș. Am plecat de la țară la oraș. De la Arad la Barcelona.

Sunt născut la Arad și trăiesc aici … la țară. Tata, s-a născut în 1932 tot la Arad … la oraș. Atunci încă era oraș, în 2009 nu mai e.

Un oraș are transport în comun. La țară este acesta: www.ctparad.ro, la oraș este acesta: www.tmb.cat. La țară se schimbă la o linie de tramvai timp de 3 ani și încă nu e gata. La oraș se mută o stație de metrou în câteva luni FĂRĂ SĂ SE OPREASCĂ traficul pe linia respectivă. La oraș distanța maximă de mers pe jos până la o stație de transport în comun este de 400 m. Noi locuim în Grădiște pe str. Moraviei la peste 1 km de prima stație. La oraș autobuzele/tramvaiele/metroul vin la câteva minute. La noi poate vin 2 pe oră sau nu vin cu orele (vezi de exemplu linia 31 Podgoria-Trenului, ca să rămânem tot în Grădiște).

Un oraș are drumuri. Drum înseamnă o fâșie de asfalt pe care în unele orașe se țin curse de Formula1. La sat  trebuie să fi frate cu Sébastien Loeb. La oraș sunt parcări marcate și pentru motociclete. La sat, administrația nu a reușit să decidă timp de ani de zile cum să vopsescă marcajele pentru parcare mașinilor pe bulevard. La oraș sistemul de semaforizare folosește celor aflați în trafic. La sat folosește doar celor care l-au montat. La oraș sunt drumuri de biciclete și dacă nu sunt, poți merge pe trotuar. Sunt biciclete gratis pe post de mijloc de transport în comun. La sat te amendează un bou pentru că ai mers cu bicicleta pe cel mai firesc drum de biciclete: faleza Mureșului.
Citește în continuare »

Este adevãrat, privitã din avion, ori de la nivelele decizionale, zona protejatã a municipiului Arad aratã bine. De sus, chiar și Palatul Neuman strãlucește ca o bijuterie moștenitã de la bunica. Dar de pe stradã, de jos, palatele noastre nu doar cã aratã sluțite și neglijate, dar au devenit și periculoase. Când nu te aștepți, îți cad în cap ornamentele. Despre curțile interioare, sã nu mai vorbim, construcțiile improvizate, maghernițele cu acoperișuri în alunecare abia de ascund obiectele depãșite, o adunãturã de inutilitãți, balast tolerat de toți proprietarii. Mizerii.

Am ajuns ca nici într-un album de arhitecturã, ediție de lux, reprezentând patrimoniul construit și natural, editorii sã nu poatã evita cofretele de gaz, ornamente lipsã, cablurile, aparatul de climã din zidul Diecezanei, parcul de la UTA etc.

Palatul Neuman

Palatul este situat chiar în „buza Primãriei”. A fost restituit proprietarilor, urmașii baronului Neuman, care, din motive de ei știute, l-au vândut în detaliu, pe apartamente. Starea în care era în momentul retrocedãrii nu poate fi o excepție de la paragina fondului locativ arãdean sub îngrijirea statului, și a neglijenței chiriașilor masați și înghesuiți ca albinele în stupi.

Astãzi palatul este în totalitate proprietate privatã, aparținând foștilor chiriași deveniți proprietari, dar și unor persoane strãine ce au cumpãrat apartamente. Un amalgam omenesc eterogen, dar foarte omogen ca dezinteres pentru starea clãdirii. Palatul este clasificat, inclus în lista monumentelor istorice și se supune, așadar, legislației de protecție.
Citește în continuare »

Bijuteriile arădene

Publicat de Bujor Budaîn 8 mai 2009

Atunci, în acel sfârşit se secol XIX, În Arad se construiau fabrici una după alta. Ritmul apariţiei lor şi varietatea produselor ce au început să se fabrice, erau uimitoare.

Astăzi, ritmul demolărilor, tot la Arad, a atins cote alarmante. O înnoire duşmănoasă , face să dispară case, palate, fabrici, lăsându-ne fără mărturii şi istorie. Nimic nu rămâne în urma buldozerului. Vom suferi cumplit din cauza zelului demolator, turiştii care vor veni la noi, urmaşii noştri, vor parcurge bulevarde anonime, străzi impersonale, marea industrie ante şi interbelică a ajuns un simplu capitol dintr-o arheologie industrială. Vom rămâne cu cofrete, cabluri ca lianele în junglă, aparate de condiţionare, multe, multe, toate la vedere.

Iată , în cele ce urmează, mă adresez celor responsabili, aleşilor noştri, să păstreze urmele a trei fabrici, mari şi importante, foste mărturii de prioritate a Aradului, cu care ne putem mândri astăzi.

Fabrica de gaz, gaz sărac, cum i se spunea, ce folosea la iluminatul oraşului, după Timişoara, noi fiind următorii din România. Construită în 1869. Aflată în spatele fabricii TEBA. Astăzi, măcar să ferim de la dispariţie felinarele.

Din faimoasa Cărămidărie, 1869, să păstrăm măcar un coş industrial, loc pentru o plăcuţă comemorativă.

Fabrica de automobile MARTA, 1892, în Vlaicu, devenită o hrubă jerpelită. Dintr-o hală şi turn, să facem un muzeu al fostei ASTRA, unde s-au produs avioane, vagoane, armament, etc.

Nu-i destul, nimic n-a mai rămas din ITA, FITA, IMAR, urmează ASTRA, Indagrara şi moara , din case cu amintiri, din locaţiile celebre, din Fabrica de Zahăr veche şi nouă, din Abator şi altele.

Închei acest apel umanitar, prezentându-vă un felinar cu gaz , ce este imperios necesar să fie preluat de Muzeul Judeţean, ca unică mărturie a unei priorităţi de civilizaţie arădeană. Două au mai rămas în curtea Palatului Cenad. Deasemenea din Fabrica de Gaz, să păstrăm o porţiune de zid, atât cât ar fi necesar pentru a fixa o plăcuţă cu amintirea ei.

Vă asigur , stimate domnule primar, că toate aceste mărturii, păstrate, vor putea constitui atracţii pentru un Arad , devenit atracţie turistică într-un viitor ce începe cu MÂINE.